Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor de la Iași, la un pas de a returna finațarea europeană

deseuri.jpg

Image source: 
Facebook

120.000 de tone de gunoi se colectează anual la Iași, din care doar două procente se reciclează, deși normele Uniunii Europene prevăd un procent de 50% pînă în 2020. În urmă cu mai bine de șapte ani demara la Iași,  și în alte 31 de localități din județ, proiectul Sistem de Managent Integrat al Deseurilor (SMID). Pentru dezvoltarea SMID-urilor și pentru reabilitarea siturilor contaminate s-au alocat prin Axa Prioritară 2 aproximativ 1,167 miliarde euro, din care 991 milioane euro pentru dezvoltarea SMID-urilor și extinderea infrastructurii de management al deșeurilor. Iașiul primea cea mai mare finanțare, declarau oficialii județului în momentul semnării contractului:  50 de milioane de euro. Proiectul nu e nici acum încheiat.

Trei clădiri pentru sortare gunoi construite  pe bani europeni la Ruginoasa, Țuțora  și la Bălțați în județul Iași sunt nefuncționale. Au fost construite în camp și nu au fost prevăzute cu utilități. Mașinile de gunoi mai grele de 20 de tone nu au voie să utilezeze drumurile de acces către clădirile pentru sortare. Mașinile cumpărate cu fonduri europene  care au stat ani în garajele Aviației Utilitare. Și licitații pentru desemnarea operatorilor de salubritate care nu s-au încheiat încă. Sunt doar câteva dintre problemele proiectului Sistem de management Integrat al Deșeurilor din Iași (SMID). Proiectul a demarat în 2011. Sub mandatul fostului ministru al Educației, Cristian Adomniței, atunci președinte al Consiliului Județean Iași. Presa locală titra, la acel moment:  “Cea mai mare finanțare europeană. Președintele Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei, a declarat ca reprezentanții Comisiei Europene au aprobat finantarea nerambursabila de 50,6 milioane de euro pentru Proiectul „Sistem de Management Integrat al Deseurilor din Judetul Iasi (SMID)

În 2019, proiectul nu este încheiat. Mai mult chiar, Iașiul a fost la un pas de a pierde finanțarea europeană. Președintele Consiliului Județean Iasi, Maricel Popa:

”Este o istorie care a început în 2011.Concepția a fost, așa a fost ghidul de atunci, așa au negociat maii marii de atunci. Noi să închidem gropile, să achiziționăm aparatură, să achiziționăm modernizarea depozitelor și să facem depozite și groapă de gunoi comună”.

Președintele Consiliului Județean Iași este contrazis de primarul municipiului Iași, Mihai Chirica. Municipalitatea are calitatea de partener în proiectul SMID:

”Proiectul de management al deșeurilor a început în 2009  odată cu finalizarea primelor lucrări în finanțarea municpiului Iași și a ministerului mediului.La vremea respectivă, doamna ministră Barbu. Și a continuat în 2018, după deschiderea unei noi aplicații pe fonduri europene, prin programul infrastructură mare, POIM. Era derulat în parteneriat cuPrimăria municipiului Iași pentru că noi, de fapt, eram titularii de  drept și a depoiztului ecologic construit anterior și a unor capacitate de prelucrare a deșeurilor pe care  le deținem și acum. Parteneriat pe care l-am extins inclusiv prin construcția unor baze de tratare a deșeurilor”, spune primarul.

Din 2009 totul s-a făcut la limită, cu securea deasupra capului. Mai exact cu riscul nerespectării prevederilor contractuale și a returnării banilor europeni.

Am luat în 2016 un proiect aproape mort. Toată lumea spunea că vom ieși din termenii prevăzuți și vom da 70 de milioane de euro înapoi. Am reușit să nu dăm acești bani înapoi. Am fazat. Fiind la Ministerul Economiei fondurile europene știam că se poate faza. Trebuie doar să ceri Comisiei Europene. Am reușit să fazăm pentru 2019”, spune Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iasi.

Dar primarul Mihai Chirica spune că mai este mult de muncă la sistemul de management integrat al deșeurilor:

”Din punctul nostru de vedere, noi ne-am despărțit de Consiliul Județean Iași. Pe raza municipiului Iași, operăm în totalitate cu operatorul nostru de salubritate, Salubris. Cu toată activitatea de coelctare, transport, selectarea a deșeurilor refolosdibile și depozitarea fracției rămasă bună de depozitat. Din punct de vedere al proiectului European nu au ajusn la faza de maturitate pentru că nu au reușit să încheie toate contractele necesare începerii exploatării acestei investiții. Și știe toată lumea , mai sunt multe lucruri de făcut în ceea ce privește colectarea, sortarea și transportul fracției finale din județ către depozitul central din Țuțora. Ceea ce din punctul meu de vedere este un mare neajuns în momentul de față”.

 Închiderea gropilor de gunoi neconforme din județul Iași a fost o telenovela care a provocat nemulțumirea multor primari dar și a ieșenilor.

Presa locală din Iași scria în 2010:

În ianuarie 2010, primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, se declara nemulţumit de întârzierea lucrărilor la depozitul ecologic de la Ţuţora. Investiţia trebuia finalizată la sfârşitul lunii august 2009, dar, din cauza lipsei fondurilor, a fost parţial abandonată.

Primarii din judeţul Iaşi sunt foarte nemulţumiţi de întârzierea lucrărilor la depozitul ecologic de la Ţuţora. Mulţi dintre ei s-au plâns că au fost amendaţi de inspectorii de la Mediu pentru faptul că depozitau deşeurile manajere la gropile de gunoi de la marginea comunelor, şi nu la depozitul ecologic de la Ţuţora.

Proiectul iniţial viza ca depozitul ecologic al municipiului Iaşi să fie construit în localitatea Ţuţora, o suburbie aflată la 15 kilometri de oraş, urmând ca, treptat, cele 400 de gropi existente în judeţ să fie închise. Actuala groapă de gunoi a municipiului Iaşi, din comuna limitrofă oraşului, Tomeşti, trebuia să fie închisă în luna august 2010. 

Relatările presei din Iași continua:

”Scenariu apocaliptic pentru zeci de comune si orase din judetul Iasi. Pentru ca au fost inchise gropile de gunoi de la Pascani si Targu Frumos, zeci de localitati din judetul Iasi nu mai au unde sa depoziteze deseurile menajere. Gropile au fost inchise deoarece nu respecta normele europene in domeniu. Autoritatile judetene au fost avertizate de mai bine de cinci ani ca vor fi inchise gropile de gunoi, dar nu au luat niciun fel de masuri. Autoritatile judetului, in special Consiliul Judetean, au avut la dispozitie fonduri europene in vederea amenajarii unor depozite pentru deseuri care sa respecte normativele Uniunii Europene. Singura groapa de gunoi care a primit avizul Uniunii Europene este cea amenajata de municipalitatea ieseana la Tutora”.

Anii au trecut și am ajuns în 2010. Președintele Consiliului Județean rezumă scurt ce s-a făcut din 2011

La ora actuală avem transportator pentru a transporta deșeurilor. Și am distribuit toate containerele în județ. Practic în 2016 era dezastru. Pănă în 2016 s-au făcut încă o groapă de grunoi la Țuțora. Și trei clădiri de sortare a deșeurilor la Țuțora, Ruginoasa și la Bălțați. Și transportul deșeurilor și s-au achiziționat  utilajele. Dar cele trei clădiri au avut o mare problemă. Prin proiect  nu s-a prevăzut atât accesul cât și alimentarea la utilități, curent electric, canalizare, apă. Nu puteau să își desfășoare activitatea.

Președintele Consiliului Județean continuă:

”Noi nu am putut să scoatem la licitație mai devreme. Ne oblige caietul de sarcini și directive europeană că atunci când scoți la licitatie trebuie să ai acces și utilități. În 2017 am făcut demersurile și am reușit să alimentăm punctul central de colectare și sortare a deșeurilor de la Țuțora și la clădirfle din Țuțora, Ruginoasa și Bălțați. Pănă atunci funcționau cu generator”

-Practic, ce fel de colectare făceau?

-Nici eu nu știu. Acolo a fost o greșeală de proiectare și s-au gîndit să facă niște cuburi în câmp. Daor atât. La Bălțați! Nu știu pe unde să vină? Drumul care merge la Bălțați 12 kilometri nu are acces. Dar să faci pe un drum comunal, drum județean care în norme trebuie să treacă o mașină de șapte tone pe osii. Cum va trece o mașină de 20 de tone pe osii? Că atât au mașinile de colectare gunoi.20  de tone pe osii. Va încălca legea în fiecare moment! Nici nu știm ce soluție. Pur și simplul proiectantul nu a analizat. A fost făcut din birou

Maricel Popa ridică din umeri

Au și personal adecvat. Și instalații!

-Și sortează și gunoiul?

-Acuma nu…dar curînd …..

Abia anul acesta au fost împărțite pubelele pentru colectare selectivă Dar problemele sunt departe de a fi rezolvate.

Acuma se implementează procesul de selectare..cu împărțirea containerelor care nu s-a finalizat ..dar din ianuarie a intrat operatorul în funcțiune.

Ce se face practice? În replica directorul de la Salubris explică. Se ocupă de tot județul.Are contracte cu 33 de comune.Cătălin Neculau

Am lăsat o clauză în contract în care am spus că contractual va fi reziliat când câștigtorul licitației ca primi ordin de începere a lucrării

Presedintele Consiliului Judetean Iasi trage concluzia. Mai are o licitatie pentru desemnarea operatorilor de transport. Sistemul de management al deseurilor la Iasi este ca un carusel care deseori a scapat de sub control. Proiectul demarat în urmă cu opt ani nu s-a încheiat nici acum.

 

Acest articol a fost publicat pe www.PressHub.ro și RFI România în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Ascultă aici reportajul integral: