Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pacienții cer înăsprirea amenzilor și întețirea controalelor în spitale în plin scandal al dezinfectanților

Președintele Asociației Pacienților din România, Vasile Barbu, se arată surprins de noul scandal al dezinfectanților atât de curând după scandalul Hexi Pharma. Barbu propune modificarea legislației prin introducerea de amenzi usturătoare și întețirea controalelor astfel încât situații similare să fie evitate pe viitor.

Noua anchetă în cazul dezinfectanţilor neconformi din spitale a început în urma unei plângeri a ministerului Sănătății, după ce s-a constatat, în urma unor controale, că trei produse biocide nu erau conforme în ceea ce priveşte acţiunea fungicidă.Sorina Pintea a spus că, dacă procedurile se respectă, nu există un pericol pentru pacienţi, precizând că nu este vorba despre dezinfectanţi diluaţi (detalii AICI).

Președintele Asociației Pacienților din România, Vasile Barbu, reacționează însă și spune răspicat că este anormal ceea ce se întâmplă.

"Este anormal! Al doilea producător de pe piața din România să aibă asemenea practici înseamnă un impact foarte mare asupra sănătății publice (...) În momentul în care intrăm într-un spațiu știm că  acolo s-a făcut dezinfecția, vedem undeva un tabel în care scrie ora, data, persoana care a făcut dezinfecția, noi avem încredere.

Inacțiunea dezinfectanților incriminați azi este în zona fungică. Știm foarte bine că avem foarte puține medicamente antifungice.

Cred că legislația trebuie modificată în sensul de a înăspri foarte mult pedepsele pentru cei care neglijează. Prevenția este cea mai bună soluție. Direcțiile de Sănătate Publică trebuie să facă controale periodice în fluxul de producție. Producătorii de astfel de substanțe trebuie controlați și acreditați, să îndeplinească absolut toate condițiile de asigurare a calității și a siguranței produsului. Și mai cred că trebuie investiți/cheltuiți ceva mai mulți bani și pentru aceesul la laboratoare de specialitate, cum există în Franța sau Germania, astfel încât chiar și spitalele când suspectează ceva să poată face teste", declară Vasile Barbu, președintele Asociației Pacienților din România.

Informațiile preliminare arată că dezinfectanții diluați au fost vânduți în 30 de spitale.

 

282