Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cazul Sorina: Procurorul general vrea consiliere psihologică pentru fetița din Baia de Aramă

caz_sorina_procuror_general_consiliere_psihologica_fetita_baia_arama.jpg

Ministerul Public intervine în cazul Sorina (Sursa foto: Facebook/Ministerul Public)
Ministerul Public intervine în cazul Sorina (Sursa foto: Facebook/Ministerul Public)

Procurorul general Bogdan Licu a anunțat luni că intenționează să ceară instanței de judecată să oblige părinții adoptivi ai fetiței din Baia de Aramă (Mehedinți) ca aceasta să fie consiliată psihologic. De partea sa, ministrul Muncii, Marius Budăi, va prezenta premierului Viorica Dăncilă un prim raport cu privire la situaţia copilului ridicat zilele trecute cu mascaţii din casa unde se afla în plasament.

Bogdan Licu precizează că nu poate interzice plecarea fetiței din țară, în condițiile în care ea a fost adoptată de o familie de români stabilită în SUA.

”În cadrul dosarului penal nu poate fi dată o astfel e ordonanță (ca fetița să nu plece din țară-n.r.). Mă gândesc la o intervenție pe cale civilă. Încă nu m-am cristalizat exact cu privire la calea pe care o voi adopta, dar astăzi voi dispune o măsură. Nu a fost dată în consemn la frontieră. Nu pot să interzic eu plecarea fetiței. Eu mă gândesc să solicit instanței de judecată să oblige părinții actuali ai fetiței la o consiliere psihologică a fetiței pentru o perioadă limitată de timp”, a declarat procurorul general interimar.

El a cerut încă de vineri verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind modul în care un procuror a intervenit în cazul fetiței din Baia de Aramă și a efectuat percheziția domiciliară. La Secția de anchetă este deschis un dosar penal.

La rândul său, președintele CSM, Lia Savonea, a sesizat Inspecția Judiciară, pentru a efectua cercetări cu privire la modul în care a acționat procurorul.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că va prezenta premierului Viorica Dăncilă un prim raport cu privire la situaţia fetiţei din Baia de Aramă: ”Am solicitat ca mâine, un specialist din cadrul Asistenţei Sociale să poată să fie chiar posibil să vadă şi copilul, pentru a ne asigura, atât noi ca autorităţi, dar şi opinia publică, faptul că Sorina este cât de cât OK şi să monitorizăm acest caz pe cât se poate. Am spus că vom trimite şi solicitare în SUA, avem această posibilitate legală (...). Un prim raport îl avem (...), avem inclusiv solicitarea de la Procuratură de participare în echipă, le voi prezenta doamnei premier pe toate, sigur şi ceilalţi miniştri vor veni cu rapoartele dumnealor”.

Acuzată că a bruscat-o pe fetiţă şi a târât-o pe jos, procuroarea care a intervenit a afirmat că a fost însoţită de un psiholog şi un asistent social de la DGASP Dolj, care nu au putut interveni, iar ea a făcut-o pentru a opri starea de agitaţie a copilului.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a afirmat luni că va discuta cu procurorul general interimar, Bogdan Licu, dar şi cu magistraţii de la Secţia de Investigarea a Infracţiunilor din Justiţie, pentru ca ”gesturi” precum cele din cazul fetiţei adoptate din Baia de Aramă să nu se mai repete.

Ea consideră că ”este firesc” ca până la momentul în care se lămureşte legalitatea procedurii de adopţie, fetiţa să rămână în România.

Șefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a declarat luni că procurorul care a intervenit a vrut să ducă fetița la Medicină Legală, pentru că efectua cercetări într-un dosar de rele tratamente aplicate minorului.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova spune că în opinia sa, procurorul Maria Pițurcă a respectat procedura în timpul intervenției de vineri.

Fetița din localitatea Baia de Aramă a fost luată de reprezentanții Procuraturii și Poliției din casa asistentei maternale care o crescuse în ultimii șapte ani.

Anterior, o instanță a decis definitiv că minorul a fost adoptat de o familie de români din SUA. Autoritățile susțin că asistenta maternală nu a dorit să adopte copilul.

Imaginile surprinse de apropiații asistentei maternale și de o cameră de supraveghere arată cum fetița plânge și se agață de hainele femeii, căreia îi spune ”mami, nu vreau să plec”, în timp ce o procuroare o ia cu forța și o duce în mașină.

265