Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Pliante anti-vaccinare cu siglele MS și UNICEF. Instituțiile se delimitează de campanie

antivaccin.jpg

MS:Pliantele conțin informații false care pot induce în eroare părinții și pot pune în pericol sănătatea populației
Sursa imaginii: 
facebook Podasca Gabriela-Maria

Pliante anti-vaccinare care conțin informații false, de tipul "vaccinul ROR conține celule de fetuși avortați", "vaccinarea îți poate distruge copilul pentru întreaga viață" sau "pesticide în vaccinuri", au ajuns, în ultimele zile, în cutiile poștale ale bucureștenilor.

Materialele folosesc siglele Ministerului Sănătății, Organizației Mondiale a Sănătății și UNICEF. Semnalul de alarmă a fost tras de deputatul Pro România Gabriela Podașcă. “Tot mai mulți bucureșteni mi-au semnalat pe facebook că primesc materiale false împotriva vaccinării și mi s-a părut normal să trag un semnal de alarmă și să solicit de urgență ca Ministerul Sănătății să iasă public și să infirme orice asociere cu acea campanie, având în vedere că pe pliante sunt trecute siglele ministerului și UNICEF”, spune la RFI, deputatul Gabriela Podașcă care, pe de altă parte, reclamă inerția autorităților și lipsa de soluții în combaterea rujeolei, o boală care continuă să facă victime în România.    

ASCULTĂ AICI INTERVIUL INTEGRAL:



Ministerul Sănătății a reacționat imediat și a dat un comunicat în care a spus că se delimitează de campania de dezinformare si manipulare referitoare la ineficiența și riscurile vaccinării, apărută în spațiul public, pe rețelele de socializare sau prin materiale tipărite, distribuite în zone aglomerate sau în cutiile poștale". Autorii campaniei inițiate împotriva vaccinării utilizează fără  aprobarea Ministerului Sănătății sau al partenerilor săi identitatea vizuală a campaniei precum însemnele oficiale ale instituțiilor partenere, iar materialele conțin informații false care pot induce în eroare părinții și pot pune în pericol sănătatea populației. Condamn gestul iresponsabil al celor care recurg la astfel de modalități  iresponsabile de dezinformare, cu consecințe grave pentru sănătatea populației. Am însă, convingerea că populația nu poate fi păcălită cu astfel de tertipuri și voi continua să fac tot ce îmi stă în putere pentru ca parinții să fie informați corect astfel încât să ia cea mai bună decizie, de a-și vaccina copiii și de a le asigura astfel o viață sănătoasă. Vom face demersurile legale necesare pentru ca cei reponsabili să răspundă pentru faptele lor, ce pun în pericol sănătatea publică”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Și UNICEF a reacționat la campania de dezinformare. “Logo-urile aparținând UNICEF, Organizației Mondiale a Sănătății și Ministerului Sănătății sunt folosite fără autorizare. UNICEF subliniază că vaccinurile sunt sigure și salvează viețile copiilor. Lucrăm împreună cu Ministerul Sănătății și cu Organizația Mondială a Sănătății pentru promovarea imunizării. Vaccinurile sunt sigure, eficiente din punct de vedere financiar și salvează viețile a milioane de copii. Vaccinurile protejează de rujeolă și alte boli, precum poliomielită, tetanos, rubeolă, tuberculoză, difterie și hepatită A și B. Vaccinarea este gratuită la medicul de familie”, se arată într-un comunicat al UNICEF.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat recent că România este "în continuare pe primul loc în Europa" în ceea ce priveşte cazurile de rujeolă. Vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) are cea mai mare rată de refuz dintre vaccinurile din România. Cele mai multe refuzuri se înregistrează în mediul urban, arată datele Insitutului Național de Sănătate Publică. Potrivit Hotnews, Asociația “Pro Decizii Informate”, care a tipărit și distribuit pliantele anti-vaccinare și a folosit abuziv siglele Ministerului Sănătății, Organizației Mondiale a Sănătății și UNICEF, este membră a Coaliției pentru Familie. Organizația a devenit cunoscută după ce a anunțat că a strâns 3 milioane de semnături pentru inițierea unui referendum de modificare a articolului din Constituție care definește familia și care ar urma să fie reformulat ca  "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie".