Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De ce sunt bucureștenii nervoși. Mic îndrumar de supraviețuire urbană

de_ce_bucuresteni_nervosi_supravietuire_urbana.jpg

Trotuar cu mașini parcate pe el și o pistă pentru biciclete, desființată de ani buni de Poliția Rutieră (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)
Trotuar cu mașini parcate pe el și o pistă pentru biciclete, desființată de ani buni de Poliția Rutieră (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)

La fel de bine, aș fi putut intitula acest articol ”Ghid de supraviețuire în București”. Capitala României pare să fi devenit în ultimii ani un oraș care-și agresează locuitorii la fiecare pas. Nu e de mirare deci că mulți bucureșteni sunt nervoși. Pe stradă, în tramvai sau la magazin, îi vezi peste tot, sunt încruntați, merg haotic și bombăne întruna. Motivele țin atât de gestionarea deficitară a orașului, cât și de lipsa de educație a unora dintre locuitorii lui.

Uneori, e suficient să ieși din bloc dimineața la prima oră, ca să te enervezi. Ieși pe ușa scării și dai cu nasul de opt tomberoane pline de zoaie, care așteaptă mașina de gunoi. N-ai ce face, treci pe lângă ele, ținându-te de nas.

Doi pași mai încolo, la un colț de alee, cineva a aruncat un aragaz vechi. Încerci să ajungi la bulevard, dar ești nevoit să faci slalom printre fecale de câine și corcodușe căzute din copac și zdrobite de asfalt.

aragaz.jpg

Aragaz vechi, abandonat la un colț de alee (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)
Aragaz vechi, abandonat la un colț de alee (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)

 

În sfârșit, ajungi la șosea. Te îndrepți spre stația de tramvai, mergând pe un trotuar spart, cu denivelări, cratere, canale ieșite mult în relief și tot felul de alte capcane: aici, un ciot metalic care iese din pământ, probabil de la un fost coș de gunoi; acolo, o sârmă groasă și ascuțită, ca o țepușă, de la cine știe ce chioșc, dezasamblat cine știe când și de ce.

caine_panou_fecale_foto_rfi_cosmin_ruscior.jpg

Mizeria lăsată de câini, o problemă acută în București și nu numai (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)
Mizeria lăsată de câini, o problemă acută în București și nu numai (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)

 

Nu pot să nu mă gândesc la cum arată spațiul public în alte orașe europene și nici nu trebuie să mergem prea departe spre Vestul continentului, ci avem exemple de bune practici mai aproape de noi, aici, în centrul și estul Europei. Când am fost la Varșovia, trotuarele erau drepte, destul de joase, fără capcane sau borduri sparte, totul simetric, aranjat la milimetru, cu un aspect general îngrijit și curat. În București, localnicii și turiștii își scrântesc picioarele prin Centrul Vechi, unde dalele de pe trotuare și alei pietonale sunt sparte sau se clatină periculos sub tălpile trecătorilor.

Apoi, cum să nu fie nervoși bucureștenii când merg la serviciu în autobuze și tramvaie extrem de aglomerate, unele ruginite, altele murdare, chiar insalubre, multe fără aer condiționat și cu geamuri minuscule, dintre care multe nici măcar nu se deschid.

Unde mai pui că timp de două luni, zeci de mii de bucureșteni care foloseau zilnic tramvaiul 41, suspendat între timp, sunt nevoiți să se înghesuie în autobuzele puse la dispoziție de STB, unele fără aer condiționat și care stau blocate în trafic cu zecile de minute (cine a stat o jumătate de oră sub pământ, mai exact în Pasajul Lujerului, în căldură și inhalând noxe de la mașinile staționate, știe mai bine la ce mă refer).

 

Ce-i mai enervează pe bucureșteni:

 

  • trotinetele electrice și bicicliștii care merg în viteză pe trotuar, printre oameni cu copii mici de mână sau bătrâni în baston (trotinetiștii și bicicliștii se plâng că n-au piste dedicate, pietonii spun că nu e vina lor că primii n-au piste, în timp ce Primăria ridică din umeri)

  • șoferii care merg cu mașina pe trotuar (practic, pietonii n-au nici o șansă în București, dacă ei ar dispărea de tot într-o bună zi, șoferii, bicicliștii și trotinetiștii ar fi cei mai fericiți…)

  • oamenii care vorbesc tare la telefon în transportul în comun (pare cumva că nimeni nu mai dă doi bani pe noțiunea de intimitate, de spațiu personal, e musai să afle tot tramvaiul că Getuța s-a despărțit de Sile sau că ăla micu e constipat și trebuie dus la doctor…)

  • mormanele de moloz, resturi de mobilă și WC-uri dezafectate, amplasate strategic, la colț de stradă, de cei care-și renovează locuința

  • mucurile de țigară aruncate între șinele tramvaiului (după ce posesorul și-a aprins țigara în stația plină ochi de călători, cei mai mulți fiind probabil nefumători)

  • PET-urile de suc și dozele de bere, aruncate lângă gard, în stația de autobuz, chiar dacă trei metri mai încolo e un coș de gunoi lipit de-un stâlp (în unele zone s-a ajuns în situația absurdă în care au fost montate coșuri de gunoi din zece în zece metri, chiar și în parcuri, agresând cumva peisajul, doar-doar or arunca oamenii gunoiul unde trebuie. Nici asta n-a funcționat…)

  • angajații teraselor din Centrul Vechi, care se țin scai după tine, ca să-ți recite tot meniul restaurantului unde lucrează (în condițiile în care oricum, meniul e afișat de cele mai multe ori la intrare și poate fi consultat, fără să mai fie nevoie de poluare fonică din partea vreunei ”hostess” îmbrăcate sumar și machiate uneori cam grosolan)

  • terasele prea multe, prea mari și prea colorate din Centrul Vechi (în ciuda unui regulament local foarte strict, care spune clar cât spațiu trebuie lăsat pietonilor și ce culori poate avea mobilierul din această zonă istorică a orașului)

  • corul de claxoane de la semafor când se face verde (uneori, ai impresia că e ca la un concurs de cultură generală, câștigă cine apasă primul pe buton)

  • clienții supermarketurilor care nu stau la coadă, pentru că vor să-și cumpăre doar un pachet de țigări (ca și cum băgatul în față ar fi un privilegiu rezervat fumătorilor. Propun să extindem lista la cei care cumpără gumă de mestecat, acadele sau prezervative…)

  • paznicii supermarketurilor, care te privesc circumspect de cum ai intrat în magazin, ca și cum ai fi un potențial infractor

  • taximetriștii de la Gara de Nord, care stau la racolat clienți chiar în fața intrării de la Coloane (exact, cei cu tarife de 3,50 lei/km…)

  • și nu în ultimul rând, vânzătorii de ”leocoplast” cu rivanol, fermoare și evantaie din tramvaiul 41 (oare au abonament? trebuie să recunosc însă că evantaiele prind tare bine când temperatura din tramvai ajunge la 50 de grade la orele de vârf…)