Povestea ”preotului-manager” care a reabilitat Palatul Patriarhiei cu fonduri UE de 67 de milioane de lei

”În 2010, când a început practic proiectul reabilitării Palatului Patriarhiei din București, discutam timid și puțin înfricoșați despre posibilitatea accesării fondurilor europene. Șansa a fost contractarea unei firme de consultanță cu experiență, care ne-a explicat clar care sunt pașii de urmat, procedurile, și, în același timp, beneficiile și obligațiile care vin odată cu accesarea fondurilor europene”. Părintele Liviu Nechita își amintește în amănunt peripețiile prin care a trecut în cei doi ani de proiect. Nu are nevoie de hârtii pentru a înșira cifrele. Le are pe toate în cap. Discuția de aproape două ore începe cu o mărturisire: ”A fost, într-adevăr, ca într-un film de aventuri”.

Părintele Liviu Nechita este consilier patriarhal și director al Palatului Patriarhiei

67.000.000 lei de la UE și 10.000 de pagini de semnat pe zi de la statul român

”Costul total de reabilitare a Palatului Patriarhiei a fost 84 de milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă de la UE a fost de 67 de milioane de lei. Restul a venit de la Guvernul României și de la Patriarhia Română”.

Reporter: Am scris mult despre proiecte realizate cu fonduri europene, iar cei mai mulți beneficiari se plâng de birocrație, de controalele  ulterioare și de cât de greu e să faci dosarul. Cum a fost pentru dumneavoastră, părinte, toată această experiență.

Liviu Nechita: Nu a fost foarte simplu, dar nici imposibil. De birocrație ne lovim cu toții. Unele aspecte ni se par firești pentru că lucrurile trebuie puse în rânduială pentru a exista o mărturie în timp a tot ceea ce s-a întâmplat. Altele ni s-au părut chiar inumane. Vă dau un singur exemplu. La un moment dat am fost nevoiți să depunem într-o zi o documentație foarte stufoasă, care conținea mai mult de 10.000 de pagini.

Rep: De ce într-o zi, părinte?

L.N: Pentru că termenele erau foarte scurte și atunci trebuia să ne mobilizăm și permanent să fim în grafic cu toate. Iar pe cele peste 10.000 de pagini despre care vă spuneam am fost nevoiți să le semnăm și să scriem pe ele „conform cu originalul”.

Rep: Pe toate?

L.N: Pe toate.

Rep: Dumneavoastră ați făcut asta?

L.N: Da, și cei care ne-au ajutat.

Rep: La semnat pagini?

L.N: Eu semnam, unul scria ”Conform cu originalul”, altul ștampila.

Rep: 10.000 de pagini? Cât v-a luat, părinte, să faceți operațiunea asta?

L.N: Destul de mult, astfel încât am ajuns în ultimele minute înainte de închiderea programului pentru a depune documentele.

Rep: Sună aproape a scenariu de film de aventuri...

L.N: Sună a scenariu de film de aventuri. Întreaga lucrare a fost ca o aventură. Trebuie să recunosc faptul că, uitându-mă în urmă la ce s-a petrecut atunci, bănuiesc că a fost și o mică doză de inconștiență, dar peste care s-a trecut foarte repede. Aveam o responsabilitate asumată pe care trebuia să o ducem la bun sfârșit.

GALERIE FOTO: Palatul Patriarhiei, în 50 de fotografii:

---------------------------------------------------------

Liviu Nechita s-a născut în 1978. Înainte de Revoluție, tatăl său a fost primar, iar ”calea Domnului” nu a fost, după cum mărturisește, cel mai ușor drum de urmat pentru un fiu de edil în regimul comunist. În perioada 2000-2004, a urmat cursurile Facultății de Teologie din Iași. A început să slujească încă din 1998, la numai 21 ani, în parohia de câteva sute de credincioși a satului botoșănean Nichiteni. În următorii șapte ani, muncește la primele sale proiecte: construirea unei biserici și a unui centru social. În 2005, la doar 28 de ani, e numit protopop și i se dau în grijă 90 de parohii din județ. Peste alți 4 ani, vine la București, unde e numit consilier patriarhal și director al Palatului Patriarhiei. Peste mai puțin de un an, începe și duce la bun sfârșit un proiect despre care spune că este ”unic în viață”: reabilitarea cu fonduri europene a unei clădiri emblematice a Capitalei: Palatul Patriarhiei. Lucrează în prezent la un alt proiect finanțat cu bani europeni: reabilitarea Bisericii Icoanei, acolo unde slujește în prezent și unde se vede și peste mulți ani ”oferind liniște oamenilor”.

---------------------------------------------------------

Unii funcționari credeau că beneficiarul proiectului este Patriarhul

Rep: Dacă v-ați gândi la cele mai mari impedimente pe care le-ați întâmpinat, dacă ați nominaliza câteva, care ar fi?

L.N: În primul rând, timpul care a pus o presiune foarte mare pe noi. Pe de altă parte, relația cu organismele de finanțare, cu Agenția de Dezvoltare Regională, cu Ministerul Dezvoltării etc, a fost una foarte bună. Au fost foarte multe momente în care lipsa cunoștințelor foarte profunde despre fondurile europene a necesitat o explicitare din partea lor. Au fost deosebit de rapizi în a ne da informațiile și a ne da lămuriri.

Rep: Dumneavoastră ați fost, oarecum, privilegiați de faptul că, totuși, era un proiect al cărui beneficiar era Patriarhia Română..

L.N: Aș spune că dimpotrivă. Pentru că, din nefericire, toate discuțiile din spațiul public referitoare la credință, la biserică și în special la Biserica Ortodoxă Română transformă oamenii în... oameni cu idei preconcepute, de cele mai multe ori. Am avut momente în care ne-am lovit de anumiți funcționari ca de un zid.

Rep: Ce își închipuiau că se întâmplă?

L.N: Își închipuiau că singurul beneficiar al lucrării este Patriarhul. Este total fals. Până la urma urmei, beneficiarul este poporul român, chiar dacă este reprezentat de Biserica Ortodoxă Română, care, la rândul ei, este reprezentată de Patriarhul României.

Rep: Însuși faptul că astăzi palatul este vizitabil și gratuit pe de-asupra este un argument bun...

L.N: În același timp, sunt foarte multe persoane din străinătate care s-au informat și care au descoperit acest monument. Până la ora actuală avem în jur de 70.000 de vizitatori pe an. Din nefericire, spunem noi, marea majoritate este din străinătate. Sunt mai puțini din România. Cei care vin se bucură foarte mult de ceea ce văd.

Rep: Într-adevăr, nu prea este cunoscut palatul. Vin a doua oară aici în ultima săptămână și e aproape gol. Care este cauza?

L.N: Vara este mult mai aglomerat. Atunci sunt și perioadele în care turiștii străini sunt în număr mult mai mare. Sunt destule autocare pe zi care vin și vizitează. În proiectul Ministerului Educației, „Săptămâna altfel”, foarte multe clase de copii vin împreună cu profesorii și vizitează Palatul Patriarhiei și întreg ansamblul patriarhal. Se vizitează și catedrala, și istoria acestui loc.

---------------------------------------------------------

Palatul Patriarhiei este o clădire încărcată de istorie, una din cele mai emblematice ale Bucureștiului. Fostul Palat al Camerei Deputaților a fost construit în 1907 pe Dealul Mitropoliei, în locul unui și mai vechi Palat al Adunării Deputaților, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu. În perioada comunistă, edificiul a funcționat ca sediu al Marii Adunări Naționale, organul suprem al puterii de stat. Clădirea a fost folosită și de către soții Ceaușescu, palatul adopostind și birourile celor doi. După Revoluția din 1989, a redevenit sediul Camerei Deputaților. La sfârșitul anului 1996 a fost trecut de guvernul Văcăroiu în administrarea Bisericii Ortodoxe Române, iar în ședința guvernului Boc din decembrie 2010 a fost trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

---------------------------------------------------------

GALERIE FOTO: Palatul Patriarhiei din Capitală, reabilitat cu fonduri europene:

Au fost penalizări, dar nu din cauza noastră, ci a statului român. În final, Patriarhia a ajuns să plătească dublu decât era prevăzut

Rep: Revenind la proiectul de restaurare în sine realizat în mare parte cu bani europeni, cum a fost? Ați avut întârzieri, penalizări?

L.N: Nu am avut întârzieri. Nu am fost nevoiți  să schimbăm graficul de realizare a proiectului, din fericire. Au fost totuși penalizări, dar nu din cauza noastră, a beneficiarului, a Patriarhiei, ci din cauza statului român, care a fost penalizat de instituțiile europene.

Rep: Pentru?

L.N: Sunt probleme interne ale ministerelor...

Rep: Bănuiesc că întârzieri.

L.N: De cele mai multe ori. Și raportări, dar sunt problemele lor, nu sunt problemele noastre.

Rep: Și cine s-a ajuns să plătească penalizarea?

L.N: La momentul respectiv s-a ajuns ca beneficiarii să plătească penalizarea. Penalizarea s-a împărțit la toți beneficiarii.

Rep: Nu prea sună corect...

L.N: Nu prea sună corect, dacă facem o comparație cu alte state care au beneficiat de finanțarea aceasta, unde, de cele mai multe ori, statul a fost cel care și-a asumat penalizările.

Rep: Și ca rezultat, cât a plătit Patriarhia în loc de cei 2%?

L.N: A plătit 4%.

Preotul cu har și aptitudini de manager, care nu s-a învățat minte

Rep: Dacă v-ați întoarce în timp, părinte, ați mai avea curaj să vă mai apucați de acest proiect titanic pe care l-ați dus la bun sfârșit?

L.N: Nu cred că pot să vă dau un răspuns. Proiecte de genul acesta apar foarte rar. Sunt poate chiar unicat în viață. E adevărat că în perioada cât am fost preot în nordul țării, la Botoșani, am construit o biserică, un centru social, m-am implicat în activitatea aceasta de ridicare de edificii. Mi-a plăcut chiar să lucrez pe șantier.

Rep: Sunteți un ”preot-manager”, părinte, dacă îmi permiteți să folosesc alăturarea de termeni...

L.N: (zâmbește și cade pe gânduri) Mi-ar plăcea ca atunci când vreau să fiu preot, să fiu preot și atunci când vreau să fiu manager, să fiu manager. Nu vreau să le îmbin pe cele două. Dar, așa cum spuneam, proiecte de genul acesta sunt unicat și e o onoare și o mândire pentru mine. Cred că aș lua-o de la capăt.

Rep: Dacă vă uitați în jur și vă amintiți apoi cum era înainte, acela e momentul când vă spuneți „da, merită, e o onoare pentru mine”?

L.N: Da. Răspunzând la întrebarea dumneavoastră, într-un final am început un nou proiect de restaurare a Bisericii Icoanei, din Grădina Icoanei, la care slujesc.

Rep: Deci, nu v-ați învățat minte...

L.N: (zâmbește din nou) Nu m-am învățat minte. Împreună cu preoții de acolo am început un proiect de consolidare și de restaurare a bisericii tot cu fonduri europene.

Rep: La cât se ridică acest proiect ca bani?

L.N: Proiectul este unul destul de mic prin comparație. Dacă la Palatul Patriarhiei a fost un proiect de aproximativ 18 milioane de euro, proiectul de la Biserica Icoanei se apropie de 2 milioane de euro. Deocamdată am semnat contractul de finanțare. Avem câteva etape, de aprobare a proiectului tehnic, de lansare a licitației și apoi lucrările efective.

---------------------------------------------------------

Fațada palatului realizată în stil neo-clasic, cu o lungime de 80 m, are un parter impozant și este dominată de centrul acesteia, corpul intrării, decroșat având un peristil format din 6 coloane ionice, grupate câte două. Cupola clădirii, asemănătoare cu cea a Ateneului din București, aflată deasupra sălii de ședință, este prevăzută cu un lanternou, formând axa de compoziție a construcției. Fațada principală a edificiului are de o parte și de alta două volume de colț, subordonate din punct de vedere arhitectural corpului central. Fațada laterală, partea de nord-est, este simetrică, iar arhitectura ordonată îi conferă un statut impunător. Fațada este ornată cu pilaștrii pe două nivele, iar corpurile de colț sunt decorate și dominante.

---------------------------------------------------------

Proiect gigant: zile cu 600 de muncitori pe teren

Rep: Revenind la palatul în care ne aflăm, cam câte camere are?

L.N: Sincer să fiu, nu le-am numărat niciodată. Ca și suprafață, Palatul Patrirhiei are aproximativ 17.000 mp.

Rep: Spuneați că perioada de derulare a proiectului și în care trebuiau terminate lucrările a fost scurtă. A fost probabil aici o ”armată” de muncitori. Câți au lucrat?

L.N: S-a lucrat într-un ritm deosebit de alert din cauza timpului foarte scurt de execuție. A fost necesară o coordonare foarte bună și strictă între toate specializările. De aceea au fost zile în care numărul muncitorilor era de aproximativ 600 pe șantier. Au fost recrutați de firma care a câștigat licitația. Muncitori români, toți. Firma este din București. Este specializată pe restaurări. Are mai multe proiecte frumoase în protofoliu. Dar nici partea de atribuire a lucrărilor nu a fost una foarte ușoară. În decursul derulării proiectului am trecut prin tot ceea ce se poate trece în cadrul unui proiect din fonduri publice, un proiect cu achiziții publice, inclusiv prin CNSC, prin curte de apel. Patriarhia Română a vrut să verifice documentațiile foarte bine. Numărul de participanți la licitația de atribuire a lucrărilor a fost foarte mare. Au fost 13 firme sau asocieri de firme care și-au dorit să realizeze această lucrare. Patriarhia Română a făcut o comisie de verificare a ofertelor, care a cercetat cu minuțiozitate fiecare document în parte. De aceea partea aceasta de licitație a durat foarte mult, spunem noi, un an, dar și din cauza contestațiilor ulterioare. Este unul dintre impedimentele achizițiilor de genul acesta și a derulării proiectelor pe fonduri europene pentru că acele contestații îți limitează perioada de execuții. Atunci, efortul pe care trebuie să îl depui este unul suplimentar.

Rep: Dacă ați putea schimba ceva sau ați putea sfătui pe cineva să schimbe ceva în tot acest proces de accesare a fondurilor europene, ce ați face?

L.N: Consider că pași s-au făcut. Am intrat în perioada digitalizării. Documentele se depun și se semnează electronic. Este un mare pas înainte.

Rep: Nu mai trebuie să semnați 10.000 de pagini pentru biserica de la Grădina Icoanei...

L.N: Da, este mult mai simplu. În același timp, am observat că și personalul din cadrul agențiilor este mult mai bine pregătit. Au experiența exercițiului bugetar anterior, astfel încât acum și lucrurile se derulează mult mai simplu.

Rep: Așadar, făcând o comparație între proiectul pe care l-ați derulat la Palatul Patriarhiei și cel de la Biserica Icoanei, sunt diferențe?

L.N: Consider că mare parte a birocrației întâmpinate atunci, în mare parte deja a dispărut.

Fondurile europene, oportunitate sau găselniță?

Rep: Să știți că tot nu stăm bine la fonduri europene în noul exercițiu financiar 2014 – 2020. Și riscăm în plus să pierdem fonduri...

L.N: Este păcat. Fondurile europene sunt o șansă foarte importantă pe care trebuie să o fructificăm. Am înțeles din proiectul derulat la Palatul Patriarhiei că acești bani au intrat în economia României. Au fost numeroase salarii plătite. A fost un avantaj extraordinar de mare. Din nefericire, în jurul fondurilor europene s-a creat o aură negativă care îi determină pe oameni să se gândească de mult mai multe ori înainte de a merge pe drumul acesta al accesării.

Rep: La ce vă refriți?

L.N: Mă refer la faptul că foarte mulți sunt înfricoșați de problematica aceasta. Am discutat cu persoane care în locul accesării fondurilor europene au preferat să meargă pe varianta unui credit bancar.

Rep: Se întâmplă foarte des, într-adevăr. Mulți dintre oamenii care iau o dată fonduri europene spun că nu le mai trebuie, că preferă să facă investiții din banii lor, să ia un credit de la bancă. Îi sperie întregul proces de completare a dosarului. Dumneavoastră spuneți că lucrurile s-au mai îmbunătățit. Având experiența unui proiect dus la capăt și a unuia în derulare, spuneți că lucrurile s-au îmbunătățit și probabil că mai e loc în continuare de îmbunătățire?

L.N: E loc în continuare. Acum consider că trebuie o conlucrare în ceea ce privește relația dintre agenții și beneficiari. Lucrurlie trebuie explicate mult mai clar ca să fie mult mai ușor înțelese, iar oamenii să nu mai fie atât de mult speriați de birocrație. Până la urma urmelor, cred că trebuie să fie un efort comun în atragerea fondurilor europene către România și investirea lor, dar cu adevărat în beneficiul oamenilor.

După muncă, și răsplată: Crucea Patriarhală și... liniștea oamenilor

Rep: La finalul lucrărilor ați primit o distincție. Despre ce este vorba?

L.N: Distincția pe care am primt-o la finalul lucrărilor mă onorează foarte mult. Este primită de foarte puține persoane. Este Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.

Rep: Și ați primit-o chiar de la Patriarh. Există și o poză aici, în biroul dumneavoastră.

L.N: Există și o poză, da. Este cu momentul înmânării distincției.

Rep: Vă văd că sunteți mândru, chiar un pic emoționat... 

L.N: Sunt emoționat. E o mare cinste și o mare onoare să primești o astfel de distincție pe lângă celelalte.

Rep: Părinte, unde vă vedeți peste 10, 20, 30 de ani? Aveți o ambiție personală?

L.N: Da. Mă văd în Biserica Icoanei, aducând liniște oamenilor.

Acest articol a fost publicat pe www.PressHub.ro și RFI România în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.