Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Două spitale de copii din București, din nou fără apă caldă și căldură

Spitalul de Copii Marie Curie și Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie “Dr. Nicolae Robănescu” din Capitală au rămas,  din nou, fără apă caldă și căldură, timp de 48 de ore, începând de luni, de la ora 15:00, potrivit unei informări transmise de RADET către Direcția de Sănătate Publică București.În cele două spitale sunt internați peste 400 de copii.

Actualizare 1: RADET transmite, marți, că furnizarea de energie termică a fost oprită luni, timp de 48 de ore, pentru refacerea magistralei CET Progresul, subliniind că, încă din 15 noiembrie a fost informată conducerea Spitalului „Marie Curie” cu privire la demers, informează Mediafax. 

„În zona Progresul din sectorul 4, RADET efectuează o lucrare importantă de refacere a Magistralei CET Progresul, Magistrala ce alimentează jumătate din sectorul 4 și care are o vechime de 34 de ani. După oprirea furnizării agentului termic de săptămână trecută, au fost efectuate verificări suplimentare ale Magistralei și s-a constatat că sunt și alte tronsoane afectate”, transmite RADET printr-un comunicat de presă.

Pentru a asigura continuitatea alimentării cu energie termică, s-a luat decizia de către RADET de a întrerupe furnizarea de energie termică, începând de luni, timp de 48 de ore, pentru a înlocui conducta afectată, „operațiune absolut necesară pentru ca, în această iarnă, să nu mai existe avarii în zonă”.

Referitor la situația spitalelor din zonă, RADET transmite că orice unitate are obligația de a asigura câte o sursă suplimentară pentru fiecare agent termic, respectiv apă caldă și căldură, conform Normativului NP -015-1997 privind proiectarea și verificarea construcțiilor spitalicești și a instalațiilor aferente acestora: „În vederea asigurării continuitătii în livrarea de energie termică se vor lua măsurile corespunzătoare, astfel încât să existe însă o sursă suplimentară pentru fiecare agent termic".

Contactat de RFI, Daniel Buzatu, managerul Spitalului „Marie Curie”, a declarat că în cele două zile, pentru încălzirea spitalului, se va folosi aerul condiționat din unitatea sanitară, iar în ceea ce privește apa caldă,aceasta va fi încălzită cu boilere”. 

Știrea inițială

Săpămâna trecută, cele două spitale de copii au rămas 3 zile fără apă caldă și căldură din cauza unei  lucrări care a presupus înlocuirea unor porțiuni de conductă cu o vechime de peste 50 de ani, după cum se arăta într-un comunicat al Primăriei Capitalei.  "Spitalul are obligația potrivit legii să asigure o sursă alternativă de încălzire și apă caldă. Din păcate aceasta nu mai este funcțională, de asta s-a ajuns aici", au explicat luni reprezentanți ai RADET pentru HotNews.ro. De această dată, spun reprezentanții RADET, este vorba despre continuarea lucrărilor de săptămâna trecută, la magistrala de la CET Progresu, lucrări ce nu mai pot fi amânate.

Adresa transmisă de RADET către Direcția de Sănătate Publică București a fost publicată luni de deputatul USR Emanuel Ungureanu pe pagina sa de Facebook:


Image source: 
facebook/Emanuel Ungureanu

“RADET anunță, DIN NOU, că va lăsa fără apă caldă, două spitale din București, Marie Curie și Robănescu. Direcția de Sănătate Publică București a notificat spitalele Marie Curie și Robănescu pentru a preveni izbucnirea unor infecții evitabile!Fac un apel public la primarul general al Capitalei, doamna Gabriela Firea, să mobilizeze exemplar echipele de muncitori pentru ca lucrarile în zonă să nu depășească 10 ore, nu 70, ca data trecută!!!

Sunt copii la Spitalul Robănescu, în stare vegetativă, care au nevoie ZILNIC de apă caldă pentru igiena intimă. Doamna Firea, sunteți mamă, faceți un efort să vă imaginați ce înseamnă 70 de ore fără apă caldă, cu un copil de 5 ani, cu traumatism cranio-cerebral sever, dependent de pampers, care face 10 scaune pe zi!!! Puteți să empatizați?Vă rog să mobilizați RADET ca în maxim 10 ore, cei 400 de copii din cele 2 spitale să aibă apă caldă!Mulțumesc frumos în numele mamelor disperate din aceste spitale!”, scrie Emanuel Ungureanu, în postarea de pe pagina sa de socializare.

Managerii celor două spitale declarau, vinerea trecută, pentru HotNews.ro, că pe perioada avariei, în spital s-a încălzit apa, iar saloanele au fost încălzite cu aer condiționat.