Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


PMB: Mașinite parcate neregulamentar, ridicate 24 de ore din 24

Primăria Capitalei a anunțat,astăzi, că Municipalitatea va ridica 24 de ore din 24 mașinile parcate neregulamentar. Ridicarea va începe de luni, 26 august, iar depozitarea se va face în două locații, cu program non-stop, astfel că mașinile 
pot fi recuperate la orice oră. pentru ruidicare, transport și depozitare, se percepe un tarif  care poate ajunge și la 500 de lei pe zi.

 

„Subliniem faptul că acest proiect vine în sprijinul fluidizarii traficului ]n Capitală și vizează strict acele vehicule care staționează neregulamentar pe principalele artere din București și care blochează circulația vehiculelor de intervenție în caz de urgență, ambulanțe sau mașini de pompieri, precum și accesul în spitale, școli, instituții publice, dar și circulația mijloacelor de transport public sau activitatea utilajelor de deszăpezire și salubrizare. Procesul de ridicare a mașinilor va fi unul continuu, 24/24 ore”, se arată într-un comunicat transmis, marți, de Primăria Capitalei. 
Potrivit sursei citate, mașinile parcate neregulamentar și care au fost ridicate vor fi depozitate în spațiile special amenajate din Bulevardul Timișoara nr. 161- 163, Sector 6 și Bulevardul Metalurgiei nr. 69- 71 (str.Drumul Jilavei nr.113), Sector 4, care vor avea program de funcționare 24/24 ore, astfel încât mașinile ridicate să poate fi eliberate la orice oră.
„Ulterior, cetățenii aflați în această situație vor putea suna gratuit la numerele de telefon 021/9544 - Brigada de Poliție Rutieră sau 021/9752 - Poliția Locală a Municipiului București, pentru a află în care dintre cele două spații se afla autoturismele și pentru a le putea recupera. Eliberarea vehiculului se va face numai proprietarului / deținătorului / utilizatorului legal al acestuia și doar după achitarea tarifelor de ridicare, transport și depozitare, în baza certificatului de înmatriculare în original sau al oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate
sau de folosință asupra vehiculului și a unui act de identitate al solicitantului”, se mai arată în comunicatul PMB.
Potrivit proiectului, tarifele de ridicare sunt:
- 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv
- 270 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone
Tarife de transport sunt:
- 150 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv
- 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone
În funcţie de perioada de depozitare, calculată din momentul depozitării efective a vehiculului, se percepe un tarif de 150 lei/zi. Aşadar, pentru un autoturism precum un Logan, costul de ridicare, transport şi depozitare (pe o zi) ajunge la 500 de lei.