
Social
Cazul Caracal, ziua 5. DIICOT verifică cele 3 telefoane ale lui Gheorghe Dincă
Ancheta de la Caracal a ajuns în a cincea zi consecutivă, în condițiile în care procurorii DIICOT au un mandat pentru verificări valabil până vineri.
Marți vor fi făcute perchezițiile informatice asupra telefoanelor lui Gheorghe Dincă și Alexandrei Măceșanu. În cele trei apeluri la 112, Alexandra Măceșanu spunea că sună de pe un telefon găsit în casa în care era sechestrată, pentru că bărbatul i-a luat telefonul ei.
Gheorghe Dincă a fost scos din nou din arestul IPJ Olt pentru a-i va ghida pe anchetatori. Luni, bărbatul i-a dus pe aceștia într-o pădure în care aruncase resturile unei victime, incinerate la fel cum ar fi făcut și în cazul Alexandrei Măceșanu.
Din declarațiile date de Gheorghe Dincă acestea ar aparține Luizei Melencu, tânăra dispărută în aprilie, a declarat purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.
"Mă tem că în momentul în care s-ar dovedi că cea de-a doua victimă este Luiza, cazul ar putea fi închis." O spune avocatul familiei Melencu. Tonel Pop spune că Gheorghe Dincă ar primi consiliere din punct de vedere juridic.