Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Proteste față de defrișările ilegale

green_peace.jpg

Image source: 
facebook/Greenpeace Romania

“Marş pentru Păduri”, în Capitală. Protestatarii au ieșit în stradă pentru a-și arăta nemulțumirea faţă de defrișările ilegale și violenţele asupra pădurarilor. Proteste au fost și în mai multe orașe din țară, printre care Iași, Cluj și Brașov. Oamenii au ținut și momente de reculegere în memoria pădurarilor uciși în ultimii ani la datorie.

Protestatarii au mers în marș pe traseul Piața Universității - Piața Kogălniceanu - Ministerul Apelor și Pădurilor. Au adus cu ei pancarte pe care au scris mesaje precum „Codrule, codruţule, unde dispari, tu, drăguţule?”, „Vrem SUMAL, nu lemn ilegal!”, „Toți în stradă pentru păduri”, „Stop mafiei lemnului!”.

Estimările de participare au fost, potrivit presei, între 2000 și 4000 de persoane. Protestatarii au cerut stoparea defrișărilor ilegale de pădure, modernizarea urgentă a bazei de date SUMAL și a aplicației Inspectorul Pădurii, protecția pădurilor seculare și a biodiversității pe care o găzduiesc, precum și demisia ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș.

Manifestația a fost organizată de către organizațiile nonguvernamentale Greenpeace Romania, DeClic și Agent Green. 

“Suntem aici pentru că, de 30 de ani, ne batem joc de păduri și când spun ne batem joc mă refer în primul și primul rând la statul român. Pădurile sunt element de securitate națională, au ajuns pe agenda CSAT-ului, deci sunt o resursă de importanță strategică și cu toate acestea, după cum spuneam, de 30 de ani nimeni nu face nimic ca să oprească tăierile ilegale. Aceste tăieri ilegale, am aflat în ultimele săptămâni, că sunt mult mai grave decât inclusiv noi, societatea civilă, ne-am închipuit și anume 20 de milioane metri cubi de lemn dispar anual din pădurile României (...) Asta e mai mult de cât exploatăm în mod legal, adică 18 milioane de metri cubi, cu acte, cum se zice, deci mai mult decât exploatăm legal, dispare ilegal din pădure, ceea ce e absolut de nemaiauzit, cu atât mai mult într-o țară membră a U.E, în anul 2020 aproape”, a declarat Valentin Sălăgeanu, director executiv Greenpeace România.