Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Fără țigări în supermarketuri? Un proiect de lege atacă dur producătorii de tutun

tigari.jpg

Image source: 
ERIC FEFERBERG / AFP

Un proiect de lege depus la Parlament propune reglementări mult mai dure pentru comerțul cu tutun. Astfel, expunerea la vedere a produselor de acest tip în magazinele alimentare sau distribuirea gratuită de pachete de țigări ar putea fi interzise. Nu sunt singurele măsuri propuse. Inițiatorul proiectului, un deputat USR, spune că se dorește limitarea accesului minorilor la tutun și produsele din tutun. Reprezentanții companiilor pruducătoare de țigări acuză duritatea excesivă a propunerii legislative care ar încălca legislația europeană în domeniu. De partea lor, organizațiile care protejează drepturile copiilor salută demersul legislativ.

Dacă proiectul inițiat de deputatul USR Emanuel Ungureanu devine lege, expunerea produselor din tutun în magazine, reclamele la țigări, acțiunile de promovare și distribuirea gratuită de mostre de produse din tutun, precum și sponsorizarea de evenimente de către companiile producătoare de tutun ar putea fi interzise.

Inițiatorul proiectului, deputatul USR Emanuel Ungureanu, spune că minorii sunt total neprotejați în fața pericolului reprezentat de tutun: ”Reclamele la țigări sunt foarte agresive. Sunt la casele de marcat din supermarketuri, lângă gumă și ciocolată, care atrag atenția copiilor”.

Ascultă

În expunerea de motive a proiectului, sunt menționate date extrem de îngrijorătoare cu privire la consumul de țigări în rândul tinerilor. Chiar dacă sunt culese din studii vechi de 4 sau 5 ani, datele sunt reale și cât se poate de alarmante. Spre exemplu: În România, vârsta medie la care adulții afirmă că au început să fumeze în mod curent (cel puțin o dată pe săptămână) este de aproape 19 anii. Copiii de azi, însă, încearcă produsele din tutun și fumează în mod curent de la vârste mult mai mici. Astfel, o treime dintre cei cu vârsta între 13 și 15 ani afirmă că au fumat cel puțin o dată în viață, iar la 15-16 ani deja mai mult de jumătate (51,7%) încercaseră un produs din tutun. 

Ca urmare a contactului precoce cu produsele din tutun este faptul că mulți adolescenți fumează curent la 15 ani: 20% dintre băieți și 17% dintre fete deja consumă tutun cel puțin o dată pe săptămână. Pe măsură ce vârsta crește, un număr tot mai mare de adolescenți fumează din ce în ce mai frecvent, astfel că aproape o treime dintre băieții și fetele de 15-16 ani afirmă că au fumat în ultima lună.

Proiectul deputatului USR încearcă, imitând legi similare europene, să schimbe această realitate. Ce spun, însă, reprezentanții companiilor de tutun în fața acestor statistici cutrmurătoare? ”Companiile de tutun sunt extrem de importante pentru economia țării, iar acest proiect de lege excede cu mult legislația europeană”, afirmă Gilda Lazăr, director de comunicare JTI România.

Ascultă

Efectele tutunului - sau mai bine spus al substanțelor generate de arderea tutunului - sunt devastatoare pentru organism. Este un fapt demonstrat de sute de studii. Otrava din țigară provoacă un cancer extrem de agresiv, cel pulmonar, care poate ucide în câteva luni. ”O mulțime de alte afecțiuni sunt asociate cu fumatul”, spune profesorul Florin Mihălţan, președitele Societății Naționale de Pneumologie:

Ascultă

Dacă fumul de țigară este atât de dăunător, cum se face că atât de mulți oameni fumează, în condițiile în care anual Societatea Română de Cardiologie, Societatea Română de Pneumologie și Fundația Română a Inimii estimează că 42,000 de români mor din cauza tutunului? Adică 115 oameni pe zi. La nivel mondial, 7 milioane de oameni mor din cauza otrăvii din țigări.

Oamenii încep să fumeze de la vârste fragede. ”Copiii sunt extrem de vulnerabili”, explică George Roman, director de programe la Salvați Copiii:

Ascultă

Flagelul fumatului începe să fie combătut. În România, începând cu 2016, nu se mai fumează în spații închise. Chiar dacă producătorii de tutun s-au adaptat punând pe piață țigările pe bază de aburi, permise încă în baruri și restaurante pentru că pur și simplu nu sunt replementate clar de lege, numărul fumătorilor este în scădere. Pentru cei care vor să renunțe la acest viciu, există soluții, explică medicul primar pneumolog Magda Ciobanu: ”Cine vrea să renunțe la fumat trebuie neapărat să se înarmeze cu voință. Apoi, să nu aibă țigări la îndemână. Există și suplimente alimentare și chiar medicamentație care pot ajuta. În plus, pe fiecare pachet de țigări există un număr de telefon care poate fi apelat de cei care vor să renunțe la tutun”.

Ascultă

Soluții, așadar, există. Iar voința e ingredientul principal. În caz că nu v-ați convins convins, o ultimă statistică care poate creiona viitorul: În România, aproape jumătate de milion de copii cu vârsta între 10 şi 18 ani, reprezentând un sfert din totalul copiilor din această categorie de vârstă, au încercat cel puţin o dată în viaţă să fumeze.