Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Mesaj RO-ALERT în Capitală: Bucureştenii sunt rugaţi să nu mai apeleze 112

dsu.jpg

Foto:DSU

Sistemul RO-ALERT a fost folosit, sâmbătă, în Capitală, pentru transmiterea unui mesaj către populaţie, pentru evitarea suprasolicitării sistemului de apelare 112. Bucureştenii sunt rugaţi să nu mai anunţe prin 112 cazurile de copaci căzuţi pe carosabil decât dacă sunt implicate victime. În intervalul 7.00 – 13.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a gestionat 750 de situaţii în Bucureşti şi 40 în Ilfov.

Mesajul transmis a fost urmatorul: ”Pentru evitarea suprasolicitarii sistemului de apel 112, rugam populatia din Bucuresti si Ilfov, sa evite apelurile repetate la 112 care vizeaza degajarea copacilor sau alte situatii similare, cu exceptia celor cu victime sau care pun in pericol imediat viata. La acest moment personalul 112 si cel al ISU a fost suplimentat, fiind mobilizat pentru gestionarea tuturor situatiilor de urgenta, acordand prioritate urgentelor majore”.

De precizat că atunci când a fost lansat sistemul, autoritățile anunțau că acesta va fi folosit  doar pentru situaţiile extrem de grave, precum fenomenele extreme.

”Pentru fiecare copac sună 10 persoane, nu una. Noi încercăm să transmitem cetățenilor că noi știm de acești copaci, vom interveni când putem. Vrem să lăsăm liber 112 pentru urgențele cu risc vital. Dacă sunt victime în momentul când un copac cade, într-adevăr să se sune. Noi avem sute de intervenții pentru copaci și crengi căzute și care nu pun în pericol viața oamenilor”, a explicat măsura luată Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență la Antena 3.

ISU Bucureşti-Ilfov a intervenit, în intervalul 7.00 – 13.00, pentru gestionarea a 750 de situaţii în Bucureşti şi 40 în Ilfov.

”Astfel, pentru scurtarea timpului de răspuns, dar şi din cauza numărului mare de intervenţii, a fost luată hotărârea suplimentării echipajelor de intervenţie, cu pompieri din turele libere, dar şi cu dispeceri, dat fiind şi numărul mare de apeluri primite din partea cetăţenilor”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

Totodată, instituţia a precizat că peste patru sute de solicitări sunt în curs de rezolvare, fiind preluate în regim de urgenţă.

”Preluarea cazurilor se realizeză din teren, în ordinea primirii acestora, fără ca autospecialele să se mai deplaseze spre subunităţile proprii. Acţiunile de intervenţie se desfăşoară cu sprijinul Brigăzii Rutiere, pentru cazurile în care este necesară oprirea temporară a traficului pentru îndepărtarea copacilor prăbuşiţi pe carosabil sau autoturisme”, a mai transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de polei şi depuneri semnificative de gheaţă valabilă de sâmbătă după-amiază şi până duminică dimineaţă, în Bucureşti şi şase judeţe din sud-estul Munteniei şi sudul Moldovei.