Social

Necesitatea de a-i proteja pe cei care denunță practici neloaiale sau periculoase pentru public este veche și ea a fost expusă de Parlamentul European încă din 2013.

Comisia Europeană a avut nevoie de mult timp pentru a se asigura că necesitatea este una reală și că ea este destul de răspândită în întreaga UE. 

Scandaluri de tipul Dieselgate, Luxleaks, Panama Papers si mai recent Cambridge Analytica au convins executivul european ca acești “avertizori de integritate” au nevoie de protecție.

Ei acționează spre binele tuturor si aduc un serviciu societății, prin urmare companiile vor fi nevoite să se doteze cu  politici de protejare a acestora împotriva licențierii și a diferitelor tipuri de abuzuri. 

Comisia Europeană este însă prudentă și a introdus în propunerea sa unele precauții împotriva denunțurilor abuzive.

Comisia nu este însă ușă de biserică în ceea ce-i privește pe avertizorii de integritate. In anii 2000 au existat două cazuri, cel al Martei Andreasen și cel al lui Paul Van Buitenen, ele sunt  proaspete în memoria ziariștilor. Cei doi au denunțat diferite afaceri de corupție petrecute în sânul instituției și amândoi au demisionat. 

Mai târziu, Marta Andreasen, devenită deputat European, a continuat să denunțe cazurile de corupție din instituțiile europene.