
Social
Epidemia de rujeolă: aproape 15 mii de cazuri. 59 de decese. Și o lege blocată în Parlament
67 de noi cazuri de îmbolnăviri de rujeolă s-au înregistrat în ultimele zile în România, anunță Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Cazurile au fost confirmate în București și în 13 județe. Bilanțul epidemiei ce ține de mai bine de doi ani se apropie de 15 mii de îmbolnăviri. 59 de pacienți au murit.
Legea Vaccinării, trecută de Senat dar împotmolită la Camera Deputaților ar fi putut schimba în bine situația. Mai ales că cei care se opun vaccinării sunt mai vocali și intens mediatizați, spune, la RFI, Alexandru Rafila, șeful Direcției Generale de Sănătate Publică din Ministerul Sănătății:
Ascultă AICI interviul integral:
Alexandru Rafila: Reperul este ianuarie 2016, când au apărut primele cazuri.
Reporter: Și de ce avem în continuare această discuție, după mai bine de doi ani?
Alexandru Rafila: Pentru că avem două probleme. Prima legată de vaccinarea curentă, adică copiii care trebuie să se vaccineze în mod regulat, la vârsta de 1, respective 5 ani. Și aici avem o acoperire vaccinală nesatisfăcătoare. Și pe de altă parte este problema copiilor care trebuiau recuperați. Cei care fie nu fuseseră vaccinați deloc, fie cei care fuseseră vaccinați incomplet, în vârstă de până la 10 ani. S-a reușit recuperarea unora dintre ei, dar nu este suficient. Pentru că dacă cele două acțiuni nu sunt conjugate, atunci o să fie întotdeauna o populație receptivă. Gândiți-vă că la o cohortă de 180 de mii de copiii, dacă ai 80% acoperire, înseamnă că în fiecare an ai 36 de mii care nu sunt vaccinați.