Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


13-15 iunie '90. Stelian Tănase: Cei care aruncau cu flori în mineri există și astăzi. Societatea, la fel de divizată

Se împlinesc 28 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 90,  Mineriada care avea să înăbușe violent strigătul pro democrație al tinerilor din Piața Universității și ale cărei urmări aveau să marcheze profund societatea din România.La 28 de ani de la Mineriadă, bilanțul vicitmelor e încă neclar, victimele își caută încă dreptatea în instanță, iar vinovații nu au fost trași la răspundere.

Mineriada din 13-15 iunie 1990 are efecte și în ziua de azi. Între acele momente și prezent sunt similitudini, analizează, la RFI, politologul și scriitorul Stelian Tănase. Sunt asemănări între Piața Universității și Piața Victoriei de astăzi, între mesaje, iar divizarea din societate este la fel de puternică, e de părere Stelian Tănase.

 

Stelian Tănase: Am îngropat instituțional, dar și emoțional acele evenimente. Ne amintim de ele când și când, mai ales jurnaliștii. Numai în media mai transpare subiectul. Nu avem o emoție publică. 

Reporter: De ce emoțional? Instituțional știm.

S.T: Pentru că lumea a vrut să uite. Toată lumea a avut interes să uite. Victimele au vrut să uite, cum vor să uite cei care vin din lagăr, din pușcării, din gulag, dar vor să uite și cei care organizează asemenea nenorocire. Foarte mulți oameni care au asemenea traume nu povestesc. Toată societatea românească a trecut pritr-un proces de amnezie

Rep: Ce afirmați dumneavoastră este sinonim cu faptul că societatea din România nu a învățat nimic.

S.T: Nu are cum să învețe dacă vrea să uite așa de repede.

Rep: Cum era atmosfera în societate în 1990?

S.T: Cam ca acum, o lume polarizată, foarte pasionată și fiecare parte convinsă sută la sută de propriul adevăr. Nu era niciun fel de comunicare, de poduri (bridge-uri). Era o putere discreționară care credea că poate să facă orice pentru că era la putere. Câștigaseră în duminica orbului o majoritate zodorbitoare, ca astăzi. În Parlament putea să facă orice. Ce m-a mirat pe mine atunci este că deși aveau puterea, deși câștigaseră categoric alegerile, ce nevoie mai aveau de mineriadă? Asta a fost marea întrebare pe care mi-am pus-o atunci. Nu am un răspuns. Au făcut-o. Au ales scenariul Tiananmen în loc să aleagă scenariul mesei rotunde de la Varșovia și a ieșit ce a ieșit. Semnele acelei nenorociri se simt până astăzi. Ce se întâmplă astăzi în politica românească este un efect îndepărtat al acelui moment.

Rep: Care e marea întrebare pe care v-o puneți astăzi?

S.T: Mă puneți să apăs pe o rană. La ce bun toate astea? Pot să vă întreb acum, după toate aceste dezbateri și nădejdi mari, la ce bun? Senzația mea este că noi atunci am înlăturat un grup politic, clanul Ceaușescu, ca să facem loc altui clan, tot comunist, tot autoritarist, care privește spre Rusia. Ați văzut ultima declarație a lui Dragnea. Acuză Uniunea Europeană și NATO că ar fi amestecate în statul paralel din România. În primul rând, este o minciună sfruntată și nerușinată. În al doilea rând, curajul de a spune așa ceva în spațiul public arată cam ce gânduri au acești oameni. Sunt acelea din 1990. Dacă citiți discursurile lui Iliescu, Roman și ale altora din 1990, veți vedea același tip de fraze belicoase care vor să antagonizeze societatea românească și să ne arunce pe unii împotriva altora.

Rep: Dar e o mare întrebare și un paradox. Cum explicați faptul că același tip de manipulare și de mesaj funcționează în 2018, așa cum a făcut-o în anii `90? În 28 de ani nu s-a rafinat deloc. 

S.T: Am intrat în Uniunea Europeană. Se schimbase majoritatea. Erau liberalii, era PD-ul.

Rep: Cu toate acestea, mesaje de tipul „nu ne dăm țara pe mâna străinilor” funcționează și acum. De ce?

S.T: După ce s-a făcut această volută, un ciclu istoric, atmosfera s-a schimbat în Europa. Au apărut iliberalii. Putin a ocupat Crimeea. Marea Britanie a preferat Brexit-ul. Climatul s-a schimbat total. Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. După această volută, aceste forțe revin. Asistăm la o tentativă de restaurație, la o încercare de a limita statul de drept. Ciclul s-a refăcut. Ne-am întors și se caută o restaurație, o întoarcere la un regim ceva mai autoritar. Sunt câteva explicații. România a fost părăsită de o parte a populației, din forța de muncă cea mai activă, cea mai determinată, cea mai informată, cea mai capabilă să se transforme, să schimbe, să învețe. Au plecat în occident. A rămas o masă care nu poate să plece pentru că nu are competențe profesionale, sunt neșcoliți, nu au meserii precise. Au rămas aici. Noi suntem guvernați acum de acești oameni, oameni care seamnă cu ei și care ascultă de ei. Ei știu că asta le dă voturi și că asta îi susține. Ne ducem spre un regim autoritar. Mitingul de sâmbătă a fost cea mai bună probă.

Rep: În 1990 a fost o demonstrație de forță pe care spuneați că nu ați înțeles-o, că nu i-ați înțeles rostul. 

S.T: Pur și simplu nu a avut rost. 

Rep: Păstrând proporțiile și evitând să fac o comparație unu la unu, mitingul de sâmbătă a fost o demonstrație de forță a PSD? Asta a vrut PSD?

S.T: O tentativă, mitingul a fost lălăit, mediocru și nu am văzut în niciun moment această populație, adusă cu anasâna, cu japca, cu autobuze, cu autocare, entuziasmată de vorbitori. Ce s-a văzut sâmbătă era ca pe vremea lui Ceaușescu.

Asistăm la o tentativă de restaurație, la o încercare de a limita statul de drept

Rep: Ce au în comun Piața Victoriei din 2017 – 2018 cu Piața Universității din 1990? Ce au în comun tinerii #rezist cu tinerii din 1990? Ce au în comun susținătorii aprigi ai FSN cu cei care susțin astăzi o democrație îndoielnică?

S.T: La Piața Universității și la Piața Victoriei anul trecut era o lume o urbană, calificată, stăpână pe meserii, pe profesii. Era elita societății. Să nu puneți accentul pe elită. Am vrut doar să spun că sunt oameni care erau mai bine școlarizați. Asta a fost și la Piața Universității. Elita bucureșteană era acolo. Umaniști, tehnici susțineau democratizarea totală a României. „Nu vrem să facem glasnost și perestrioka”, acesta era mesajul Pieții Universității, în timp ce FSN-ul făcea asta. Piața Universității a avut o elită intelectuală care s-a arătat la balcon și a condus prin mesajele ei acest protest. Dădeau curaj și arătau că elitele sunt cu noi. De data aceasta, anul trecut și anul acesta, elitele intelectuale nu s-au arătat. 

Rep: Tipul de mesaj și felul în care era conceput mesajul seamănă între ele?

S.T: În general da. Este un mesaj pentru democrație, pentru libertate, împotriva cenzurii.

Rep: Cei care aruncau cu flori în mineri în anii `90 la plecare din București există și astăzi sub altă formă?

S.T: Sunt aceeași și astăzi, sigur. Există această parte a României, România înapoiată, România rurală sau periferic urbană, analfabeții și analfabeții funcționali, care sunt evident speriați. Sunt perdanții tranziției. S-au trezit fără protectorul statului și al sindicatului comunist, singuri, speriați, alienați și depind de un partid care le tot dă câte ceva. 

Rep: Dacă în 1990 aveam două Românii și 28 de ani mai târziu avem în continuare două Românii, peste încă un deceniu sau două unde o să fim?

S.T: Eu o să fiu la Bellu. Dumneavoastră o să vă faceți bagajele, o să vă luați copiii și o să plecați în Anglia.

 

793