
Social
Anchetă în cazul unui copil decedat după ce a mâncat shaorma. ONG: Atenție la spațiile alimentare, mai ales că vine vara
shaorma.jpg

Și părinții copilului au fost diagnosticați cu toxiinfecție alimentară după ce au consumat shaorma. Copilul a murit la Institutul de Bol Infecțioase Matei Balș, iar medicii cred că ar fi vorba de o intoxicație cu o substanță necunoscută.
Institutul Național de Medicină Legală ar urma să lămurească situația.
Între timp, au fost sesizate și alte instituții publice. Autoritatea pentru Protecția Consumatorului a mers în control la restaurantul aflat pe șoseaua Vergului dar vineri seară era închis, la fel și sâmbătă dimineață.
Președintele Asociației Pro Consumatori, Costel Stanciu, afirmă la RFI că decesul ar putea fi cauzat de salmonela.
În opinia sa, copilul era prea mic pentru a mânca shaorma.
”Este posibil ca angajații unității respective, în procesul de pregătire a alimentelor, să le fi contaminat cu bacteria salmonela, este posibil ca apa folosită să fi fost contaminată cu salmonela. Posibil, accidental, o substanță toxică să fi ajuns în shaorma. Adică, în momentul în spațiul de depozitare a alimentelor există și produse nealimentare din categoria celor care se folosesc la dezinfecția unității respective se pot întâmpla și astfel de lucruri”, a spus Costel Stanciu.
În același timp, acesta susține că instituțiile statului ar trebui să intensifice controalele în unități de tip fast-food, mai ales că vine vara.
”Controalele trebuie intensificate, dar și noi, consumatorii, avem obligația să facem anumite verificări sumare. Când intrăm într-o unitate de alimentație publică în primul rând trebuie să mergem la toaletă. Dacă toaleta nu este curată în momentul următor trebuie să părăsim acel spațiu. (...) Spune totul despre cât de multă importanță acordă patronii siguranței alimentare”, a mai precizat Costel Stanciu.