Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Trei decenii de declin demografic: Valurile migratorii au salvat România, înainte să o secătuiască

O politică autoritaristă de stimulare a natalității și, în anii 80’, un început de declin cauzat de condițiile de trai. Apoi două mari valuri migratorii: anii 90 și valul post aderare la Uniunea Europeană. O schimbare de mentalitate, provocată de îmbunătățire a vieții și de schimbarea priorităților  – toate acestea au făcut ca România să fie printre țările cu mari probleme demografice și cu perspective din cele mai sumbre. 

 

Alex Olaru a stat de vorbă cu profesorul Vasile Ghețău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române și a căutat să afle De ce suntem unde suntem, din punct de vedere demographic, la 30 de ani de la Revoluție? 

  

România s-a confruntat cu două mari valuri migratorii după Revoluție, explică, la RFI, profesorul Ghețău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române. Al doilea, sinonim cu aderarea la Uniunea Europeană, a marcat scăderea populației sub pragul de 20 de milioane de locuitori.Este o pierdere imensă la dimensiunea României, care, cel mai probabil se va perpetua, cu o serie de consecințe extrem de grave.

Vasile Ghețău: Datele demografice publicate au fost din în ce reduse ca număr până la a numai publica aproape deloc în ultimii doi ani ai vechiului regim. Pentru noi, românii, era interzis înainte de anii 1990. 

Reporter: Vă surprindea ce descopereați?

V.G: Unele evoluții erau previzibile. Era aproape sigur că nivelul natalității urma să scadă, având în vedere că politica pro natalistă forțată a menținut fenomenul la un nivel peste media europeană înainte de 1990, dar cu o tendință clară de scădere în timp. Era evident că natalitatea va scădea. Ceea ce nu știam atunci era până unde va putea să scadă pentru că depindea de un număr de factori necunoscuți, atitudinea populației și de un nou context economic, social și politici. (Nu se știa) în ce măsură urma să influențeze natalitatea.

Rep: Ce alte concluzii la care ați ajuns după revoluție v-au bulversat, v-au uimit?

V.G: Migrația externă. Migrația externă nu putea să surprindă ca evoluție în sine, ca și creștere a fenomenului. Probabil că ceea ce a surprins au fost dimensiunile incredibil de mari ale emigrației românilor. Este un fenomen care era greu de prevăzut. Noi aveam puține cunoștințe în materie de emigrație internațională, România fiind o țară închisă. Dezvoltarea fenomenului în timp a fost extraordinară, cu toate implicațiile sale deopotrivă negative și pozitive.

Rep: Ce se străduia regimul comunist să ascundă? De ce era atât de opac și lipsit de transparență în a lucra și a face publice aceste date demografice?

V.G: Evoluțiile erau negative. Ne amintim de proiectele Partidului Comunist în materie de creștere demografică. Fixaseră chiar (o țintă de) 30 de milioane de români în anul 2000. După creșterea incredibil de mare a natalității în anii 1967 – 1968, fenomenul a început să scadă. Populația, cu toată prigoana care exista și fără contracepție, a început să își controleze natalitatea. Nivelul fenomenului era din ce în ce mai departe de așteptările regimului. Într-un context în care natalitatea se îndepărta de ceea ce scria în documentele de partid și de stat, evident că regimul avea interes să țină sub cheie informațiile, să nu fie cunoscute, să nu fie studiate, să nu fie publicane nici în țară și nici în străinătate. Am asistat la o deteriorare a stării de sănătate și un regres asupra speranței de viață a populației. A fost o altă evoluție negativă. Aceste aspecte negative nu erau bine să fie cunoscute pentru regim. Au ascuns așa cum au ascuns și multe alte date statistice asupra stării economiei și asupra societății românești. 

Rep: A venit revoluția, a căzut regimul. A urmat primul val de migrație din cele două care aveau să marcheze România și să modeleze, poate și societatea de astăzi. Este vorba despre valul migratoriu din anii 1990. Care a fost contextul atunci și în ce măsură s-au simțit urmările?

V.G: Era de așteptat ca migrația să crească. Noi nu știam dimensiunile. Să ne amintim că în prima parte a anilor 1990 a fost o migrație importantă, mai ales după mijlocul anilor 1990, cu vize și fără vize prin filiere foarte bine stabilite de migrație ilegală. Apoi, încet, încet vizele au început să fie eliminate pentru unele țări iar migrația s-a extins. După intrarea în Uniunea Europeană toate portierele au fost deschise. 

Rep: Prima migrație, primul val, cel de la mijlocul anilor 1990, a avut consecințe drastice sau ele încă au putut fi gestionabile, ținând cont de amploarea și dimensiunea valului migratoriu?

V.G: Din perspectivă economică părerea mea este că emigrația românilor în anii 1990, ca și în următorul val, a salvat România de o situație socială și politică incredibil de negativă, de mari mișcări sociale. Șomajul ar fi luat dimensiune dramatice. Clasa politică a fost foarte satisfăcută de această emigrație masivă, care diminua presiunea pe piața muncii. A salutat și într-un anume fel a încurajat această emigrație masivă. Din perspectivă demografică lucrurile au fost mai complicate. Și ritmul scăderii s-a accentuat pe măsură ce migrația externă a crescut, dar noi nu aveam toate datele asupra acestei migrații externe. 

Rep: Știm acum câți românia au plecat, cumulat, în cele două mari valuri migratorii?

V.G: Cei care locuiau în România la începutul anilor 1990 erau 23.200.000. Acum suntem, după datele INS, 19,4 milioane, la începutul anului 2019. Dacă adunăm previzibila scădere din acest an ajungem la o populație de 19,3 milioane de locutori. Avem cu aproape 4 milioane populație rezidentă, cea care locuiește în România, mai mică față de începutul anilor 1990. E o dimensiune enormă. Dacă descompunem această sumă a populației rezidente în componentă naturală și migrație externă vedem că mai mult de un milion provine din scădere naturală. Numărul deceselor a fost cu un milion mai mare decât numărul născuților în cei 30 de ani. Este îngrozitor de mare acest număr dacă îl raportăm la populația României. 

Rep: Eu, la 33 de ani, am prietene în jur care, în continuare, nu se grăbesc să facxă un copil și nu îl vor face până când nu vor fi în regulă cu serviciul, până când nu îndeplinesc niște criterii foarte clare.

V.G: Să nu ne apucăm să luăm măsuri pripite, care nu pot fi pentru politicieni decât să mărim alocația. E cel mai simplu din punctul de vedere al formalităților și implicațiilor. Ar trebui să avem niște cercetări selective, pe eșantioane reprezentative pe populația tânără, dar și adultă. Să vedem ce gândesc acele sute de mii de tinere cupluri care au luat decizia fermă de a nu avea copii și nu au. Este factorul economic singurul care explică o astfel de atitudine, un astfel de comportament și o astfel de decizie? Mai este un lucru vizibil. În economia tânărului cuplu și la noi, dar și în alte părți, au intervenit modificări foarte profunde. Ce loc are copilul în viața cuplului? El nu mai est eprioritatea aproape absolută care era cândva. A intervenit jobul, mai ales în sectorul privat, care cere foarte mult timp și energie. Pe de altă parte, a intervenit și gustul pentru consum, creșterea consumului de vacanțe, de mașini și altele. Uneori apare o contradicție flagrantă între dorința cuplului de a avea copii și factori de natură restrictivă. Situația va deveni și mai dramatică din perspectivă demografică.

Rep: Care este cel mai negru, cel mai sumbru scenariu pe care l-ați analizat în tot acest context?

V.G: O populație în jur de 15 – 16 milioane la mijlocul secolului, dacă numărul de copii mediu la o femeie nu se redresează de o manieră consistentă.