Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vasile Bănescu, la RFI: “Parteneriatul civil exclude binecuvântarea lui Dumnezeu din taina căsătoriei”

“Toți suntem păcătoși, nimeni nu are voie să ridice piatra, asta e foarte limpede, dar nu putem să pretindem Bisericii să accepte homosexualitatea”, a declarat la RFI, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. În cadrul intervenției pe care a avut-o în emisiunea “Conversații cu Cristina Țopescu”, Vasile Bănescu a precizat că parteneriatul civil exclude binecuvântarea lui Dumnezeu din taina căsătoriei.

 “Eu nu sunt și nu pot fi pentru o asemenea variantă. Biserica cunoaște o singură variantă, aceea în care apare binecuvântarea lui Dumnezeu, ori în cazurile concrete de parteneriat civil între persoane de același sex sau persoane heterosexuale, Biserica nu poate oferi această binecuvântare prin taina căsătoriei”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, cu precizarea că “această această variantă de parteneriat se substituie, devine o instituție paralelă cu cea a căsătoriei”.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis recent o decizie, considerată de mulți observatori drept istorică, prin care obligă România să recunoască unui cuplu gay dreptul de rezidență pe teritoriul său. Cei doi parteneri ai acestui cuplu, Adrian Coman și Robert Claibourn Hamilton, împreună cu Florin Buhuceanu, președintele asociației ACCEPT au fost invitații emisiunii “Conversații cu Cristina Țopescu”. (https://www.rfi.ro/emisiunile-rfi-ro-103900-conversatii-invitati-adrian-...)

 
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române