Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Proiect: Taxe majorate pentru parcările din București. ONG:”Măsura nu rezolvă problema poluării”

poluare-fonica-bucuresti.jpg

România, sub infringement din cauza poluării pentru trei oraşe: București, Braşov și Iaşi.

Șoferii care vor să parcheze mașinile în centrul Bucureștiului ar putea plăti chiar și 10 lei pe oră, în loc de 1,5 lei cât este taxa în prezent. Noile prețuri vor intra în vigoare dacă proiectul va fi votat în ședința Consiliului General al Primăriei Capitalei care va avea loc pe 14 iunie.

Proiectul prevede împărțirea Bucureștiului în trei zone, cu tarife diferențiate.  De exemplu, cele mai scumpe parcări vor fi cele din zona 0, situată între Piața Universității și Piața Unirii. Pentru o oră, șoferii vor trebui să scoată din buzunar 10 lei. Tariful se dublează după primele două ore. Pentru riverani va exista și varianta unui abonament preferențial, de 120 de lei pe lună. Prețuri majorate vor fi și în zona 1, cu punct central la Piața Victoriei. Tariful pentru o oră de parcare va fi de 5 lei, iar tariful preferențial pentru riverani este de 100 de lei lunar.  Cele mai ieftine locuri de parcare vor fi cele din zona 2, care se întinde până la periferia Capitalei. Pentru o oră, șoferii vor plăti 2 lei și 50 de bani.
În expunerea de motive a proiectului de hotărâre, se spune că aceste măsuri au fost luate “în scopul scăderii gradului de poluare, pentru respectarea cerințelor impuse de standardele europene în domeniu”. Tot în acest scop, a fost aprobat și Planul Integrat pentru Calitatea Aerului care împreună cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă se vrea a încuraja bucureștenii să renunțe la mașina personală și să folosească transportul în comun.

Eco Civica: "Un proiect inutil"
Proiectul a atras criticile ong-urilor care activează pentru protecția mediului.  “Este un proiect inutil, care nu va îmbunătăți cu absolut nimic calitatea aerului din București. De exemplu, în centrul Capitalei nu vor mai avea acces 1000-2000 de mașini, însă zona este tranzitată, într-o oră,  de zeci de mii de mașini. Într-o oră! Așa se rezolvă poluarea în Capitală?Atâta timp cât autobuzul regiei de transport stă în trafic ca și un autoturism particular, oamenii vor da 10 lei pentru a parca în centrul orașului”, a declarat la RFI, Dan Trifu, vicepreședintele fundației Eco Civica.
Dan Trifu spune că măsurile se iau în ordine. “ Mai întâi, faci traseul pentru culoarul unic pentru RATB, asiguri un mijloc de transport civilizat și în momentul acela le spui foarte clar oamenilor: parcarea în centru costă 2,5 euro, ca în Occident să spunem. Cine vrea să vină în centru, să plătească”, spune vicepreședintele fundației Eco Civica.
„Atâta timp cât dai o hotărâre de genul ăsta și în fiecare zi distrugi spații verzi, pentru a face parcări, înclusiv în zonele centrale și amintesc Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului București care prevede distrugerea mai multor parcuri printre care cel al Sălii Palatului, Parcul Izvor ( 2-3 hectare din el) sau Parcul Sfinții Apostoli, acestea sunt măsuri care vin în contradicție totală. Adică, încerci să nu mai aduci 1000 de autovehicule spre centru și în schimb distrugi toate parcurile din centru și le faci parcări”, a precizat Dan Trifu.

România, dată în judecată de Comisia Europeană pentru calitatea aerului

Comisia Europeană a anunțat, pe 17 mai, că trimite șase țări, inclusiv România, în fața Curții de Justiție pentru nerespectarea valorilor-limită de calitate a aerului convenite la nivel european. CE a arătat că ţara noastră nu a luat măsurile necesare pentru a diminua nivelul de poluare cu particulele fine de praf PM10 specificate în Directiva 2008/50/EC. Nivelul acceptat este de 50 de micrograme pe metrul cub în 24 de ore, dar nu trebuie să depăşească 35 de zile dintr-un an. În funcţie de decizia Curţii de Justiţie a UE există posibilitatea ca România să primească amenzi drastice. Cazurile speciale sunt cele ale oraşelor Bucureşti, Iaşi şi Braşov, acolo unde valorile limită zilnce ale particulelor de praf au fost depăşite constant încă din ziua când Directiva Comisiei a fost transpusă în legislaţia noastră.

 

Dan Trifu, vicepreședinte Fundația Eco-Civica
132