
Social
ONG: O contramanifestaţie la mitingul PSD, un demers „foarte periculos”
ong_contramanifestatie_miting_psd_demers_periculos.jpg

Cele mai multe organizaţii civice care protestează în Piaţa Victoriei de un an şi jumătate declară însă că nu vor participa la această contramanifestaţie, pentru că există riscul unor ciocniri de stradă.
În opinia lui Cătălin Teniţă, violenţele trebuie evitate: „Noi, grupurile de tipul Rezistenţa, Corupţia Ucide, Geeks for Democracy, Iniţiativa România, nu dorim să invităm oamenii la protest în acelaşi timp cu protestul PSD (...). Mie mi se pare foarte periculos, nu neapărat în termenii aceştia de fragmentare a unei mişcări, ci mai degrabă se generează o posibilitate de conflict. Oamenii aceştia sunt veniţi de pe drum, s-ar putea să fie destul de nervoşi, enervaţi şi să se ajungă la un conflict. De asta eu cred că nu este bine să avem două manifestaţii în acelaşi spaţiu, în acelaşi timp”.
Mitingul PSD împotriva abuzurilor justiţiei va avea loc sâmbătă de la ora 20, în Piaţa Victoriei din Bucureşti.