Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


OvidiuRo: O carte ajunsă într-o familie defavorizată nu este o carte pierdută

prima_carte.jpg

Image source: 
pixabay.com

Fiecare copil merită o poveste – este un nou program pilot pe care îl propune Asociația OvidiuRo pentru copiii preșcolari din medii defavorizate. Până la finele lui 2019 programul ar urma să acopere fiecare județ și astfel câteva mii de copiii de grădiniță, între 3 și 6 ani, să meargă acasă măcar cu o carte ilustrată, prima carte din viața lor. 

În egală măsură, programul vizează instruirea cadrelor didactice, care să îi ajute apoi pe copii să îşi dezvolte competenţele de scriere şi citire cu ajutorul cărţilor ilustrate.
Cât de important e însă ca astfel de proiecte să ajungă și la părinți? Răspunde Larisa Dumitru, de la OvidiuRo: 

Larisa Dumitru: Ca să ajungem la copiii preșcolari, ne-am propus ca în fiecare județ, un minim de 25% din copiii din mediul rural, de vârstă preșcolară, să primească prima lor carte pentru acasă. Selecția se va face împreună cu profesorii care vor participa la traininguri din comunitățile respective, cu inspectrorii școlari și cu întreaga echipă din fiecare județ, pe care o adunăm în jurul nostru pentru a implementa proiectul. Am ales câteva titluri relevante. Sunt cărți cu imagini, care nu au multe cuvinte și despre care se știe că sunt foarte bune pentru copiii de vârsta aceasta. Prima mea carte este o parte din program. Apoi mai sunt centrele de bibliotecă. În 10 – 15 grădinițe foarte sărace vom asambla colțuri de lectură. Mai este și componenta de traininguri pentru profesori. În fiecare județ ne propunem să ajungem al toți profesorii de învățământ preșcolar, cu precădere rural, dar și urban, prin profesori formatori din județ care sunt formați către noi. Practic, pe bază de volutariat, profesorii vor cascada informația, astfel încât să ajungem către câți mai mulți profesori de învățământ preșcolar cu mesaje și tehnici de predare centrate pe dezvoltarea limbajului.

Reporter: Pare că acolo e adevărata miză, să existe acești profesori bine instruiți. Cât interes este din partea lor ca să se ofere voluntari într-un astfel de proiect?

L.D: Veștile sunt foarte bune. Noi nu implementăm doar programul acesta pe sistem voluntar, ci toate proiectele și programele pe care le-am făcut până acum, inclusiv ateliere de vară, proiectul „Povești sub lupă”, se bazează pe voluntariat. Noi nu plătim profesorii. Profesorii doresc să facă parte din rețeaua noastră pentru educație timpurie, așa cum am numit-o noi. Sună pompos, dar nu este. Totul este legat de profesori care vor să schimbe ceva în felul în care fac educație preșcolară în România. Participă voluntar la trainiguri, fac mai departe formări cu alți profesori, țin tot felul de ateliere și susțin, cu ghidarea noastră, proiecte pe bază de volutariat.

Rep: E interes peste tot sau sunt și zone din România unde aveți dificultăți în a găsi volutari? 

L.D: Nu aș putea să spun că într-un județ e mai mult interes decât în altul. Contează foarte mult felul în care ajungem la profesor, cum putem noi să ajungem cu mesajul la ei. Cred că ține de fiecare om în parte, de cât este el dispus să crească și să schimbe ceva, atât cu el însuși, cât și cu cei din jurul lui.

Rep: Există și interacțiune cu familiile acestor copii? Dacă da, cât de mult contează această interacțiune și relația pe care o stabiliți cu părinții?

L.D: Accesul la cărți și apetitul pentru citit este responsabilitatea grădiniței, a profesorului, dar în egală măsură și a părintelui. În programul acesta am pregătit un material informativ, un fel de pliant, care va ajunge la părinte, prin copil, cu reguli de citit și de ce este important să citim împreună cu copiii.

Rep: Cu cinismul de rigoare, dacă sunt părinți care de abia știu să citească sau sunt total dezinteresați de faptul că pe ușă intră un copil cu o carte?

L.D: Nu este neapărat cinism. Este o realitate faptul că mulți părinți nu știu să citească în mediile defavorizate și acolo unde este foarte multă sărăcie. Mizăm pe faptul că sunt cărți cu imagini. Nu e lectură lungă. Îi încurajăm pe părinți să se uite pe poze, să identifice culori, forme, anotimpuri. Gândiți-vă că sunt copii de 3-4 ani. Se poate lucra pe o carte și fără să poți să citești. Apoi, mai sunt și frații mai mari. Care îi pot ajuta pe cei mici. O carte ajunsă într-o familie defavorizată, unde resursele sunt extrem de puține, poate inexistente educațional, nu este o carte pierdută. O dată lucrată la grupă de educator cu copilul, copilul, acasă poate el să ceară să se uite pe carte împreună cu părintele. Noi am încercat să aducem aceste centre de bibliotecă la grădiniță. În sat, într-adevăr, sunt la școală tradiționalele biblioteci. Pentru preșcolari poate e mai greu să ajungă la biblioteca școlii. Atunci am adus aceste centre de bibliotecă în care credem foarte tare. Este un raft la înălțimea copilului, nu suspendat, în care oferim 15 – 20 de titluri de cărți, de imagini, științe, ficțiune, atlas, care să le faciliteze copiilor accesul la mai multe cărți.