Aventuri cu CFR-ul: confuzia din gară, pasajul insalubru și trenul cu un singur vagon

Primul lucru care mi-a atras atenția în gara din Sighișoara a fost contrastul teribil dintre clădirea propriu-zisă, modernă și destul de curată și starea jalnică a pasajului subteran, întunecat, cu tencuiala căzută, pavajul spart și un miros puternic de urină, care te face să te usture ochii.

Al doilea lucru care m-a frapat a fost tehnologia ”modernă” folosită de ceferiști pentru a comunica: mecanicul locomotivei unui tren de pe linia 1 l-a anunțat pe colegul său de pe peron că urmează să plece, urlând la el în cel mai ardelenesc stil posibil: ”Meeerem, băăăi???”. După care colegul i-a răspuns cu un fluierat lung.

Foto: RFI/Cosmin Ruscior

După ce am stat câteva minute în picioare alături de familie, pentru că nu era nici un scaun pe peron pe care să ne așezăm, a urmat călătoria propriu-zisă cu un tren Regio, care avea să ne ducă la Mediaș, micul oraș medieval în care ne-am întors întotdeauna cu plăcere.

Trenul avea de fapt un singur vagon! Când să urcăm în el, constatăm că prima treaptă a scării ne ajunge undeva la nivelul burții. După ce ne-am crăcănat de râs (și la propriu și la figurat!), am reușit să urcăm.

Foto: RFI/Cosmin Ruscior

Ne-a luat ceva până să găsim niște locuri decente în tren, întrucât cele mai multe scaune erau fie rupte, fie roase, fie pur și simplu jegoase, încât îți era silă să te așezi pe ele. Unde mai pui că din loc în loc era câte o sticlă goală de bere, vreun ambalaj aruncat aiurea sau un geam făcut țăndări.

Foto: RFI/Cosmin Ruscior

După ce pleacă trenul (pardon, vagonul!), vine controlorul: ”Am o rugăminte. Vedeți că la Dumbrăveni urcă de obicei romii, care se opresc în zona asta a vagonului. Mergeți mai în față, dacă vreți... știți cum sunt europenii noștri...”. Nu pot să nu observ că ”nașul” care-i vorbea de rău pe romi era el însuși mai tuciuriu ca noaptea. Nu-l băgăm în seamă, fiind oameni toleranți de felul nostru și convinși că angajatul CFR exagerează.

La Dumbrăveni, însă, cum se deschide ușa vagonului, vreo 20-25 de femei, bărbați și copii (de fapt doar trei adulți și restul copii), care par a fi din aceeași familie, dau năvală în tren.

Nici nu pun bine piciorul în vagon, că oamenii încep să urle unii la alții, folosind un limbaj obscen, care ne face să roșim, mai ales că suntem însoțiți de fata noastră în vârstă de nouă ani.

Tren, în gara din Sighișoara (Foto: RFI/Cosmin Ruscior-ilustrație)

În timp ce-și alăptează copilul, o femeie înjură de mama focului pe cineva de lângă ea. Un copil de un an și ceva merge aproape de-a bușilea pe culoarul vagonului, murdar pe față și cu muci la nas, în timp ce mama lui, după ce realizează că și-a pierdut odrasla, începe să urle: ”Argentino... tu-ți... nu ți-am spus să stai locului?”.

Urmează o călătorie cu urlete, înjurături, cuvinte grele, care ne fac să ne simțim inconfortabil. Soția verifică Google Maps-ul, să vadă cât mai avem până la Mediaș. Timpul pare că se dilată. Trenul merge cu 20 km/h. Se oprește în toate haltele de pe traseu. Încercăm să ne delectăm cu peisajul superb de afară. Nu ne iese. Mirosurile grele din vagon, însoțite de urletele și înjurăturile ce răsună din piepturile femeilor înconjurate de copii neglijați de care ți se face milă ne fac să ne dorim ca timpul să treacă mai repede.

La un moment dat, un bărbat care pare a fi capul familiei umblă din scaun în scaun, ca să strângă bani pentru ”naș”.

În sfârșit ajungem la Mediaș. Controlorul vine la noi și ne spune mândru: ”V-am zis eu...”.

În gara din Mediaș mergem la toaletă. Mizerie, muște și miros de nedescris. După ce petrecem o zi extrem de agreabilă în cochetul și liniștitul oraș medieval, cu case colorate și în mare parte îngrijite, ne întoarcem la gară.

La ce linie vine trenul?!

Mergem la casa de bilete. Acolo nu era nimeni. Țipenie de om în toată clădirea. La un moment dat, în holul gării apare o angajată în uniformă, care văzându-ne în fața casei de bilete, ne întreabă, într-un moment de rătăcire intelectuală: ”Ce doriți?!”. Mă uit cruciș la ea și-i răspund ușor încurcat: ”Păi... bilete...”.

Pe peron, altă trăznaie. Vânzătoarea de bilete ne spusese că trenul va veni la linia 5. După câteva minute de așteptare, trenul este anunțat. La linia 4!

Toți pasagerii se trambalează cu bagaje cu tot prin pasajul subteran (mult mai curat decât cel din Sighișoara) la linia 4. După care vine trenul. La linia 5! Pasagerii fug înapoi prin pasaj, trăgând după ei bagaje voluminoase, unii zâmbind ironic, alții înjurând CFR-ul.

Trenul internațional

Ultima aventură din această călătorie a fost la plecarea din Sighișoara spre București. Trenul nostru nici măcar nu era afișat în gară. De fapt, era afișat, dar avea alt indicativ! Și pleca la altă oră decât cea trecută pe bilet. Avem vagonul 431! O casieriță ne spune că e primul după locomotivă.

Vine trenul. Tren internațional Viena-București. Primul vagon după locomotivă nu e al nostru, e vagonul restaurant. Pare părăsit. Nici al doilea și nici al treilea vagon nu-s ale noastre, sunt vagoane de dormit. Aflăm că de fapt vagonul nostru e ultimul. Urcăm. După ce pleacă trenul, observăm în fața toaletei, întins pe jos cât era el de lung, un individ zdrențăros, beat turtă, de care se împiedică toți călătorii români și străini (mulți străini, în special portughezi, nemți și două americance) care au nevoie la WC.

Când coborâm în Gara de Nord, observăm că peroanele au fost dotate mai nou cu panouri electronice. Pe panoul nostru e trecută și întârzierea trenului: ”doar” 70 de minute.

Acum așteptăm cu inima strânsă următoarea călătorie cu trenul. Până la Slănic Moldova via Bacău. Alte cinci ore cu trenul. Oare ce ne așteaptă?