Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Black Friday de România: 80% din reduceri...nu sunt reduceri

”Comercianţii online nu respectă legislaţia în cadrul campaniilor de reduceri de tipul Black Friday”, concluzionează într-un raport Consiliului Concurenţei care a descoperit că, în 80% din cazurile investigate, preţul de referință - cel la care se aplică reducerea - este mai mare decât nivelul prevăzut de lege. Sorin Mierlea, de la Infocons, organizație pentru respectarea drepturilor consumatorilor, comentează la RFI că ”sancțiunile prevăzute de lege în domeniu sunt prea mici, iar autoritățile greșesc pentru că nu se preocupă să prezinte publicului o listă cu comercianții care își înșeală clienții”.

Comercianţii online nu respectă legislaţia în cadrul campaniilor de reduceri, a constatat Consiliul Concurenţei în urma unei anchete sectoriale privind comerţul electronic, în care arată că în campania de Black Friday de anul trecut preţul de referinţă a fost crescut sau menţinut artificial.

Astfel, în cadrul analizei, autoritatea de concurenţă a remarcat faptul că preţul la care se aplică reducerea (preţul de referinţă, care apare ’tăiat’), afişat de comercianţii online, este mai mare decât nivelul prevăzut de lege, pentru aproximativ 80% din produsele monitorizate, a informat joi Consiliul Concurenţei.

Conform legislaţiei (OG nr. 99/2000), orice comerciant care intenţionează să facă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la un preţ de referinţă, respectiv la cel mai mic preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în ultimele 30 de zile.

De fapt, consumatorii plătesc un preţ apropiat celui din afara campaniei, ceea ce poate constitui o încălcare a legislaţiei în domeniu”, spune Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Astfel, în contextul în care comerțul electronic crește de la an la an, Consiliul Concurenţei lansează un apel către autorități să modifice legislația, astfel încât fiecare magazin online să aibă obligaţia de a afişa, pentru fiecare produs comercializat, informaţii privind evoluţia preţului de referinţă şi al preţului practicat în ultimele 30 de zile.

Infocons: Sancțiunile sunt mici și, de multe ori, contestate

”Propunerea Consiliului Concurenţei poate fi una din soluții”, comentează la RFI Sorin Mierlea, de la Infocons, organizație pentru respectarea drepturilor consumatorilor. El subliniază în același timp că sancțiunile prevăzute de lege sunt prea mici, iar autoritățile greșesc pentru că nu se preocupă să prezinte publicului o listă cu comercianții care își înșeală clienții în campaniile de reduceri de tipul Black Friday:



”În momentul în care un agent economic nu respectă legea, să fie imediat dată o sancțiune suficient de mare și să fie făcută și publică. Amenzile sunt destul de mici, sunt date foarte rar și chiar și atunci când sunt date de cele mai multe ori sunt contestate. În plus, ele nu sunt făcute publice. Autoritatea este plătită din banul public și ar trebui să facă publice toate aceste date pentru ca eu în calitate de consumator să pot să sacționez drastic prin a cumpăra sau nu de la un astfel de agent economic”.

Întrebat cum ne putem proteja de comercianții care vor să ne înșele în acest mod, Sorin Mierlea spune că ”avem acel drept prin care putem returna produsul și primi banii înapoi. În plus, poate fi apelat numărul 021.95.51, numărul unic pentru protecția consumatorului”.

Ascultă interviul acordat RFI de Sorin Mierlea, de la Infocons:

Sorin Mierlea, de la Infocons, despre așa-zisele camapanii de reduceri
1084