Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Șapte morți, între care și minori, în noile violențe din Fâșia Gaza

default.png

RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
Sursa imaginii: 
RFI

Şapte palestinieni, inclusiv doi copii în vârstă de 12 şi 14 ani, au fost ucişi vineri prin împuşcare de către militari israelieni în Fâşia Gaza, în cursul unor manifestaţii şi ciocniri, a anunţat Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană, relatează AFP. Potrivit ministerului, este vorba despre ziua cea mai sângeroasă de la 14 mai, în care au fost omorâţi peste 60 de palestinieni, în violenţe care au coincis cu inaugurarea Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim, un motiv de indignare pentru palestinieni.

După mai multe săptămâni de relativă acalmie, aceste confruntări amintesc cât de precară rămâne situaţia în interiorul şi în jurul teritoriului palestinian sărăcit şi izolat, condus de mişcarea palestiniană islamistă Hamas, comentează AFP. Nasser Mossabeh, în vârstă de 12 ani, a fost ucis cu un glonţ în cap, la est de Khan Yunes, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii de la Gaza. Mohammed al-Hum, în vârstă de 14 ani, şi Iyad Al-Shaer, în vârstă de 18 ani, au fost și ei ucişi în confruntări separate.

Armata israeliană vorbește de manifestaţii şi ciocniri la care au luat parte peste 20.000 de palestinieni, în diverse puncte ale enclavei, de-a lungul barierei israeliene de securitate puternic apărate care desparte Fâşia Gaza de teritoriul israelian. Armata mai susține că militari au deschis focul, ripostând aruncării unor dispozitive explozive şi pietre. În afară de folosirea unor mijloace antirevoltă, cu scopul de a-i ţine pe palestinieni la distanţă, aviaţia israeliană a efectuat atacuri asupra a două poziţii ale Hamas, pe care Israelul îl învinovăţeşte de tot ceea e se petrece în Fâşia Gaza. În urma ciocnirilor, în total 90 de palestinieni au fost răniţi prin împuşcare.

De la 30 martie, împrejurimile barierei de securitate sunt teatrul unor manifestaţii prin care se cere ridicarea blocadei impuse de peste zece ani de către Israel Fâşiei Gaza şi dreptul la întoarcerea palestinienilor pe pământul de pe care au fost izgoniţi sau de pe care au fugit la înfiinţarea Israelului, în 1948. Ce puţin 193 de palestinieni au fost ucişi în tiruri israeliene de la 30 martie, majoritatea în manifestaţii şi ciocniri de-a lungul barierei. Un militar israelian a fost de asemenea ucis. Israelul acuză Hamasul că orchestrează aceste manifestaţii şi susţine că nu face decât să-şi apere militarii şi teritoriul contra unor infiltrări ale palestinienilor.