
Social
Suveranul Pontif speră ca biserica să adopte măsuri concrete împotriva abuzurilor sexuale ale preoţilor
papa.jpg

Mult așteptatul summit de la Vatican pe tema abuzurilor comise de unii membrii ai clerului și a protecției minorilor în biserică a început cu un moment de rugăciune și cu discursul Papei Francisc susținut în fața celor 190 de reprezentanți ai ierarhiei ecleziastice din toată lumea, inclusiv din România și Republica Moldova. Suveranul Pontif speră ca biserica să adopte măsuri concrete și eficiente pentru combaterea acestor abuzuri.
"Apasă asupra întâlnirii noastre povara responsabilității pastorale și bisericești care ne obligă să discutăm împreună, într-o manieră sinodală, sinceră și aprofundată, despre felul în care să înfruntăm acest rău care afectează biserica și omenirea. Sfântul popor al lui Dumnezeu ne privește și asteaptă de la noi nu condamnări simple și previzibile, ci măsuri concrete și eficace care trebuie pregătite. Este nevoie de concretețe", a spus Papa Francisc.
Suveranul Pontif a înmânat participanților niște așa-zise linii directoare, 21 la număr, care să ajute în prezent, dar și în viitor.
La Vatican, până sâmbătă seara, zilnic au loc câte două sesiuni de lucru din care nu lipsesc mărturiile unor victime ale abuzurilor comise de clerici din toate continentele. Aceste mărturii sunt doar în format audio, în cadrul reuniunii, și text ulterior pentru jurnaliști. Una dintre ele i-a surprins enorm pe participanții la summit: o tânără care de la 15 ani era obligată să întrețină raporturi sexuale cu un preot. Aceasta pentru 13 ani la rând. Nu putea să aibă niciun fel de prieten. Întâlnirile dintre cei doi aveau loc la o casă de la țară a preotului sau chiar în parohia sa. Fata a recunoscut că primea bani în schimbul acestor raporturi, însă dacă îl refuza era bătută.
Papa Francisc si-a luat angajamentul de a participa personal la toate aceste sesiuni de lucru, pâna sâmbătă seara.
Din România participă vice-președintele Conferinței episcopilor, Înaltpreasfinţitului Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit romano-catolic de Bucureşti și reprezentantul Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, PS Claudiu-Lucian Pop, episcop auxiliar, iar din R. Moldova - episcopul diecezei romano-catolice de Chișinău, PS Anton Coșa.
La finalul primei zilei de lucru nu departe de sfântul scaun a fost lansată și cartea jurnalistul francez Frédéric Martel (“Sodoma” ), o „investigație foarte serioasă”, cu peste 1500 de interviuri la Vatican, inclusiv cu 41 de cardinali. Scriitorul susține că sursele sale includ 27 de preoți și circa 12 membri ai Gărzii Elvețiene care au avut relații sexuale cu cardinali și episcopi sau au fost nevoiți să le respingă avansurile.