Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Medicul Ștefan Busnatu: "Avem mai puțini cardiologi decât alte țări"

Data de 29 septembrie, începând cu anul 2000, marchează Ziua mondială a inimii. Este o ocazie pentru a ne gândi mai mult la sănătatea noastră şi în special la inimile noastre.

E alarmant faptul că bolile cardiovasculare reprezinta principala cauză de mortalitate în toată Europa, atât la femei, cât şi la bărbaţi, potrivit Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare. 

"Inima e cel mai important organ. Putem face o analogie cu motorul unei mașini. Poate o mașină să meargă fără motor? Nu. Dacă antrenăm inima, va fi sănătoasă. Dacă o lăsăm de izbeliște, îi oferim alimentație nesănătoasă și alcool, ajungem la boli cardiovasculare. Primul pas pentru o inimă sănătoasă este să ne lăsăm de fumat, apoi celelalte", ne-a declarat Ștefan Busnatu, medic cardiolog la Spitalul "Bagdasar Arseni", tânăr ambasador al României pe Prevenție Cardiovasculară din partea Asociației Europene de Cardiologie Preventivă, membră a Societîții Europene de Cardiologie.

La nivel european, bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate, atât la femei, cât şi la bărbaţi, fiind responsabile de 55% din decesele din rândul femeilor şi de 43% din decesele din rândul bărbaţilor. Anual, în statele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se înregistrează aproape 5 milioane de decese din această pricină, din care aproape două milioane în Uniunea Europeană.

"Dincolo de lipsa de educație a populației, mai avem o problemă serioasă. Lipsa cardiologilor din țara noastră. Puțini discută despre asta. Obezitatea e următorul factor, adică sedentarismul și mâncarea nesănătoasă. Au apărut mijloace de transport electrice, chiar și pe două roți, ceea ce nu este bine, care reduc capacitatea oamenilor de a face mișcare", a concluzionat Busnatu, în matinalul RFI.

 
Interviu cu medicul cardiolog Ștefan Busnatu în matinalul RFI - 30 septembrie 2019