Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Odiseea refugiaților prin Mediterana povestită de un voluntar român pe Aquarius

dragos_nicolae.jpg

Odiseea refugiaților prin Mediterana povestită de un voluntar român pe Aquarius
Image source: 
Facebook/Dragoș Nicolae

Dragoș Nicolae este voluntar român pe nava Aquarius, o navă mică, de 77 de metri lungime, menită să salveze migranții și să îi transfere în porturi în timpul cel mai scurt, dar care nu poate găzdui sute de persoane (așa cum a fost cazul săptămâna trecută) din cauza resurselor limitate de hrană și medicamente. Și totuși, Aquarius a fost încărcată, de nevoie, cu 630 de oameni. Înghesuiți, speriați, cu rău de mare, hrăniți din donații de la Malta și Italia, migranții au ajuns în cele din urmă duminică la Valencia. Spania le-a acordat drept de ședere temporară pentru 45 de zile.

Dragoș Nicolae: Noi am avut în final pe navă doar 105. Ceilalți au fost transferați către nava militară italiană și nava pazei de coastă. Fiecare au luat 200 și ceva (de oameni).

Reporter: Cum a fost atmosfera săptămâna trecută, când erați pe mare și nu vă primea nici Italia, nici Malta, nimeni?

Dragoș Nicolae: A fost foarte tensionată pentru că am avut două operațiuni noi. Am avut două bărci de cauciuc. Una dintre operațiuni a fost foarte grea. A fost, așa cum o numim noi, critical rescue (salvare critică), cu mulți oameni în apă. În total, cred că au fost 240 sau 250 de oameni după aceste două operațiuni de salvare. Nici nu mai știu. Imediat, în aceeași noapte am avut trei transferuri de la paza de coastă, care s-au încheiat pe la 5 dimineața. Ne-am trezit că peste 10 – 11 ore aveam 630 de oameni la bord. Noi, așa cum facem de fiecare dată, așteptăm de la MRCC Rom să ne dea un port of safety (port de siguranță), ceea ce nu s-a mai întâmplat. A trebuit să așteptăm 24 de ore ca să aflăm dacă ne putem duce undeva. După care am aflat că nu ne putem duce nicăieri pentru că nimeni nu vrea să ne primească. Pentru că m-ați întrebat de atmosferă, Aquarius nu este o navă care poate să acomodeze atât de mulți oameni pentru prea mult timp, mai ales că resursele de hrană și medicale sunt limitate. Este o navă mică, de 77 de metri, care are condiții să salveze, să transfere oamenii în două zile, dar mai mult este destul de greu cu atâția oameni, chiar imposibil.

Reporter: Atunci, descrieți-ne cum s-au petrecut lucruirle timp de o săptămână.

Dragoș Nicolae: Datorită presiunii europene, până la urmă, Spania, prin noul guvern de stânga, a răspuns pozitiv, a anunțat că ne primește. Cred că primii au fost din Barcelona, după care ni s-a spus de Valencia, aceasta fiind pe coasta de est a Spaniei, mai aproape de Marea Mediteraneeană centrală. La fel, Palermo a spus că ne primește. Primarul de acolo a spus că ne primește, dar nu este de competența lor. Ministerul de Interne din Italia dacă chiar vrea să închidă porturile, face asta. Pentru acest pasaj tranzit până la Valencia, MRCC Rom ne-a spus să transferăm o parte din oameni către cele două nave pe care le-am menționat mai devreme. Noi nu puteam să venim cu toți cei 630 de oameni. Nu aveam loc. Marea e rea în zona asta, mai ales în sudul Franței. Ei erau inclusiv la provă. Nu puteau sta la provă, sub cerul liber. Nava se mișcă foarte mult și sunt în pericol permanent. Atunci, aveam nevoie să tranferăm o parte din oameni către navele astea.

Reporter: Ați făcut aceste transferuri în larg?

Dragoș Nicolae: Da. Totul se face în larg. Au venit along side (de-a lungul navei), cum se spune în limbaj maritim și am transferat toți acești oameni. Le punem veste de salvare și îi tranferăm către o navă mai mică, care îi duce apoi către nava mamă.

Reporter: În același fel ați primit și mâncare pentru cei 105 care au rămas pe vasul dumneavoatră?

Dragoș Nicolae: Noi mai aveam încă provizii, dar am primit și mâncare. E pentru prima dată când am stat cu 600 de oameni. Se consumă foarte mult, se adună foarte mult gunoi. Am primit apă și niște supă de la Malta. A trimis-o o barcă pneumatică cu apă și niște noodles (tăiței). După aceea au mai venit de două ori provizii de la o navă a pazei de costă italiene, care, în timpul pasajului s-a oprit la Pozzallo și a luat mâncare suplimentară pentru oamenii pe care îi aveam la bord și a venit apoi la noi și am făcut transferul. Toată lumea a fost hrănită. Toți oamenii au ajuns bine.

Reporter: Spuneți-mi despre refugiați. Care sunt poveștile celor care s-au aflat pe vasul dumneavoastră?

Dragoș Nicolae: Majoritatea sunt din Africa Subsahariană. Fac drumul care duce prin Agadez, Niger și continuă spre Libia. Este un drum foarte periculos. Foarte mulți refugiați africani mor pe acest drum până ajung în Libia. Alții sunt în Libia sau în alte țări din nordul Africii ca să muncească, de obicei în construcții, după care se trezesc că sunt prizonieri în Libia, de foarte multe ori la propriu. Ajung în centre de detenție din nordul Libiei și sunt folosiți acolo pentru diverse munci, pentru răscumpărări. Sunt niște oameni care ajung într-o formă sau alta de sclavie. Din toate testimonialele pe care le avem noi, este un regim foarte dur pentru mulți dintre ei. Acești oameni preferă să plece din Libia în orice condiții, chiar și pe bărcile astea de cauciuc, care sunt foarte periculoase. Ei nici nu își dai seama ce înseamnă asta. Vin pe navă și, de obicei, îi preluăm noi.

Reporter: Predominat ați avut bărbați, dar au fost și femei însărcinate, ați avut răniți, ați avut bolnavi. Ce categorii de vârstă?

Dragoș Nicolae: De obicei sunt oameni tineri, de la copii de câteva luni până la oameni de 30, 40 de ani. Uneori mai avem și oameni mai în vârstă, dar destul de rar. De obicei sunt oameni care sunt încă în putere între 30 și 40 de ani, maxim. Sunt oameni care probabil își proiectează un viitor în Europa, într-o formă sau alta. Se văd ba continuându-și studiile, ba găsindu-și un job, ba făcând ceva.

Reporter: Cât îi costă această traversare periculoasă?

Dragoș Nicolae: De obicei îi costă destul de mult. Am auzit tot felul de povești, de la câteva mii de euro. Sunt oameni care vând absolut tot ce au acasă și pleacă.

Reporter: Sunt deschiși, dacă îi angrenați în dialoguri, răspund?

Dragoș Nicolae: Da, răspund. Avem o înțelegere. Noi, cei de la SOS, din echipa de salvare din care fac și eu parte, nu intrăm foarte mult în detalii cu ei, nu ne notăm aceste date. Dar cei de la Medici fără Frontiere au un program de testimoniale și cele mai vulnerabile cazuri sunt destul de amănunțit documentate.

Reporter: Care dintre zile ați simțit că a fost cea critică în această traversare de o săptămână, pentru refugiați? La ei mă refer, la cei de pe barcă.

Dragoș Nicolae: Cred că a treia zi a fost cea mai periculoasă pentru că marea a fost foarte rea. Ei nu sunt obișnuiți cu mișcarea de pe navă și le este rău. Când din 105 oameni ai 40 sau 60 cu rău de mare, vă dați seama că este foarte complicat pentru ei. Sunt speriați, nu înțeleg de ce sunt atât de mulți cărora le este rău dintr-o dată. Apoi, după trei, patru zile devin obișnuiți cu toată rutina de pe navă și se calmează.

Reporter: La ora actuală, care este cea mai aglomerată rută pentru migranți?

Dragoș Nicolae: Cea mai aglomerată rută este aceasta pe care o acoperim noi, din nordul Libiei către Sicilia. Dacă ne uităm și la geografie, Italia este cea mai aproape de Africa, în această zonă a Libiei. Dintre țările nord africane, Libia este singura care este absolut lawless (anarhică), fără un guvern stabil. Nu este o țară clară în momentul acesta. E o rută de prin 2015 sau chiar mai devreme. Variații au fost. În 2018 parcă au mai scăzut plecările, dar sunt în continuare. Sunt încă mii de oameni comasați în centrele de detenție din Libia. Aceștia, după ce reușesc să îi plătească pe cei care îi ajută să treacă pleacă de acolo. O să continue să plece. Vor fi plecări atunci când marea e liniștită. Cineva va trebui să îi salveze. Dacă nu, 90% nu au șanse să treacă cu o barcă de cauciuc. De obicei se îneacă.

Dragoș Niculae, voluntar român pe nava Aquarius, despre refugiații proaspăt sosiți în Europa
2069