Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Obezitatea, pe cale să devină principala cauză a apariției cancerului

obezitate.jpg

Image source: 
Flickr

Aproape jumătate din cazurile de cancer pot fi prevenite, susţine Fondul Mondial pentru Cercetări asupra Cancerului. Ultimul raport al organizației privind cauzele apariției acestei maladii arată că fumatul continuă să fie principala cauză

Până la 40% dintre cazurile de cancer pot fi prevenite, susţine Fondul Mondial pentru Cercetări asupra Cancerului (World Cancer Research Fund - WCRF) care şi-a actualizat raportul privind cauzele răspândirii acestei afecţiuni, informează Agerpres.
Fumatul continuă să fie principala cauză a cancerului însă, potrivit organizației, în câteva decenii obezitatea îi va lua locul în clasamentul cauzelor tumorilor. În prezent, luatul în greutate este asociat cu 12 tipuri diferite de cancer, afirmă un raport citat de The Guardian. Acestea sunt: cancerul de ficat, ovarian, de prostată (avansat), de stomac, oral, de colon, de sân (post-menopauză), de vezică, de rinichi, de esofag, de pancreas şi uterin.

Raportul include un set de recomandări pentru evitarea dezvoltării tumorilor, printre acestea numărându-se limitarea consumului de mezeluri şi înlocuirea cu apă a băuturilor care conţin zahăr.

”Mezelurile şi consumul unei cantităţi prea mari de carne roşie sunt asociate cu cancerul de colon şi alte tipuri de tumori. Băuturile care conţin zahăr pot contribui la îngrăşare. De asemenea, alcoolul este dens din punct de vedere caloric şi este asociat cu apariţia tumorilor la colon, sân, ficat, gură şi gât, esofag şi stomac”, se afirmă în raport.

În aceste condiții, pentru evitarea cancerului, promovarea alimentaţiei tip ''junk food'' trebuie să înceteze, atrage atenţia și Fondul Mondial pentru Cercetări asupra Cancerului. De asemenea, privitul la ecrane, fie că este vorba despre computerele de la locul de muncă sau de televizoarele de acasă, este nociv atât pentru adulţi cât şi pentru copii deoarece este o activitate sedentară, activitatea fizică având un rol benefic pentru prevenirea tumorilor.

Conform organizației care a realizat raportul, unul din şase decese la nivel mondial sunt cauzate de cancer.