Apartamentul 80east: Ce trebuie să știi despre comunism, în patru camere (reportaj RFI)

La finalul lui iunie 2019, deputații votau  cu două mâini înființarea Muzeului Ororilor Comunismului în România, după ce Senatul respinsese legea. Muzeul ar fi urmat să fie amplasat într-un spațiu adecvat, cum notau în text inițiatorii, respectiv chiar în clădirea Palatului Parlamentului. Banii urmau să vină de la buget, prin ministerul Culturii. 

Proiectul a rămas doar o promsiune, iar Bucureștiul este singura capitală din Europa Centrală și de Est, din spatele fostei Cortine de Fier, care nu are nici până acum un astfel de muzeu. Au apărut în schimb inițiative private: fiecare a făcut ce a putut. Există Ferestroika, un apartament privat amenajat într-un cartier muncitoresc sau Apartamentul 80EAST, amenajat de Asociația Funky Citizens, alături de peste 100 de voluntari: 

Ascultă AICI reportajul audio integral: 

Bine ați venit la apartamentul 80East. Sunt Cosmin Pojoranu, de la Funky Citizens și voi fi ghidul vostru. (....)

Spațiul e gândit pentru liceeni. Vin câte 30, cu clasa. Se împart în patru grupe și au experiențe de tip escape room. Timp de 15 minute au câteva sarcini de lucru în fiecare din camerele active. Sunt patru astfel de camere. 

În sufragerie ei trebuie să scrie o scrisoare unui amic din RFG după ce ascultă o înregistrare la Radio Europa Liberă despre evenimentele din 17 decembrie și îl urmăresc și pe Ceaușescu la televizor vorbind despre aceleași evenimente. Ceaușescu spune că au fost teroriști, Europa Liberă că s-a tras în oameni.

Copiii sunt confuzi. Aud din două unghiuri diferite despre aceeași poveste și au această sarcină, prin care să-i scrie acestui amic din RFG despre ce se întâmplă de fapt la Timișoara, dar cu limbaj cifrat, pentru că scrisorile erau deschise de Securitate. 

Iată ce codificată e asta, de exemplu: 

Dragă Iubito,

Am ascultat emisiunea Tovarășului. Am făcut focul. Am împușcat iepuri la mine în curte. Pe scurt, o duc FOARTE bine. Tu ce faci?

Te Pup,Frida

Ne-am concentrat pe anii 80 în care pot spune, cam fără tăgadă, că a fost destul de nasol. 

Sursa imaginii: 

Alex Olaru / RFI Romania

Mama mea îmi povestea de exemplu că îmi încălzea laptele la lumânare.(...) Nu prea vorbim despre chestia asta. Noi nu prea vorbim despre subiectele astea. Mama mea mi-a spus de lumânare abia când i-am spus că lucrez la proiectul ăsta. Cred că nu am făcut încă pace cu trecutul comunist. (...) Mi-ar plăcea să ne unim și să facem un muzeu al Comunismului pe bune. Ce am făcut noi aici e o mică sămânță plantată despre cum ar putea să arate o chestie mai modernă, interactivă, inspirată din ce am văzut la Berlin. 

Sursa imaginii: 

Alex Olaru / RFI Romania

Bun, acum intrăm în dormitor. Cu excepția patului și a acestui corp de mobilier, toate lucrurile din casă sunt donate de oameni. Am lucrat cu vreo sută de oameni în proiectul ăsta. 

E o boxă pe care o punem pe balcon și aud un dialog între doi actori despre cum se gândesc cele două personaje să meargă la biserică. Copiii au de luat o decizie morală: dacă dau în gât primesc un punct în plus. Ceea ce nu știu e că dacă nu toarnă, primesc două puncte. Dar asta nu le spunem. 

Rep.: Și cum fac?

Majoritatea toarnă, pentru că e competiție. După o oră, când se termină tot jocul, ne strângem în sufragerie și facem un debriefing. Pentru noi, asta e miza: să-i învățăm despre drepturile și libertățile din democrație, să facem educație civică, prin contrast cu absența drepturilor și libertăților din anii 80. Încercăm să stârnim un dialog intergenerațional. 

De ce nu are România un muzeu oficial al Comunismului? 

Cât de târziu este, dacă după 30 de ani nu avem un muzeu al Comunismului și victimelor sistemului? Sau cât de devreme e încă, din moment ce societatea încă resimte sechelele lăsate de regim? 

Într-o  traumă ca aceasta, în care ai și un caracter amestecat, adică ai victime în mod real, dar ai și complici...mult mai numeroși decât vicitmele ca atare, emoționalul social nu se precipită către forme canonice de cultură a memoriei. Canonice în sensul de a fi obligatoriu ca elevii să cunoască, să fie învățați să vină la respectivele spații memoriale. Este o întârziere cumva explicabilă, dar nu poate fi nici ea împinsă atât de departe încât să treacă 50 de ani , spune Radu Preda, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Separată însă de spiritul societății este decizia politicului și felul în care înțelege factorul de decizie să-și asume istoria și un astfel de proiect, care oricum necesită un efort de documentare uriaș. Radu Preda vorbește de decizia deputaților de înființare a unui muzeu la Casa Poporului: 

Un model de golănie parlamentară. Tu nu chemi la o dezbatere, nu faci o listă de actori instituționali privați și publici care să se ocupe de implementarea acestui proiect. Vii așa, peste noapte. Greșești și numele instituției care chipurile ar trebui să se ocupe de implementarea legii. Ne dau un nume pe care  noi nu îl avem. E jenant. Penibil. S-a ajuns la o obsecenitate muzeal-memorială fără egal.

Turul apartamentului 80east