Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Toate medicamentele pentru bolile grave, decontate indiferent de preț

medicamente.jpg

Image source: 
pixabay.com

Guvernul a aprobat, astăzi, prin ordonanţă de urgenţă accesul neîngrădit la terapii pentru pacienţii cu afecţiuni grave.

 

"Prin acest act normativ se asigura accesul pacientilor cu afecțiuni grave, adică oncologice, boli rare, hepatita C, afecțiuni cardiovasculare sau scleroză multiplă la toate medicamentele destinate unei indicații terapeutice în concordanță cu starea sănătății pacienților, si nu la un singur medicament, asa cum era reglementat până în acest moment", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. Potrivit acestuia, ordonanța de urgență a fost adoptată la propunerea Ministerului Sănătății.
"Se asigură astfel predictibilitatea costurilor atât pentru bugetul Fondului Național de Asigurări Sociale de Sănătate, cât și pentru deținătorii de autorizație de punere pe piață. Pentru pacienți nu va exista nicio contribuție personală, diferența dintre prețul de comercializare și costul efectiv pe pacient se va datora de către deținătorii de autorizație de punere pe piață cu titlu de contribuție trimestrială", a mai precizat Nelu Barbu.