Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Toate fișele medicale pentru obținerea permiselor auto, verificate / Au fost deschise 55 de dosare penale

Poliţiştii au făcut verificări cu privire la modul în care sunt eliberate fişele medicale pentru permisul de conducere auto, ajutoare sociale, permis de port-armă, existând indicii că fişele ar fi fost eliberate fără ca persoanele în cauză să facă testele şi analizele medicale necesare. 



Astfel, au fost descoperite cazuri în care persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obţinut carnet de conducere. Au fost deschise 55 de dosare penale pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi constituirea unui grup infracţional. Din cercetările făcute de poliţişti au reieşit următoarele activităţi ilegale:

- eliberarea de fişe medicale fără a se efectua vreun consult medical al solicitantului;

- consultarea persoanelor care solicită eliberarea de fişe medicale de către asistenţi medicali, după care fişele medicale sunt trimise într-o altă localitate unde sunt semnate şi parafate de către medicii specialişti;

- consemnarea pe fişele medicale a unor controale medicale ce s-ar fi efectuat în perioadele în care medicul nu a fost în localitate ori se afla în concediu de odihnă;

- avizarea fişelor medicale de medicii specialişti ca urmare a prezentării acestora de către instructorii auto, fără ca persoanele ce doresc obţinerea permisului de conducere să fie consultate;  

- falsificarea fişelor medicale de către persoane ce deţin cunoştinţe avansate de operare a tehnicii de calcul;

- obţinerea de permise de conducere auto de către persoane ce figurează încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic;

- promisiunea obţinerii de diverse acte medicale în schimbul unor sume de bani fără ca pacientul să se prezinte la medic, activitate efectuată de persoane care pretind că au influenţă asupra cadrelor medicale din unităţile spitaliceşti; 

- solicitare de sume de bani de la pacienţi de către medici pentru a semna şi parafa fişele medicale



Poliția subliniază că situațiile în care persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obținut/preschimbat permisul de conducere "pot avea un impact grav în ceea ce privește siguranța circulației pe drumurile publice".

Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru obținerea permisului de conducere candidaţii sunt obligaţi să efectueze un examen medical înainte de eliberarea iniţială a permisului de conducere. De asemenea, pentru schimbarea acestuia, ori de câte ori permisul de conducere este reînnoit, cetățenii sunt obligaţi să efectueze un examen medical.