Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Valea Uzului: comunitățile română și maghiară, pe un butoi de pulbere. Ce va fi pe 6 iunie?

cimitir.jpg

Cele 52 de cruci ale eroilor români și monumentul din Cimitirul Valea Uzului au fost acoperite cu saci negri de plastic
Cele 52 de cruci ale eroilor români și monumentul din Cimitirul Valea Uzului au fost acoperite cu saci negri de plastic
Image source: 
Facebook

Un cimitir al eroilor dintr-un sătuc harghitean a devenit motiv de dispută aprinsă între comunitățile română și maghiară. Lucrurile au ajuns atât de departe încât Consiliul Judeţean Harghita a luat decizia de a interzice accesul în cimitir pentru 30 de zile, după ce crucile eroilor români au fost acoperite cu saci negri. Disputa are implicații până la cel mai înalt nivel politic: UDMR a anunțat suspendarea protocolului de colaborare cu coaliția PSD-ALDE până la soluționarea situației delicate din Valea Uzului.

În Cimitirul Internațional al Eroilor din Valea Uzului sunt înhumați 1143 de soldați de șapte naționalități, care au provenit din patru armate din primul și al doilea război mondial (austro-ungară, germană, română și rusă). Așadar, pe lângă majoritatea formată din soldați maghiari și germani, sunt înmormântați aici și soldați români, ruși, sârbi, austrieci și italieni.

Tensiunile au izbucnit la începutul lunii mai, când liderul UDMR Kelemen Hunor i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să oprească denigrarea memoriei soldaților maghiari și să intervină pentru oprirea deciziei Primăriei Dărmănești de amplasare a mormintelor soldaților români în cimitirul din Harghita, unde sunt îngropați soldați maghiari. Potrivit UDMR, cimitirul militar aparține comunei Sânmartin și a fost renovat din resursele proprii ale primăriei, din donațiile Ministerului Ungar al Apărării și din contribuții ale unor persoane fizice, fiind amplasate aproximativ șase sute de cruci din lemn, pe care au fost inscripționate numele soldaților maghiari uciși în bătăliile din Valea Uzului.

Ulterior, toate cele 52 de cruci ale eroilor români, dar și monumentul din Cimitirul Valea Uzului, au fost acoperite cu saci negri de plastic, iar polițiștii din județul învecinat Bacău au declanșat o anchetă, în timp ce, vinerea trecută, cu doar două zile înainte de alegerile europarlamentare, UDMR a anunțat suspendarea protocolului de colaborare cu coaliția PSD-ALDE până la soluționarea situației cimitirului din Valea Uzului.

”Ruptura (dintre UDMR și PSD n.r.) este foarte serioasă și motivul de la care plecăm este acela că Guvernul nu a făcut pașii care au obligația să fie făcuți pe speța Valea Uzului. Prefecturile nu au acționat și acționează tocmai invers, împotriva legii”, a declarat, pentru RFI, liderul grupului UDMR din Senat, Atilla Korodi.

Între timp, Ziua Eroilor, celebrată ca în fiecare an pe 6 iunie se apropie, iar autoritățile se tem din ce în ce mai tare că lucrurile ar putea degenera în violențe între membrii comunităților române și maghiară. Astfel că cimitirul din Valea Uzului a ajuns să fie pur și simplu închis pentru public pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Consiliului Local din Sânmartin, confirmată ulterior de Consiliul Judeţean Harghita. "Cimitirul militar a devenit focarul provocărilor, iar pentru a pune capăt scandalului acesta trebuie închis", a spus şeful CJ Harghita, Borboly Csaba.

La scurt timp, decizia interzicerii accesului în Cimitirul Eroilor din Valea Uzului a fost atacată în contencios administrativ de Prefectura Harghita. Mai mult, prefectul județului Harghita, Adrian Andrei, a declarat că, în urma acțiunii din instanță, hotărârea Consiliului Local Sânmartin se suspendă de drept.

„După atacarea în instanță a HCL-ului respectiv, de Ziua Eroilor, 6 iunie, pot avea loc în cimitir manifestări. Cimitirul Valea Uzului este un domeniu public, astfel că nu pot fi îngrădite drepturi și libertăți”, a spus prefectul județului Harghita.