
Social
Guvernul anunță Autostrada Moldovei… pe hârtie. Proinfrastructura: Încă o încercare penibilă a lui Dăncilă
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că Guvernul va aloca fonduri de la bugetul de stat de 1,2 miliarde euro pentru construirea în parteneriat public-privat a autostrăzii Târgu Neamţ-Iaşi, perioada de proiectare şi realizare a autostrăzii fiind preconizată să dureze patru ani.
„Alocăm fonduri de la bugetul de stat, luăm măsuri pentru atragerea de fonduri UE şi dezvoltarea proiectelor în parteneriat-public privat, astfel încât să realizăm obiectivele de infrastructură aşteptate de mulţi ani de către români. Aprobăm azi studiul de fundamentare al proiectului strategic de investiţii în parteneriat public-privat autostrada Târgu-Neamţ – Iaşi, vital pentru regiunea Moldovei. Valoarea totală a investiţiei este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar perioada de proiectare şi realizare a autostrăzii este preconizată să dureze 48 de luni. Proiectul are în vedere realizarea a 68 km de autostradă, iar efectele economice de atragere a investiţiilor în această regiune, dar şi sociale sunt evidente mai ales că autostrada se racordează la drumul de mare viteză Bucureşti-Suceava aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor”, a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de vineri a Guvernului.
Şeful Executivului a adăugat că la începutul lunii următoare proiectul va fi deschis investitorilor care doresc să aloce sume pentru construirea autostrăzii.
„La începutul lunii aprilie proiectul va fi oferit investitorilor care doresc să îşi asume proiectarea şi construcţia acestei autostrăzi. Aşa cum am menţionat, voi monitoriza cu prioritate ca şi la acest obiectiv toate procedurilor să se realizeze cu rapiditate”, a conchis Dăncilă.
Proinfrastructura: De unde acest termen de 4 ani? De ce nu doi ani? Sau unul?
Directorul executiv de la Proinfrastructura, Ionuț Ciurea, critică dur planurile Guvernului de a demara Autostrada Moldova. El crede că studiul de fundamentare al proiectului nu e altceva decât ”o fițuică ieftină făcută de niște ageamii din comisia de prognoză”.
”De unde știe Guvernul cât va costa această autostradă?”, se întreabă specialistul în probleme de infrastructură. ”Și de unde acest termen de 4 ani? De ce nu doi ani? Sau unul?”, mai întreabă Ionuț Ciurea, care completează:
”Nu avem în România niciun drum construit în Parteneriat Public Privat și nici nu vom avea prea curând. Acest drum nu poate fi finanțat prin acest sistem pentru simplul motiv că nu există suficient trafic pe această rută și, implict, șoferi care să plătească taxe care se acopere costurile”.
Directorul executiv de la Proinfrastructura mai spune că ”chiar și în cazul teoretic în care s-ar semna un contract de execuție în sistem PPP, toți șoferii care ar circula pe acest drum vor plăti cu vârf și îndesat taxe timp de 15 până la 35 de ani. Atunci, de ce nu se îndreaptă Guvernul către fondurile europene nerambursabile care sunt disponibile?” Tot Ionuț Ciurea răspunde: ”Accesarea fondurilor europene se face prin proiecte serioase, fundamentate, cu licitații și studii profesioniste și updatate la zi”.
Ascultă: