Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bogdan Lăzăroae, românul care a coordonat mutarea istorică a sediului NATO

thumbnail_fvl02521.jpg

Bogdan Lazaroae
Bogdan Lăzăroae la noul sediu NATO
Image source: 
arhiva personală

NATO are un nou sediu iar operațiunea mutării fizice și fără niciun risc a organizației a căzut pe umerii lui Bogdan Lăzăroae, un american de origine română care a lucrat din umbră pentru aceasta timp de aproape zece ani.

În vară, NATO triumfa fiindcă avea căsuță nouă: un sediu ecologic, modern, mare și frumos, vis-à-vis de fostul sediu din Bruxelles. 

Clădirea fusese deja inaugurată simbolic de liderii statelor NATO în 25 mai 2017, dar schimbarea de sediu s-a produs efectiv doar un an mai târziu, în 13 iunie 2018. 

Privit din afară , evenimentul pare exagerat. La o privire mai atentă, însă, operațiunea își dezvăluie toată complexitatea și dificultatea, riscurile multiple și implicațiile nebănuite.

Bogdan Lăzăroae, roman american aflat la NATO din 2008, a condus această operațiune discret, din umbră. O echipă tânără care includea 19 naționalități l-a ajutat în această sarcină. Ziariștii l-au descoperit doar la sfârșit când serviciul de presă a organizat câteva vizite ghidate. 

Eu l-am întâlnit acum, la câteva luni după mutare când și emoțiile au mai trecut și am petrecut câteva minute împreună într-o zi însorită, undeva nu departe de NATO. 

Bogdan mi-a povestit astfel experiența lui ieșită din comun: mutarea a șapte mii de metri lineari de arhivă, 28 de ambasade (misiunile naționale la NATO care se află toate sub același „acoperiș”), unele mobile, documente, ateliere specializate, obiecte de artă. Această operațiune s-a soldat cu un singur incident: spargerea unei lămpi. 

Cele 12 săptămâni de mutare efectivă  au fost însă precedate de ani de planificare și pregătire a operațiunii, dublată de retrocedarea fostului sediu statului belgian și de latura privind sistemele informatice noi.

Partea cea mai grea, dar și cea mai interesantă este munca cu oamenii, spune el, cu tinerii de cele 19 naționalități diferite pe care Bogdan i-a strunit și în același timp i-a lăsat să-și exprime creativitatea.

Claritatea misiunii, spune el, bine definită de la bun început  - anume mutarea sediului fără ca Alianța să-și întrerupă activitatea sau măcar să fie cât de putina stânjenită – a condus la o muncă de echipă eficientă. 

„Apoi rolul meu principal este să le creez resursele și liniștea, posibilitatea de a livra pentru această misiune în felul cum cred ei și nu cum o văd eu fiindcă fiecare dintre noi percepem lucrurile diferit”, spune Bogdan. 

Bogdan Lăzăroae este născut la Sibiu, este absolvent al Facultății de Politehnică de la București și a plecat în Statele Unite în 1996 pentru a face un Master in Business Administration. A lucrat apoi pentru primăria orașului New York și în domeniul finanțelor publice în Virginia și în Hawai.

Iată un parcurs care nu seamănă deloc cu ceea ce Bogdan Lăzăroae a făcut în ultimii zece ani la Bruxelles și de altfel nici nu avea cum să semene, îmi explică el.

După consultări cu diferite alte organizații care au trecut prin astfel de experiențe, concluzia a fost că exista doar cazuri similare, dar nimic care să se asemene întru totul. 

Iar în cursul multiplelor sale experiențe Bogdan simte că s-a schimbat și nu mai e același cu cel care a părăsit România cu peste 20 de ani în urmă. De altfel, ar mai dori el acum să se întoarcă România? 

„România are acum o energie care o poate propulsa mult mai departe, dar ca să răspund la întrebare : nu cred că m-as întoarce pentru că e păcat să nu merg și în altă parte. Am trăit în România, am trăit în Statele Unite, în Belgia și de ce nu și altundeva”, spune el mărturisind apoi că Norvegia i-ar plăcea ca viitoare destinație.

Bogdan Lăzăroae va mai rămâne la NATO până în vara anului viitor, apoi rămâne de văzut spre ce orizonturi se va îndrepta. Berlin, Singapore sunt de asemenea destinații care-l atrag. 

În fine, referitor la proiectele viitoare, el mărturisește că „ideal, aș vrea să mai am șansa să mai pot face asta încă o dată”

 

Bogdan Lăzăroae a condus mutarea istorică a sediului NATO
1067