Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Medici de familie, somați să plătească rețete prescrise pentru hepatite cronice. Vor să dea statul în judecată

bani_medici.jpg

Image source: 
pixabay.com

Peste o sută de medici de familie din Capitală s-au trezit,la începutul lunii iulie, cu notificări de la Casa de Asigurări de Sănătate prin care li se cerea să restituie, în termen de 10 zile, contravaloarea unor rețete pentru pacienții cu hepatite cronice, rețete emise în 2015. Este vorba despre zeci de mii de lei. Și asta pentru că la controalele făcute de Corpul de Control  la Casa de Asigurări de Sănătate București,în perioada 2014-2016,  s-au găsit nereguli în dosarele medicale, în condițiile în care dosarele pentru tratamentele gratuite sunt aprobate de comisiile de specialitate de la Casa Națională de Sănătate.  Medicii au contestat notificările, însă nu au primit niciun răspuns. Așa că s-au asociat, și-au angajat un avocat și au hotărât să dea statul în judecată. 

Marina Pârcălabu, președinta Patronatului Medicilor de Familie din București-Ilfov, primit o notificare de la casa de asigurări de sănătate pentru o sumă de peste 14.000 de lei. Ea explică la RFI  cum de s-a ajuns în această situație:

"Pacientul a venit la noi cu aceste aprobări și cu scrisoarea medicală a medicului care a investigat afecțiunea și a considerat că pacientul se califică pentru a primi acest tratament. Și noi am prescrisc. Personal, am fost notificată pentru o sumă de 14.655 de lei, însemnând o singură rețetă, dată pentru 3 luni, pentru o singură pacientă. Nu au fost imputați acești bani. Casa de asigurări a notificat fiecare cabinet care a fost controlat că este dator cu o sumă, pe care trebuie să o dea în 10 zile. Medicii au contestat raportul de control și sumele, dar nu au primit răspuns la acele contestații, motiv pentru care ne-am organizat și vom da în judecată casa de asigurări", ne-a declarat Marina Pârcălabu,președinta Patronatului Medicilor de Familie din București-Ilfov.

ASCULTĂ AICI INTERVIUL INTEGRAL: