Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Modificarea Codului Rutier: S-au dat primele amenzi pentru atingerea telefonului mobil

cod_rutier.jpg

Image source: 
pixabay.com

Cel puțin 35 de amenzi au aplicat în acest sfârșit de săptămână polițiștii numai în București, în primele ore de la intrarea în vigoare a noului Cod Rutier.

S-au dat amenzi în cuantum de 30.000 de lei, conform noilor reguli ale Codului Rutier, care interzic atingerea telefonului la volan. Șoferii au de plătit între 870 de lei și 1.160 de lei sau jumătate din sumă, dacă achită în 15 zile.

Datele au fost centralizate de Poliția Rutieră și citate de Știrile Pro Tv.

Potrivit noului Cod Rutier, șoferilor le este interzis nu doar să folosească, dar chiar să țină în mână telefonul mobil sau orice dispozitiv similar  cu funcție de înregistrare ori redare text, foto sau video:

În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video” (...)Această interdicție se aplică nu doar în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, ci și ”în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, aflat în mișcare”.

Interdicția se aplică așadar inclusiv bicicliștilor sau utilizatorilor de alte vehicule (trotinete electrice, etc) care nu presupun deținerea unui permis de conducere.