Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


#foaiagoală | Elevii boicotează simulările de la BAC și EN: Nu mai vrem să fim cobai!

andra.jpg

Vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor, Andra Maria Ion, este elevă a liceului Elena Cuza din Craiova
Vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor, Andra Maria Ion, este elevă a liceului Elena Cuza din Craiova
Image source: 
Facebook

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) încearcă să boicoteze simularea examenului de Evaluare Națională (EN) care a inceput luni și se va încheia miercuri. Într-un comunicat oficial, organizația susține că metodele de evaluare nu se pliază pe nevoile şi interesele lor şi îi îndeamnă pe elevi să predea foile goale sau să le completeze cu nemulțumirile pe care le au față de sistemul de învățământ. Un protest similar ar urma să afecteze și simularea de la BAC. Vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor, Andra Maria Ion, a explicat pentru RFI ce reproșuri au mai exact elevii.

 

Aproximativ 350.000 de elevi sunt aşteptaţi să susţină, începând de luni, simularea Evaluării Naţionale la care participă, în premieră, şi elevii clasei a VII-a pe lângă cei de clasa a VIII-a. Examenul ar putea fi, însă, afectat de un apel la boicot.

”Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtaşi la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc”, au transmis reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Ei susţin că simulările nu evaluează competenţele, ci doar cunoştinţele.

”Nu ne vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar capacitatea de a reproduce informaţiile care ne-au fost dictate la clasă. Simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experienţele noastre de învăţare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în faţa tuturor acestor nedreptăţi, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greşit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest faţă de învăţământul românesc”, se mai afirmă în comunicatul CNE, care îndeamnă elevii la boicot:

Dăm foaia goală pentru a trage un semnal de alarmă înainte să fie prea târziu, înainte să ajungem în punctul critic în care vom susţine simulări de examene naţionale anual, pentru că decidenţii îşi doresc să pună cât mai multă presiune pe noi. Dăm foaia goală pentru că încă o evaluare în clasa a VII-a este nejustificată, când încă nu ne-a fost clarificat de ce am dat-o pe cea din clasa a VI-a, căci încă o simulare nu ne va face nici mai stăpâni pe competenţele noastre, nici mai puţin stresaţi la gândul că ne aşteaptă ani grei, ani în care vom alerga de la un meditator la altul, ani în care, după atâtea examene şi evaluări standardizate, nimeni nu ne va întreba spre ce domeniu vrem să ne îndreptăm”, mai spun reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

foaia_goala.png

Image source: 
Consiliul Național al Elevilor

Vicepreședintele CNE, la RFI: Ar trebui să ne învețe cum să gândim, nu ce să gândim

Într-un interviu acordat RFI, vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor, Andra Maria Ion, explică faptul că simulările și examenele în sine au ajuns să nu mai evalueze competenţe, ci doar cunoştinţe învățate mecanic.

Ascultă:



Grilele de la matematică nu au decât scopul de a crește rata de promovare de la examenele importante, în timp ce la limba română elevii sunt în continuare obligați să ”tocească” analize sau comentarii dictate de profesori sau din culegeri”, spune Andra Maria, elevă în clasa a XI-a la un liceu din Craiova, care ar vrea ca profesorii să îi învețe pe elevi CUM să gândească, mai degrabă decât CE să gândească.

”Nu suntem învățați să gândim critic. Nu vrem examene mai simple, ci examene reale”, mai afirmă reprezentanta elevilor, chestionată în legătură cu unele critici ale profesorilor față de reproșurile lor.

Vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor mai spune că același boicot ar urma să afecteze și simulările de la Bacalaureat, care vor începe pe 18 martie.

Ascultă interviul integral cu vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor, Andra Maria Ion:

Toate edițiile emisiunii Actualitatea de prânzhttps://www.rfi.ro/tag/actualitatea-de-pranz

Vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor, Andra Maria Ion, despre boicotarea simulărilor de la BAC și EN