Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Raportul Comisiei Wiesel - 15 ani de la adoptare - ce efect a avut?

memorialul_holocaustului.jpg

Memorialul Holocaustului din București
În 2015 legea a fost explicitată și înăsprită pentru pedepsirea negării Holocaustului din România și a propagandei legionare
Image source: 
Petru Clej

Pe 11 noiembrie se împlinesc 15 ani de la publicarea Raportului Comisiei Elie Wiesel despre Holocaustul din România. Care este însă azi percepția despre acest eveniment tragic care a avut loc acum peste 75 de ani?

Președintele Klaus Iohannis a promulgat luna trecută legea de înființare a unui Muzeu al Holocaustului din România, după o dezbatere care a scos la iveală importante reticențe față de cinstirea memoriei victimelor acestui genocid. 

Adoptat în 2004, Raportul Comisiei Wiesel, comisie numită în anul anterior de președintele României, Ion Iliescu, și formată din istorici și personalități din România, Israel, Statele Unite și Germania, a stabilit responsabilitatea statului român în moartea a 280000 - 380000 de evrei și 11000 de romi și în persecuțiile din perioada 1940 - 1944 împotriva unui mare număr de evrei și romi din România. 

Raportul Comisiei Wiesel, recunoscut oficial de România prin președintele Iliescu, a făcut și o serie de recomandări, printre acestea cinstirea memoriei victimelor și includerea Holocaustului în curricula școlară la materia istorie. 

Dar după 15 ani atitudinea în opinia publică din România  variază de la acceptare, la ignoranță sau chiar ostilitate față de concluziile Raportului. 

"Jidanii mai răi ca țiganii"

Supraviețuitorii Holocaustului din România sunt puțini la număr. Printre ei dr. Mirjam Bercovici, în vârstă de 96 de ani, deportată în Transnistria cu întreaga ei familie din Câmpulung Moldovenesc în octombrie 1941, le povestește tinerilor în școli despre experiența ei. Care este efectul asupra tinerilor când vine vorba de antisemitism?

Mirjam Bercovici
Mirjam Bercovici a fost deportată în septembrie 1941 în Transnistria la ordinul lui Ion Antonescu la vârstă de 18 ani
Image source: 
Petru Clej

"Din păcate, nu prea pozitiv. Am simțit-o pe propria mea piele. La o discuție cu niște copii  de la o școală din București, copii între 12-14 ani, unul foarte drăguț și curățel, la întrebarea mea dacă a cunoscut cumva un evreu, mi-a răspuns: nu. Dar "un jidan"? La care el a răspuns: "Bunica mi-a spus că ăștia te fură din ochi și sunt mai răi decât țiganii. De ei trebuie să ne ferim." spune dr. Bercovici. 

Potrivit Raportului Comisiei Wiesel la ordinul lui Antonescu au fost deportați în 1942 în Transnistria circa 25000 de romi, dintre care 11000 au pierit. 

"Minorități balast"

Sociologul Gelu Duminică este nepotul unei femei rome deportată în Transnistria cu copilul ei minor și doi frați ai ei. 

"Raportul Wiesel nu a făcut decât sa confirme public și documentat ceea ce noi, activiștii, știam, și anume că Romania a pus în practică o politică de epurare etnică împotriva celor pe care îi considera "minorități balast", și anume evreii și romii.



Image source: 
Facebook / Gelu Duminică

În afara unui succes obținut cu greu, respectiv introducerea studierii robiei și Holocaustului împotriva romilor în manualul de istorie de clasa a VIII-a începând cu anul 2020, mari schimbări nu s-au produs.

Politicienii încă "uită" să menționeze romii ca victime ale cele mai dure forme de rasism, drepturile victimelor la pensie încă sunt refuzate si cunoașterea încă este limitată.

Totuși, marele pas a fost făcut. Lupta cu monștrii ignoranței este lungă și anevoioasă!", spune Gelu Duminică.

Legea e sfidată fățiș

"Raportul Comisiei Wiesel și asumarea sa de către autoritățile române au reprezentat un moment important în istoria țării. Națiunea română a asumat crimele oribile ale unui regim totalitar.


Radu Ioanid
Radu Ioanid

Multe dintre recomandările Comisiei Wiesel au fost implementate. Mai este încă mult de lucru pe fronturile  educației și justiției.

Există multă ignoranță și adeseori legea nu se aplică. Există primari care sfidează pe față legislația în vigoare." spune Radu Ioanid, unul dintre cei trei vicepreședinți ai Comisiei Wiesel.

În noiembrie 2004, în cadrul unei ceremonii oficiale președintele României Ion Iliescu a primit pe membrii Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România. Președintele comisiei, Elie Wiesel, a înmânat Raportul final. Au urmat doua mesaje oficiale. Președintele României a confirmat că își asumă capitolul de "Concluzii și recomandări".

"Stăm bine comparativ"

Cu alte cuvinte, la 59 de ani de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial, Romania recunoștea oficial rolul prioritar al regimului Ion Antonescu în distrugerea a peste 300 de mii de evrei români și ucraineni precum și a 11 mii de romi. Consecința firească a fost implicarea guvernelor României în promovarea de politici publice educaționale și memoriale privind Holocaustului din România. 


Alexandru Florian și Nicolas Don in studioul de inregistrari RFI Romania
Alexandru Florian critică lipsa de rezultate în combaterea legionarismului și negării Holocaustului

În acești 15 ani negarea Holocaustului a fost îngrădită, manualele școlare s-au deschis, mai mult sau mai puțin repede, spre a reda o istorie așa cum a fost, din responsabilitatea administrației centrale sau locale au apărut locuri ale memoriei. Desigur mai sunt multe de făcut pentru a schimba mentalitățile.

Dar fără Raportul final sunt convins că România nu ar fi fost astăzi acolo unde este. Și dacă mă gândesc la unele țări vecine care astăzi încearcă un revizionism iresponsabil, noi stăm bine.”, spune directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului, “Elie Wiesel”, Alexandru Florian, fost membru al Comisiei Wiesel.

Minimalizarea Holocaustului

Un alt membru al Comisiei Wiesel, Michael Shafir, este dezamăgit de impactul Raportului și nu se sfiește să critice chiar Academia Română.

Michael Shafir
Michael Shafir critică atitudinea Academiei Române față de minimalizarea Holocaustului
Image source: 
Michael Shafir Facebook

Comunitatea istoricilor români fie că a ignorat raportul, fie că l-a atacat. La culme s-a ajuns atunci când, într-un volum editat de domnul președinte actual al Academiei, o "istorică” clujeană a vehiculat cifra de 500 de morți în pogromul de la Iași.

Până și slujbașii lui Ceaușescu admiseseră (cel puțin o dată) 8000. A apărut și ediția a doua a volumului, cu aceeași cifră. Asta după ce Alexandru Florian îi scrisese președintelui Academiei Ioan Aurel Pop și îi atrăsese atenția.

Impactul a fost mai degrabă în lumea artistică sau literară. Dar și acolo, ca excepție. Mă refer la filmele lui Jude sau la scrierile lui Cătălin Mihuleac.

A dominat și continuă să domine negaționismul, mai ales sub forma denumită de mine "martirologie competitivă", care pune semnul egalității între Holocaust și Gulag, ultimul fiind, bineînțeles, rezultatul direct sau indirect al "Judeo-bolșevismului" spune Michael Shafir.

Impact semnificativ

Directorul Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Adrian Cioflâncă, face o evaluare pozitivă a impactului Raportului Comisiei Wiesel:

Istoricul Adrian Cioflâncă
"Mișcarea Legionară a fost o mișcare fascistă, antisemită, care glorifica violența ca instrument politic" - istoricul Adrian Cioflâncă
Image source: 
Pagina de Facebook a istoricului Adrian Cioflâncă

Nimeni nu poate spune cu precizie, cantitativ, care a fost impactul Raportului Final pentru simplul motiv că nu a fost făcută o măsurătoare sociologică pe această temă. Dar putem face observații calitative. Iar răspunsul simplu este că, după toate datele, Raportul Final a avut impact și încă unul semnificativ. Memoria oficială a Holocaustului arată cu totul altfel după 2004.

Până atunci, negaționismul avea trecere în grupuri politice și academice până la nivel înalt. Din 2004, după ce președintele Ion Iliescu a asumat Raportul în numele statului român, negarea în public a Holocaustului de către oficiali ai statului și de către figuri intelectuale proeminente este considerată inacceptabilă. Orice derapaj este urmat de reacții ferme ale altor oficiali, ale presei și societății civile.

Bineînțeles, putem discuta detalii, situații, dar imaginea macro aceasta este și vă pot spune că această imagine aduce beneficii considerabile României la nivel diplomatic, fiind unul din elementele care ne permite să facem parte din clubul țărilor civilizate. Raportul Final a conținut o serie de recomandări și dacă ne uităm la acea listă vedem că au fost aplicate în mare măsură. S-au făcut pași importanți pentru cercetarea, memorializarea și educația în domeniu, iar toate acestea trebuie să fi avut un impact indirect și asupra nivelului antisemitismului.

Dacă ne uităm în sondaje, nu vedem variații semnificative, nici progrese spectaculoase, dar nici o degradare a memoriei istorice. Or acest ultim fapt este adevărata veste bună, în condițiile în care, în alte țări din jur, dar și din Occident, antisemitismul și negaționismul s-au aflat în creștere. Memoria istorică se schimbă greu, nu se lasă impresionată de câte un discurs sau o lecție sau un film.

Este nevoie de eforturi sistematice, pe o lungă perioadă de timp. Pe care România le face, cu oarecare variații de ritm și calitate, dar le face. O percepție distorsionată a rămas totuși influentă: anume că narațiunea despre Holocaust este o poveste despre o alteritate, lipsită de relevanță pentru majoritate.

Or este vorba, printre altele, despre modul în care statul român și oameni obișnuiți au participat la uciderea în masă a unor civili. Statul român și-a omorât civilii, așa cum a mai făcut-o și în alte epoci. Întrebarea legitimă care se pune este dacă noi astăzi avem instrumentele necesare pentru a stopa din fașă tentative de abuzuri și crimă ale statului la adresa propriilor cetățeni. 

Pare că le avem, dar așa părea și în mult lăudata perioadă interbelică. Mi se pare că știm încă foarte puține despre trecutul nostru recent și acest lucru ne face mai vulnerabili în fața istoriei.” conchide istoricul Adrian Cioflâncă.

Elevi abandonați de profesori

Raportul Comisiei Wiesel recomanda introducerea Holocaustului în curricula școlară la istorie. Rezultatele sunt mixte, spune profesorul de istorie Marcel Bartic.

Profesorul Marcel Bartic și elevii săi la un monument al victimelor Holocaustului
Profesorul Marcel Bartic și elevii săi la un monument al victimelor Holocaustului
Image source: 
Marcel Bartic

"Raportul Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului în România a avut, fără îndoială, un impact pozitiv în școlile din România. A oferit un suport avizat și bine documentat asupra unei perioade insuficient explorate de istoriografia românească. Raportul a stat la baza promovării unui opțional al Istoriei Holocaustului pentru clasele de liceu precum și publicării unui manual în acest sens.

A contribuit la extinderea activităților dedicate comemorării Holocaustului și a ajutat la acceptarea și asumarea acestei teme drept parte a istoriei contemporane a românilor. Sunt tot mai mulți profesori înscriși la cursuri de formare pe această temă și a crescut interesul pentru cercetare în cadrul unor lucrări de grad sau de doctorat.

E foarte adevărat însă că școala românească încă nu știe în chip real cum să le vorbească elevilor despre Holocaust. În parte pentru că mulți dintre profesori nu sunt pregătiți pentru asta. Unii sunt încă ancorați într-o retorică naționalistă care se traduce, în orele de istorie, prin banalizarea temelor legate de Holocaust sau chiar printr-un negaționism fățiș.

Un alt aspect ține de faptul că noi, profesorii, nu mai ținem pasul cu vremurile. Antisemitismul activ, radical, negationismul, ideile de extremă dreapta nu mai trebuie combătute doar în sala de clasă ci și acolo unde, din păcate, a devenit adevăratul spațiu de învățare al elevilor: mediul online.

Constat că a crescut numărul tinerilor care îmbrățișează idei antisemite sau rasiste. Profesorii sunt complet absenți din acest peisaj și nici nu conștientizează măcar că ar trebui să fie si ei prezenți acolo. Pentru a face educație. Ne-am abandonat elevii într-un no man's land unde sunt expuși unor teorii nocive și neconforme cu adevărul istoric.

Pentru că nu suntem pregătiți pentru ceea ce înseamnă paradigma educațională a secolului XXI. Trebuie să înțelegem că educarea tinerei generații cu privire la Holocaustul din România nu trebuie să se limiteze la ceea ce facem în sala de clasă.

O ora de istorie pe săptămână nu are cum să mențină echilibrul cu șuvoiul de otravă care li se inoculează copiilor pe rețelele de socializare. Fără discernământ. Gândire critică. Îndrumarea unui bun cunoscător de istorie. Va fi un pariu pe care, dacă îl vom pierde, ceea ce facem în sala de clasă mi-e teamă că nu va mai conta prea mult.", constată Marcel Bartic.