Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


ANP: Ministrul Toader dezinformează. Până la 550 de milioane de euro va trebui să le plătim deținuților

inchisoare.jpg

Guvernul pregătește o ordonanță prin care datornicii la buget vor face închisoare
Sursa imaginii: 
pixabay.com

”Până la 550 de milioane de euro”. Atât va costa statul român despăgubirea deţinuţilor încarcerați în condiţii necorespunzătoare. Estimarea vine de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care lansează noi critici dure la adresa ministrului Justiției. Conducerea organizației afirmă că, periodic, trebuie să corecteze ceea ce numește ”încercările de dezinformare ale ministrului Tudorel Toader”.

”Periodic, ne aflăm în neplăcuta situaţie de a corecta încercările de dezinformare ale ministrului Justiţiei, care - mai nou - încearcă să ne convingă că, deşi a avansat sume de bani pentru despăgubiri, n-a făcut-o. Probabil că a înţeles dimensiunea dezastrului: această iniţiativa va costa între 370 şi 550 de milioane de euro”, susţin sindicaliştii din ANP.

Sindicaliștii fac referire la o postare de pe Facebook a șefului Justiţiei care a scris că ”niciun oficial nu a avansat vreo suma de bani pentru posibile despagubiri ale foştilor deţinuţi, în sensul hotărârii pilot CEDO, referitoare la conditiile necorespunzatoare din penitenciare”. Toader a ataşat comunicatului o declaraţie video în care vorbeşte despre faptul că Ministerul va propune ca despăgubire o sumă cuprinsă între 5 şi 8 euro pe zi.

Sindicalilştii susţin că valoarea totală a despăgubirilor va fi uriaşă, având în vedere numărul mare de deținuți care vor fi despăgubiți pentru că au fost încarcerați în condiţii necorespunzătoare.

”Concret, la un rulaj total al deţinuţilor, estimat pentru perioada 2012 – 2017, de 92.000 de deţinuţi, aceştia fiind beneficiarii, costurile totale pentru bugetul de stat se vor ridica la o sumă cuprinsă între 370 milioane € (la o despăgubire de 5€/zi/deţinut) şi 550 milioane € (la o despăgubire de 8€/zi/deţinut). În estimarea costului total am introdus o valoare mediană: nu toţi deţinuţii beneficiari fiind în sistemul penitenciar pe întreaga durată de aplicare”, mai spun sindicaliştii.