
Social
Cuba: Două zile de doliu naţional după prăbușirea unui avion. 107 oameni au murit
avion_prabusit.png

Aparatul Boeing 737-200 s-a prăbuşit vineri, la scurt timp după ce a decolat de la Havana spre Holguin, având 110 persoane la bord: 104 pasageri şi şase membri ai echipajului. În urma accidentului, trei persoane au supraviețuit, dar acestea sunt în stare critică.
Autorităţile nu au precizat dacă s-au găsit cutiile negre ale avionului, potrivit News.ro.
Direcţia generală a aeronauticii civile mexicane a anunţat că va trimite o echipă de specialişti pentru a ajuta autorităţile cubaneze în anchetă.
Avionul era închiriat de compania publică Cubana de Aviacion către Mexicain Global Air, iar aparatul, fabricat în 1979, a avut ultima revizie în noiembrie 2017.
Deşi lista pasagerilor nu a fost publicată de autorităţi, se pare doi ar fi fost de origine argentiniană.
Cei trei supravieţuitori ar fi trei femei, de naţionalitate cubaneză.