Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


CNCD: Analizăm dacă e vorba de antisemitism. Ministrul Daea nu înțelege efectele declarațiilor

Seful CNCD Asztalos Csaba referendum.jpg

Asztalos Csaba nu va participa la referendumul pentru familie (Sursa foto: Facebook)
Asztalos Csaba nu va participa la referendumul pentru familie (Sursa foto: Facebook)

„Ambasada Statului Israel îşi exprimă consternarea şi dezamăgirea cu privire la afirmaţiile domnului Ministru al Agriculturii, Petre Daea, care a comparat sacrificarea porcilor bolnavi cu uciderea evreilor nevinovaţi în lagărul de la Auschwitz”  - reacționează reprezentanții misiunii diplomatice. Între timp, ministrul Agriculturii și-a cerut scuze public. 

 “Îmi declar respectul pentru toţi membrii comunităţii evreieşti şi fac precizarea că am vrut să prezint situaţia deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci din cauza pestei porcine africane.”, a transmis, printre altele, Petre Daea. 

S-a autosesizat însă  Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării: ministrul Daea nu pare să înțeleagă efectele declarației sale, afirmă, la RFI, președintele CNCD, Asztalos Csaba:

Csaba Asztalos: Procedural am demarat o autosesizare. Am constituit un dosar. Urmează citarea domnului ministru într-un termen de 10 zile, după cum am înțeles de la titularul de dosar. La această audiere, domnul ministru poate să se prezinte peersonal sau poate să depună un punct de vedere prin care își exprimă opinia cu privire la aceste declarații. Noi analizăm aceste declarații din perspectiva ăvârșirii unei posibile fapte de discriminare prin încălcarea demnității umane a supraviețuitorilor holocaustului, a acelor persoane, comunități care cinstesc memoria victimelor. Practic, analizăm dacă s-a săvârșit o formă de antisemistism care are legătură cu holocaustul ca eveniment istoric. 
Reporter: La o primă vedere, dumneavoastră, cum vă sună această declarație? Cum o evaluați? Chiar o evaluare personală.

C. A: Nu pot să mă antepronunț, dar în măsura în care am sprijinit autosesizarea înseamnă că avem o suspiciune de posibilă săvârșire a faptei de discriminare.

Rep: Ce se întâmplă dacă, ipotetic, un demnitar care face o declarație controversată vine în fața consiliului și pare că nu își însușește și nu conștientizează până la capăt ce a spus?

C.A: Din păcate, am avut experiența cu mai mulți deminitari care au făcut declarații calificate ca fiind discriminatorii. Unul dintre acești demnitari a fost domnul ministru Barbu. Altul a fost domnul ministru de interne Rus. Și-au dat demisia, și-au cerut scuze public. Domnul prim ministru Tudose și-a cerut scuze public. După cum știm, vorbim despre un subiect extrem de sensibil în ceea ce privește holocaustul și antisemitismul, în general, care nu este înțeles de publicul larg, dar nici măcar de persoane care se află în funcții de demnitate publică sau sunt formatori de opinie. Nu înțeleg unicitatea holocaustului. Nu înțeleg că nu se fac comparații cu privire la acest tragic eveniment istoric. Domnul ministru Daea nu înțelege care sunt efectele unor astfel de comparații, unor astfel de declarații. Din păcate, este o lipsă de cunoaștere. 

Rep: Aici aș vrea să insist un pic. Asta este senzația, că fiecare spune cam ce îi iese pe gură, în general, în societate. Îmi imaginez că este cu atât mai grav atunci când este vorba despre un demnitar sau un fomator de opinie. Mai departe, ce poate face Consiliul? Ce se poate face pentru a-i face pe acești oameni să conștieintizeze înainte de a face o declarație?

C.A: Îmi aduc aminte, atunci când am avut incidentul cu statul Israel prin negarea holocaustului de către fostul președinte Ion Iliescu, ulterior, printr-un program bilateral cu Israel, s-au organizat diferite cursuri de pregătire pentru tineri sau chiar pentru persoane care urmau să ocupe funcții de demintate publică. Cred că cei care doresc să urmeze o carieră publică, de politician, de parlamentar, sau persoane în funcții de demnitate public, miniștrii, ar trebui să aibă o formare în această zonă în ceea ce privește limitele libertății de exprimare, discursul de ură, negarea holocaustului, antisemitism și ubiecte de interes care sunt extrem de sensibile și care pot genera incidente în spațiul public și nu numai. 

Rep: Un asemenea curs se poate face chiar la Consiliu?

C.A: Avem o instituție public pentru studierea holocaustului, Elie Wiesel. Ei organizează astfel de cursuri. Știu că au organizat, de exemplu, pentru profesori de istorie, dar nu numai.

Rep: Sigur, dar nu vorbim strict de declarațiile cu tentă antisemită, ci în general. Dacă vine la Consiliu un tânăr politician și spune că vrea să știe care îi sunt limitele?

C.A: Da, noi putem să îi oferim expertiză în această zonă. Este adevărat că noi am organizat cursuri de formare pentru funcționari publici, magistrați, polițiști și profesori. Dar am fost invitați și eu și colegii mei, la școli de vară ale diferitelor partide politice, unde am prezentat limitle libertății de exprimare și toate aspectele care țin de discriminare și discursul de urmă. Oricând suntem dispuși, la invitația oricărei organizații sau partid politic, să mergem și să ținem o astfel de pregătire. De exemplu, dacă mâine un grup parlamentar ne invită la o întâlnire de două, trei ore la care să discutăm aceste aspecte, cu mare drag suntem prezenți.

Rep: Dar vă invită? Ați fost invitați până acum?

C.A: Din păcate nu.

 

 

753