Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


(FOTO) Explozie puternică la Paris, soldată cu morţi şi răniţi

explozie_paris_victime.jpg

Pompierii intervin la locul exploziei din Paris (Foto: AFP/Thomas Samson)
Pompierii intervin la locul exploziei din Paris (Foto: AFP/Thomas Samson)

O explozie puternică a avut loc sâmbătă dimineaţă într-un cartier din arondismentul 9 al Parisului. Deflagraţia produsă într-o brutărie aflată la intersecţia străzilor Saint-Cecile şi Rue de Trevise s-a soldat cu cel puţin trei morţi.

ACTUALIZARE: Bilanţ tragic al exploziei produse sâmbătă dimineaţă într-o brutărie aflată în arondismentul 9 al Parisului: cel puţin trei persoane au murit, iar alte aproape 50 sunt rănite, potrivit Le Figaro. Doi dintre decedaţi sunt pompieri, care au fost surprinşi de explozie, în momentul când interveneau la o scurgere de gaze. În urma deflagraţiei s-a declanşat un incendiu, care a cuprins opt maşini. Peste 200 de pompieri sunt mobilizaţi în zonă.

 

ACTUALIZARE: La locul exploziei s-au deplasat premierul Edouard Philippe, ministrul de Interne, Christophe Castaner şi primarul Parisului, Anne Hidalgo.

 

explozie_paris.jpg

Pompieri, la locul exploziei de sâmbătă, 12 ianuarie, din Paris (Foto: Reuters/Benoit Tessier)
Pompieri, la locul exploziei de sâmbătă, 12 ianuarie, din Paris (Foto: Reuters/Benoit Tessier)

 

Explozia din Paris a distrus vitrinele unor magazine din apropiere şi a rănit mai mulţi oameni, potrivit site-ului Le Monde, care citează AFP.

Pompierii cred că a fost vorba de o scurgere de gaze.

 

deflagratie_paris.jpg

Echipe de intervenţie, la locul exploziei din Paris, 12 ianuarie 2019 (Foto: AFP/Thomas Samson)
Echipe de intervenţie, la locul exploziei din Paris, 12 ianuarie 2019 (Foto: AFP/Thomas Samson)

 

Autorităţile sunt în alertă maximă, întrucât sâmbătă urmează să aibă loc un nou protest al “vestelor galbene”. Aproximativ 5.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi în Paris.