Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mărturii din infernul Greciei. Mati și Rafina, cimitire pentru zeci de oameni

grecia.png

Image source: 
Youtube

81 de oameni au murit în incendiile din apropierea Atenei, potrivit celor mai recente date oficiale. Însă bilanțul ar putea crește pentru că aproape 100 de oameni nu sunt de găsit. Presa din Grecia scrie că mecanismele de stat luate prin surprindere şi lipsa unui plan pentru situaţii de urgență sunt principalele cauze ale tragediei. Pe de altă parte, unii responsabili guvernamentali  au lansat  ideea unui plan organizat de incendiere. Pompierii continuă să caute persoane blocate în case sau maşini carbonizate în împrejurimile staţiunilor balneare Mati şi Rafina, cel mai grav lovite. Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat că nu există români afectaţi.Guvernul elen a anunţat că se va ocupa de funeralii şi va adopta măsuri fiscale în favoarea sinistraţilor. Parchetul a deschis o anchetă cu privire la cauzele incendiilor. Daniela Popescu, de la Asociaţia Interculturală Româno-Elenă "Dacia", ne-a povestit care este situația la această oră.

D.P. E o tragedie care a îngrozit Grecia. Situația e destul de neagră, căutările continuă pentru găsirea persoanelor dispărute. Până în acest moment, sunt 81 de persoane decedate, 187 de răniți între care 9 copii, din câte am înțeles doi copii au fost deja externați și peste 100 de persoane dispărute. De marți, premierul Tsipras a decretat trei zile de doliu național. Este o tragedie de nedescris. Vârtejul de foc a distrus peste 3000 de case în Mati și Rafina, Voutsa. Încă încearcă să facă estimările..

Rep. Unde au ajuns persoanele care au rămas fără adăpost?

D.P. Persoanele fără adăpost au ajuns la centre speciale. Dar și oamenii s-au mobilizat, au făcut anunțuri de facebook , și-au pus la dispoziție casele, gratuit, pentru a-i ajuta pe cei afectați. Avem și o familie de români, care locuia în Rafina, din fericire nu le-a fost afectată locuința însă au părăsit zona pentru două-trei zile deoarece nu se putea sta acolo de fum. Mi-a descris situația că este ca într-un cimitir. ...Așa cum spun grecii, trăim într-o țară în care ne rugăm să plouă ca să nu luăm foc și când plouă, să nu ne inundăm....acum câteva luni au fost inundații masive în Grecia....În acest moment, meteorologii au anunțat ploi și furtuni în cele mai multe zone ale țării, însoțite de grindină și vânt puternic. Poate ploile vor stinge cu adevărat acest incendiu. Premierul Tsipras anunță că cele 15 focare declanșate aproape simultan ar fi fost pornite deliberat însă nu se știe. Presa elenă spune pe de altă parte, că nu a existat un plan bine pus la punct pentru situații de urgență și astfel s-a întârziat intervenția. Au intervenit într-o parte și nu au mai avut timp să intervină la timp în cealaltă parte. Oricum, acestea au fost cele mai devastatoare incendii din ultimul deceniu din Grecia.

Rep. Intr-adevăr, vedeam și noi că sunt arătați cu degetul responsabilii pentru situații de urgență că nu au acționat eficient , că nu au avut un plan pus la punct și pe de altă parte, voci ale unor responsabili guvernamentali care acreditau ideea că a fost o mână criminală, că s-a incendiat intenționat.

D.P. Da, și anul trecut când au fost incendii în Zakyntos același lucru s-a spus, că focul a fost provocat însă numai pompierii pot spune exact.

Rep Din informațiile care au ajuns la noi, am aflat că dacă focul ar fi fost pus intenționat, scopul ar fi fost defrișarea masivă și rapidă a zonei respective, cu scopul de a obține autorizații de construcție în acea zonă.

D.P. În presa elenă asta se afirmă, că anumite persoane au pus focul doar pentru a se face defrișări rapide pentru construirea unor immobile în zonele respective.Nu se știe, astea sunt, după părerea mea,speculații, însă în acest moment sunt foarte multe persoane dispărute. Se spune că și în mare se vor găsi persoane decedate, pentru că mulți au fugit de flăcări și s-au aruncat în mare. Nu știau să înoate sau focul i-a cuprins, nu se știe, dar se estimează că numărul persoanelor decedate va trece de 100.

Rep: Pentru că acum spuneați că sunt 81 de decese confirmate iar despre soarta a aproape 100 de oameni nu se știe nimic.

D.P. Da, chiar acum o organizație nonguvernamentală a anunțat pe toate posturile de televiziune că au dispărut două fete gemene. Inițial se crezuse că intraseră pe anumite vapoare de salvare, pentru că au fost văzute pe niște filmări dar, din păcate s-a făcut o greșeală, nu erau cele două fete. Este stare de urgență. Oamenii sunt disperați, își caută părinții. Mai era un caz în care o fetiță își căuta mama de 43 de ani, în Mati. Este o situație groaznică.

Rep: Înțeleg că se fac apeluri și pentru donarea de sânge?

D.P. Da, s-au făcut apeluri pentru donarea de sânge, foarte multe organizații nonguvernamentale s-au mobilizat, au donat sânge. Din câte am înțeles, s-a completat cererea de sânge. Sunt multe organizații prin care voluntarii ajută, s-au strâns haine și tot ce este necesar. Sunt oameni fără apă. Spunea cineva din Mati că de trei zile nu au apă și nici curent. Este tragic!

Daniela Popescu, de la Asociaţia Interculturală Româno-Elenă "Dacia"