Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vlad Voiculescu: Criza citostaticelor, făcută "în casă". Ideea că ne surprinde nu stă în picioare

Un medicament generic vital în tratarea cancerului lipsește cu desăvârșire în România și se înmulțesc vocile celor care critică dur autoritățile pentru felul în care gestionează această nouă criză a citostaticelor. Ministrul Sănătății anunța, la RFI, că în următoarele două săptămâni ar urma să ajungă în jur de 3 mii de fiole, în condițiile în care necesarul lunar trece de 12 mii, după cum admitea chiar Sorina Pintea. 

Ideea că o nouă criză ne surpinde nu stă în picioare, explică, la RFI, fostul ministru Vlad Voiculescu. Acesta susține că ar fi implementat o serie de măsuri, agreate inclusive de Comisia Europeană și de Organizația Mondială a Sănătății, pe care actualul guvern le-ar ignora însă cu desăvârșire:

Vlad Voiculescu: Vorbim despre un medicament generic. Nu un medicament inovativ. Un medicament generic ieftin care este inclus de Organizația Mondială a Sănătății pe lista medicamentelor esențiale. A dispărut pentru că impunem un preț. Există mai mulți distribuitori de Cisplatin, nu e un medicament care să fie distribuit de o singură companie. Dar acești distribuitori retrag acest medicament de pe piață pentru că nu are sens din punct de vedere comercial.

Reporter: Cum se face atunci că acest medicament se găsește de pildă în Bulgaria? Prețul e cam același. Acolo de ce se găsește și în România nu?

V.V.: Nu putem spune care este prețul în Bulgaria. Nu știu dacă v-ați uitat la prețul în farmacie sau prețul reglementat de stat. Dar cu siguranță faptul că acest medicament este retras de pe piață ar trebui să ne dea de gândit. Și v-aș adduce aminte că în 2016 am introdus lista medicamentelor esențiale. Prin asta stabileam pentru medicamentele esențiale, printre care se număra și Cisplatin, un mecanism de preț separate. Adică un preț puțin mai mare pentru aceste medicamente. Tocmai ca ele să nu mai dispară de pe piață.

Rep.: E o soluție abandonată între timp?

V.V.: Este o soluție abandonată încă din februarie 2017. Odată cu venirea guvernului Grindeanu toată lista medicamentelor esențiale introduse de mine în legislație a fost eliminată. (…) Au fost câteva mecanisme pe care le-am introdus atunci, tocmai ca medicamentele să nu mai dispară. Și anume: lista medicamentelor esențiale. Doi: mecanismul de raportare a lipsei medicamentelor. (…) Și asta se poate face prin medicamentelipsă.ro. Teoretic funcționează în continuare. Practic nu prea e băgat în seamă. Al treilea mecanism este cel al monitorizării stocurilor de medicamente. Există un mecanism de monitorizare care este deja funcțional, așa încât atât ministerul, cât și Agenția Națională a Medicamentului să știe la sfârșitul fiecărei zile care este stocul de medicamente. Deci ideea că o astfel de criză ne surpinde nu stă în picioare. Ce se poate face acum? Sigur, avem deja mecanismul care a fost aplicat în cazul imunoglobulinei. Putem să luăm pe picior diverse măsuri. (...)

Rep.: Ministrul Sănătății transmite clar...a făcut-o chiar la RFI, că nu va activa acest mecanism de urgență sau, în orice caz, că ar fi o ultimă soluție. Spune doamna Pintea că trebuie să ne descurcăm singuri.

V.V.: Trebuie să ne descurcăm . De acord. (...) Cum ne descurcăm? Mecanismul într-adevăr nu poate fi accesat la fiecare două săptămâni. Ce trebuie să facă ministerul din timp este să comande prin Unifarm de exemplu. De fapt c ear trebui să facă este să folosească cele trei mecanisme pe care le-am menționat mai devreme. (...)

Rep.: Ne confruntăm în continuare și ne vom confrunta, se pare, cu problema exportului paralel. Autoritățile par că nu au un răspuns ferm.

V.V.: Mă îndoiesc că acesta este un motiv pentru care Cisplatinul lipsește din România. Nu cred că a fost exportat paralel pentru simplul motiv că e foarte ieftin. Într-adevăr, exportul paralel a înflorit în 2017. Datele o arată. Poate fi oprit foarte simplu: folosind mecanismele de care vorbeam mai devreme. Dacă cineva raportaeză o lipsă a unui medicament, ministerul și Agenția Națională a Medicamentului trebuie să verifice dacă chiar există o problemă. Și dacă există, atunci oprești exportul paralel. Pentru că acele medicamente vrei să le ai în țară, pentru pacienții din România. Atâta timp cât știm că nu avem stocuri, exident și exportul paralel trebuie oprit.

Rep:  Știm și că avem o piață neagră? Că sunt oameni care profită de felul greoi în care se mișcă sistemul și câștigă bani pe suferința altora?

V.V.: Anumite spitale fac rost de aceste medicamente. Cumva punându-mă în locul pacienților și al medicilor, nu văd ce altceva ar putea să facă. Atât timp cât un medicament esențial cum este Cisplatin nu se găsește....dacă ar fi vorba de mine sau de un apropiat cu siguranță m-aș duce și l-aș cumpăra din altă parte. Că există oameni care încearcă să profite de pe urma asta...a fost dintotdeauna. În anii 2008-2009, până în 2013, când a funcționat ceea ce s-a numit rețeaua citostaticelor, știam de anumiți indivizi care cumpărau medicamente și le vindeau la un preț mult mai mare.

Rep.: În cât timp ne putem transforma din țara în care se face rost de un medicament într-o țară care are grijă de bolnavii ei? 

V.V.: Trebuie numai aplicate măsurile. Măsurile pe care le-am pus la punct în 2016 nu sunt inventate de mine. În Comisia Europeană au fost discutate. Să ai un mechanism de monitorizare a stocurilor, să ai un mechanism de raportare a lipsei medicamentelor, unul de prioritizare a medicamentelor esențiale. Astea sunt cumva la mintea cocoșului. Dacă autoritățile ar folosi aceste mecanisme, lucrurile ar sta cu totul altfel. 

 

1298