Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Aventuri în tramvaiul 41: pasagerul delirant

aventuri_tramvai_pasager_delirant.jpg

Tramvaiul 41, care leagă Piaţa Presei de cartierul Ghencea
Tramvaiul 41, care leagă Piaţa Presei de cartierul Ghencea

Mă pregătesc să traversez strada, ca să iau tramvaiul de la Piaţa Moghioroş. Staţia lui 41 e liberă, numai doi-trei oameni aşteaptă cuminţi garnitura greoaie şi ruginită. Până traversez eu, însă, cohorte întregi de pasageri ies parcă din pământ şi pun stăpânire pe refugiul de tramvai, care se umple brusc până la refuz.

Aşa e cam în fiecare zi în tramvaiul 41, la ora opt dimineaţa. Zeci de oameni duc lupte aprige ca să prindă ultima treaptă a tramvaiului, în timp ce vatmanul se chinuie să închidă uşile. Indiferent cât de des ar veni 41, oamenii tot se înghesuie, chiar dacă la zece metri în spate mai vine un tramvai...

După ce reuşesc să urc într-o garnitură mai liberă, dar la fel de rablagită ca celelalte tramvaie dinainte, răsuflu uşurat că voi avea o călătorie lejeră timp de 20 de minute până la serviciu.

Deodată, la câţiva metri distanţă, aud o voce de bărbat, care ţine un discurs cu glas tare. Nu reuşesc să-l identific imediat, însă vocea lui clară reuşeşte cumva să acopere zdrăngănitul tramvaiului.

Cu o dicţie perfectă şi o voce de-a dreptul radiofonică (deja sunt invidios!), omul vorbeşte despre orice, cursiv, fără pauze şi ăăă-uri, ca şi cum ar fi fost un discurs învăţat şi rostit de zeci şi zeci de ori înainte. Brusc, îmi pică fisa: individul chiar a rostit acelaşi discurs de zeci de ori înainte, pentru că l-am mai auzit în tramvaiul 41. Îl cunosc, este „pasagerul delirant”.

Bărbatul se adresează aparent unui public somnoros şi apatic, dar ceva mă face să cred că de fapt audienţa lui este una ce nu poate fi percepută de ochi umani. Omul pare pierdut în discurs, într-o lume a lui, pe care tare mult aş vrea s-o înţeleg.

 

Ciocănitoarea Woody şi „Forsyte Saga”

 

Abordează o varietate de teme, de la teorema lui Pitagora, până la ciocănitoarea Woody! Omul vorbeşte repede şi pare să nu-l perturbe nimic, nici mulţimea de oameni care se mişcă sincron de colo-colo, nici hurducăiala tramvaiului, nici zgomotul din trafic când se deschid uşile. E realmente un orator desăvârşit. Propune teme de discuţie, pune întrebări, la care tot el răspunde cu multă convingere. Mă întreb, dacă i-aş da un exerciţiu de matematică de-al fetei mele, dintr-un Auxiliar de clasa a doua, oare l-ar putea rezolva?

De-a lungul călătoriei ne-a dus prin Evul Mediu, ne-a vorbit despre substanţe anabolizante şi despre serialele tv ale anilor 90, de la „Caracatiţa” până la „Forsyte Saga”. Mă apucă o oarecare nostalgie. Recunosc, omul e convingător. Mă trezesc dureros din vis în momentul în care o doamnă cam durdulie mă calcă zdravăn pe picior. Femeia îşi cere imediat scuze, iar eu îi zâmbesc, crispat, ce-i drept, după ce am închis ochii involuntar de durere şi am scăpat printre dinţi o înjurătură.

Cobor din tramvai şchiopătând, obosit de retorica sărmanului om, care mi-a „mitraliat” pur şi simplu urechile timp de 20 de minute. Când pun piciorul pe refugiu, îl aud deschizând un nou „front”: cum ar fi dacă piesa „Romeo şi Julieta” ar fi avut alt sfârşit? Dacă cei doi îndrăgostiţi nu ar fi murit... ci ar fi trăit fericiţi împreună, până la adânci bătrâneţi... sigur, s-ar mai fi certat şi ei, ca oamenii, ca-n orice cuplu... dar ce-ar fi fost dacă...

În episodul viitor, v-aş putea povesti despre pasagerul care se bărbierea în tramvai sau despre domnul care a urcat în 41 cu un tomberon de gunoi. Dacă nu apare altceva între timp...