Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Sute de concedieri, la Primăria București. ALPAB: Dacă îi reproșezi ceva doamnei primar, trece la amenințări

firea_muncitori.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook

Primăria Capitalei va desfiinţa toate administraţiile din subordinea sa care se ocupă de servicii publice importante, precum întreținerea străzilor sau a parcurilor. Decizia a fost luată în ședința de săptămâna trecută a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. În consecință, serviciile prestate de administrații vor fi preluate de companiile municipale înființate de Gabriela Firea și, la fel de important, toate contractele angajaţilor din administrații încetează de drept.

Primarul general Gabriela Firea susține că le-a oferit oamenilor din administrațiile desființate soluția angajării în noile companii municipale, dar reprezentanții sindicali spun că au primit doar promisiuni și presiuni.

Mai mult, liderii sindicali din administrațiile desființate susțin că, prin concedierea concomitentă a sute de angajați este încălcată legislația muncii. Liderul sindicatului din Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB), Gigel Andrabulea, a acordat un interviu RFI:

Gigel Andrabulea: Sunt angajat de 30 de ani într-o instituție publică. De 28 de ani, de la revoluție încoace, nu s-a întâmplat așa ceva în Primăria Municipiului București. În momentul de față, foarte mulți salariați sunt bulversați, sunt speriați pentru că nu se mai regăsesc în actuala organigramă pe care o avem.

Reporter: Câți angajați sunt în total în cele 4 administrații?

G.A: Din 1449 se regăsesc doar 615. Vreo 700 nu se regăsesc în organigramă.

Rep: Ca să înțelegem foarte bine, oamenii care nu se mai regăsesc în organigramă, automat și-au pierdut locul de muncă?

G.A: Da. Doamna primar vorbește despre disponibilizare. Probabil că unii se vor regăsi. Nemaiavând alternativă, vor trebui să meargă la companii, direct sau indirect. Unii deja au plecat de la ALPAB, de la administrația lacuri parcuri, acum o lună, prin intimidarea și șantajul salariaților. Directorul le-a adus la cunoștință că nu mai au bani pentru salarii. Asta înseamnă intimidare. A spus că ori își dau demisia, ori își pierd locurile de muncă. El nu mai are bani să îi plătească.

Rep: Cum stau lucrurile, de fapt? Nu sunt protejați acești salariați de legislația muncii, de un contract colectiv de muncă?

G.A: Stimate domn, eu, în calitate de lider de sindicat am fost demis din funcția pe care am avut-o. Presiune a fost creată și asupra mea. Doamna primar general a spus foarte clar că nu o interesează sindicatele, dialogul social, legea 62/2011. Nu a dorit să aibă o întâlnire cu noi. Dacă îi reproșezi ceva doamnei primar, trece la amenințări. Am fost acuzați că noi, liderii de sindicat, suntem niște oameni de afaceri. Nu poți să arunci în spațiul public această intimidare, în condițiile în care eu nu am acces la presă, ca să îmi pot spune punctul de vedere.

Rep: Aveți în acest moment...

G.A: Am în acest moment și vă mulțumesc. Liderul de sindicat de la străzi, de asemenea, a fost amenințat. Președintele Federației a fost destituit. Aceste abuzuri trebuie să se oprească, să se termine. Am făcut sesizare Președintelui României ca să-i aducem la cunoștință ceea ce se întâmplă la Primăria Municipiului București. Am adus la cunoștință Parlamentului României, domnului președinte Liviu Dragnea, domnului Tăriceanu. Primarul general a fost susținut de partidul de guvernământ. Nu se poate să ajungem la aceste amenințări.

Rep: Ce spun oamenii pe care îi reprezentați, în condițiile în care pentru mulți dintre ei, conform deciziei, contractele încetează de drept?

G.A: Da, încetează de drept. Există această procedură ce va fi îndeplinită în decurs de 90 de zile, probabil. Primarul general spus clar că nu dorește să atribuie salarii compensatorii, deși este legal. Ca atare, chiar nu știm ce alternativă vom putea găsit pentru oameni ca să aibă în continuare un loc de muncă și să își întrețină familiile, să își plătească dările către stat.

Rep: Aveți un mesaj pentru primarul general, întrucât înțeleg că nu ajungeți foarte ușor să discutați cu dumneaei.

G.A: Nu am ajuns niciodată. Nu ne-am cunoscut. Mesajul meu este că doamna primar general trebuie să respecte proprii salariați și în egală ăpsură, serviciile publice să fie de mai bună calitate. În aceste condiții nu pot fi de mai bună calitate. Acești oameni desemnați de către primarul general nu trebuie să vină prin numiri politice, ci prin experiență profesională și prin examen. Asta a fost dorința noastră. Doamna primar general trebuie să respecte Legea 62/2011, legea dialogului social. Să construiască doamna primar general, singură, o structură proprie, mi se pare că este o structură proprie de casă, politică.

 
Liderul sindicatului din Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB), Gigel Andrabulea