Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sondaj Eurofound: România, primul loc în UE privind corupția în școli

România este pe primul loc în UE privind corupţia în şcoli, arată rezultatele unui sondaj realizat de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, citat de Mediafax. Pe locul doi şi trei se află Croaţia şi Ungaria.

“Vina le aparţine atât elevilor, cât şi profesorilor, iar efectele mitei se văd la Evaluarea Naţională”, spune la RFI, Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi. “Eu nu spun că profesorul solicită, în mod expres, aceste cadouri, dar din moment ce primește o dată, este clar ca va primi și a doua oară, și a treia oară (...). Un buchet de flori și un cadou simbolic le poate primi oricine. Este, practic, o dovadă de  recunoștință față de eforturile pe care le face un profesor. Dar când vorbim de cadouri care costă 2.000, 3.000 de lei...Mi-a spus o doamnă că mai bine își ducea copilul în sistemul privat. Pe grupul clasei, se discuta să pună fiecare părinte câte 500 de lei pentru a lua cadouri pentru toți profesorii astfel încât să dea note mari copiilor și să nu le strice media pentru Evaluarea Națională”, a mai spus Iulian Cristache. Potrivit acestuia, părinţilor le este teamă să sesizeze autorităţile pentru ca elevii să nu fie marginalizați.

ASCULTĂ AICI INTERVIUL INTEGRAL:



 

188