Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Adopt copil: "Exclus țigan, bolnav, sărac"

children-1149671_960_720.jpg

Guvernul ia în calcul simplificarea procedurilor de adopție după cazul Sorina
Guvernul ia în calcul simplificarea procedurilor de adopție după cazul Sorina

Guvernul ia în calcul simplificarea procedurilor de adopție după cazul Sorina. Coaliţia la guvernare se va ocupa de acest lucru, transmite premierul Viorica Dăncilă. Între timp, femeia procuror acuzată că a ridicat brutal și abuziv minora de la domiciliul asistentului maternal este vizată de un dosar penal.  Pe de altă parte procurorul general al României, Bogdan Licu, a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială adresată Tribunalului Mehedinţi prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina, minora adoptată de o familie stabilită în America. De asemenea, Licu a formulat o cerere de revizuire a sentinţei prin care a fost încuviinţată adopţia şi a cerut suspendarea executării sentinţei.

Cu 122 de familii din România care au refuzat-o pe Sorina pentru că este de etnie romă și cu 60.000 de copii instituționalizați, fariseismul atât al politicienilor cât și al opiniei publice este dezgustător, comentează la RFI sociologul Gelu Duminică.

Avem 60.000 de copii în sistemul de protecție socială care sunt ai nimănui, care primesc pastile din partea celor care ar trebui să-i îngrijească ca să adoarmă. Pastile pentru boli mintale în condițiile în care respectivii nu au boli mintale. Copii care sunt efectiv distruși pe viață. Pentru că noi vrem să păstrăm copiii în România dar fără să investim în ei într-un mod echitabil astfel încât să devină cetățeni reali. Să rămână în România ca să ce? Să cerșească prin canale? Pentru că ăsta este viitorul pe care România i-l dă. Da, la 18 ani rămâne al nimănui. Iese pe străzi cu șuturi în fund. Nu este pregătit pentru viața profesională, nu este pregătit pentru nimic. În centrele de plasament au loc violuri, au loc bătăi, au loc tot felul de chestiuni la care, din păcate, statul român este părtaș și tăinuiește mizeria de acolo “, explică Gelu Duminică.

Fetiţa de opt ani a fost luată de autorităţi vineri din locuinţa asistentului maternal din Mehedinţi, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA. Momentul a fost filmat de apropiaţii familiei, iar imaginile au fost postate pe Facebook. În filmare se vede cum copilul  plânge, se prinde de hainele femeii şi strigă, în timp ce procurorul trage de ea şi încearcă să o ducă la maşină, pentru a fi preluată de părinţii adoptivi. Acţiunea a stârnit un val de reacţii negative, sute de persoane cerând clarificarea situaţiei şi verificarea modului în care s-a făcut adopţia.

Sociologul Gelu Duminică