Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


RETROSPECTIVĂ: Ce a rămas după episodul 10 august? Calistru: Oamenii nu se vor lăsa intimidaţi

proteste_elena_calistru_momente_tensionate.jpg

Proteste în Piaţa Victoriei, 10 august 2018 (Foto: AFP/Daniel Mihăilescu)
Proteste în Piaţa Victoriei, 10 august 2018 (Foto: AFP/Daniel Mihăilescu)

Societatea civilă din România a arătat în 2018 că nu cedează, declară la RFI preşedinta organizaţiei Funky Citizens, Elena Calistru. Ea spune că în 2019 am putea asista la unele momente tensionate, dacă actuala guvernare nu va înţelege că deja a mers „un pic prea departe”.

Elena Calistru crede că 2018 „a fost un an în care societatea civilă, în sens larg, din România a arătat că deşi pare că nu avem foarte multe semnale cum că Puterea actuală ar da înapoi de la modificarea legilor justiţiei, a reuşit totuşi să arate în câteva rânduri că nici noi nu cedăm şi că există la nivelul societăţii o viziune diferită despre cum trebuie să arate justiţia din România, respectiv o justiţie independentă, care nu trebuie să fie neapărat ţinta unor modificări bruşte şi fără consultare publică”.

În opinia sa, „acel 10 august arată că actualilor guvernanţi le este într-o oarecare măsură teamă de societate, că sunt dispuşi să facă multe lucruri, inclusiv să răspundă cu violenţă la nişte revendicări legitime. Eu am rămas cu gândul că societatea este totuşi una destul de unită şi că în momentul în care lucrurile o iau razna există mobilizare, inclusiv din afara ţării, iar acest lucru este important. Pentru mine, 10 august, dincolo de şocul momentului şi dincolo de gazele lacrimogene încasate, a rămas ca un moment de speranţă, mai ales prin ceea ce s-a întâmplat a doua zi, când am văzut nenumăraţi oameni întorcându-se în Piaţa Victoriei, cu gândul că nu se lasă intimidaţi de aşa ceva”.

Preşedinta organizaţiei Funky Citizens crede că „vom vedea nişte momente tensionate, dacă actuala guvernare nu va înţelege faptul că deja au mers un pic prea departe. Momentele acestea tensionate pot pune un risc major în ceea ce ţine de imaginea ţării, având în vedere că în prima parte a anului vom avea şi preşedinţia rotativă, vom avea urechile şi ochii întregii Europe aţintiţi asupra noastră”.

Elena Calistru, despre protestele de stradă în 2018
265