Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Psiholog, la RFI: Atacul din Brăila putea fi prevenit. În străinătate, legea e diferită

braila.jpg

Image source: 
Youtube

”Cazuri precum cel al tânărului de 20 de ani din Brăila, care a rănit duminică mai multe persoane, ar putea fi evitate”, explică, într-un interviu acordat RFI, psihologul Daniel David, profesor doctor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. El spune că tânărul, arestat între timp și care are antecedente penale pentru violențe, ar fi avut nevoie de ședințe de psihoterapie, care în străinătate se acordă gratuit în astfel de cazuri.

Duminică, un tânăr de 20 de ani din Brăila a furat o mașină, l-a înjunghiat pe proprietar, apoi a intrat în două grupuri de pietoni, fiind rănite în total zece persoane, între care doi copii.

Suspectul avea permis de mai puțin de un an, era băut și avea antecedente penale pentru violențe.

Este un eveniment care ar putea trece drept o știre din seria celor multe care prezintă diverse violențe. Însă modul în care a acționat acest tânăr seamănă cu felul în care s-au produs mai multe atacuri de natură teroristă în state din Occident. E vorba despre cazurile în care teroriștii intrau cu mașina în grupuri de oameni, omorând zeci de persoane.

Despre implicațiile cazului de la Brăila a discutat RFI cu psihologul Daniel David, profesor doctor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Specialistul explică că pe fundalul personalității impulsive a tănărului de 20 de ani s-a suprapus cel mai probabil o stare de frustrare generatoare de violență.

Daniel David mai spune că astfel de cazuri ar putea fi evitate dacă legislația ar menționa obligativitatea ședințelor de psihoterapie pentru persoanele violente, precum tânărul din acest caz.

Psihologul mai explică faptul că este posibil ca atentatele cu mașină din Occident să fi servit drept model pentru agresor și subliniază totodată că în astfel de cazuri rolul mass-media este extrem de important.

Ascultă:

 

Toate edițiile emisiunii Actualitatea de prânzhttps://www.rfi.ro/tag/actualitatea-de-pranz

Psihologul Daniel David, profesor doctor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, despre atacul de la Brăila